Economic

Județul Buzău, joburi puține și chef de muncă pe măsură

Așa cum era de așteptat, IT-ul se află în topul domeniilor cu cele mai mari salarii, potrivit unei statistici realizate de bestjobs. Locul al doilea este ocupat de domeniul construcțiilor, iar pe locul trei se află HORECA. Potrivit best­jobs, se caută bucătari români pentru hoteluri de 4 sau 5 stele în Irlanda, iar salariile pot ajunge la 2.500 de euro pe lună, în funcție de experiență.

Conform aceleiași surse, Bucureștiul a fost și săptă­mâna trecută cel mai bun oraș din țară pentru angajări, aici fiind înregistrate peste jumătate dintre cererile care au fost depuse. La polul opus, cea mai slabă ofertă a fost în județul Teleorman. Cele mai multe joburi au fost oferite în vânzări, iar cele mai puține în domeniul serviciilor de frumusețe.

De asemenea, Capitala s-a aflat pe primul loc și în ceea ce privește cererea de joburi, în timp ce pe ultimul loc la acest capitol a fost județul Maramureș. Domeniul educației a fost cel care a înregistrat cea mai slabă cerere săptămâna trecută, domeniul vânză­rilor fiind cel care a dominat cererea de joburi. Munici­piul București, cu 31 la sută din volumul joburilor active, este urmat de județele Timiș (11 la sută) și Cluj (9 la sută) în clasamentul celor mai multe oferte de joburi. Aici, cele mai căutate domenii sunt vânzările (15 la sută), IT/ Telecom (12 la sută) și Financiar/ Contabilitate (10 la sută).

Cele mai puține job-uri oferă județele Teleorman, Sălaj și Mehedinți. Toate trei au înregistrat mai puțin de 1,2 la sută din totalul volumului de job-uri pe țară.

Buzăul se numără, ală­turi de Brăila și Satu-Mare, printre orașele cu cele mai puține locuri de muncă oferite locuitorilor. Cel mai căutat domeniu la Buzău este cel al Serviciilor de frumusețe, urmat de cel de Securitate/ Militar și cel de Babysitter sau de Curățenie. Având cele mai puține oferte de muncă pentru buzoieni, Buzăul se numără și printre județele care înregistrează cele mai puține aplicări la joburi din țară.

În ceea ce privește vârsta românilor care își caută un loc de muncă sau care vor să își schimbe jobul, pe primul loc se află categoria 25-34 de ani, cu un procent de 32,2 la sută. Tinerii sunt urmați de ca­tegoria de vârstă 35-44 de ani, cu un procent de 21,6 la sută, locul trei fiind ocupat de cei din categoria 45-54 de ani, având un procent de 18,6 la sută. Cei cu vârste cuprinse între 18-25 de ani ocupă locul patru în clasament, cu un procent de 11,5 la sută, în timp ce persoanele din categoria 55-65 de ani au un procent de doar 10 la sută. Doar 5,8 la sută dintre românii de peste 65 de ani își caută un loc de muncă.

În funcție de experiență, cele mai multe aplicări au fost înregistrate săptămâna trecută la categoria ,,middle”, urmată de categoria ,,entry-level”. La categoria de ­experiență ,,senior” s-au înregistrat doar 10 la sută dintre aplicări, în timp ce la categoria superioară ,,executive” , doar 5 la sută.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker