ISTORII | Muzee buzoiene din trecut (II): De la Muzeul Orășenesc de Istorie, la cel Județean

Oamenii timpurilor moderne au manifestat, pe lângă dorința și nevoia de noutate, și un anume interes și respect pentru trecut. Pentru că este un adevăr în ceea ce spunea Mihail Kogălniceanu la deschiderea cursului de istorie națională de la Academia Mihăileană: „Istoria este testamentul lăsat de strămoși strănepoților, ca să le slujească de tălmăcire vremii de față și de povățuire vremii viitoare”. Fructificând cu înțelepciune acest adevăr, mulți dintre oamenii de cultură s-au străduit, cu posibilitățile de care dispuneau la acea vreme, dar  cu pasiune și dăruire, să pună în valoare vestigii ale trecutului.

După război, în anul 1950, în imobilul fostei Bănci Stambuliu, din strada Unirii, nr. 145, s-a deschis Muzeul orăşenesc, director I. Taflan (pictor), care a preluat material arheologic de pe șantierele de la Aldeni și Sărata Monteoru, în 1952 zestrea patrimonială însumând 47 monede, între care, nouă  bizantine, documente, printre care un pergament de la Ștefan cel Mare datat 15 martie 1490, lucrări de pictură semnate de Nicolae Grigorescu, Octav Băncilă, Ion Andreescu și Gheorghe Tattarescu, iar în biblioteca documentară erau înregistrate 145 volume.

La conducerea muzeului au urmat Paul Constantinescu (Paul Eve-rac), învățătorul Traian Barbu, care a reușit să preia exponate din colecțiile școlare și de la șantierele arheologice din județ. În 1953 erau înregistrate 731 artefacte din care 308 de istorie, 153 de etnografie și restul de artă plastică.
S-a avut în vedere mai ales achiziționarea unor piese etnografice și de artă populară, lucrări de artă plastică realizate de pictori de origine buzoiană, piese numismatice și arheologice, obiecte și documente istorice, documente cartografice.

Deschis pentru public în anul 1954, are expoziție permanentă din 1955, tematica fiind structurată conform concepțiilor și obiectivelor din acea vreme, prezentarea istorică  fiind realizată cronologic, pe orânduiri sociale, și se încheia, într-o primă etapă, cu Unirea din 1859. Completarea și îmbunătățirea tematicii se va realiza în 1971, folosindu-se mai ales fotocopii primite de la Muzeul de Istorie a Partidului Muncitoresc Român și reproduceri ale unor documente de istorie locală, executate, ca în cazul tuturor muzeelor de la acea dată, de cunoscuta și specializata I.S. „Decorativa” București, completată cu mulaje din ipsos, ce prezentau evoluția omului, inclusiv reproduceri de arme și unelte.

Putem aprecia că la acel moment expoziția era doar o simplă etalare, după părerea noastră destul de confuză, expunerea pieselor originale fiind completată cu texte explicative, grafice, hărți, panouri din placaj unde s-au reconstituit momente din viața oamenilor din acea vreme. S-au expus artefacte provenind din cercetările de la Sărata Monteoru și Băești-Aldeni, și din periegheze efectuate la Aliceni, Florești, Fundeni, Mărunțișu și  Urlători.

În anul 1956 se organizează prima expoziție de etnografie și artă populară cu  obiecte de port tradițional din zonele Buzăului, cusături, instrumente muzicale și obiecte din lemn specifice gospodăriei țărănești, iar din 1957, se are în vedere și organizarea și deschiderea unei secții de etnografie și artă populară, demers finalizat în anul 1975, când s-a deschis actualul Muzeu Casa Vergu Mănăilă.

La 17 martie 1957, la Muzeul Raional de Istorie, din strada Filimon Sârbu (Unirii), nr. 145, s-a vernisat expoziţia „Răscoala ţăranilor de la 1907”. În 1961, a devenit muzeu raional (strada Filimon  Sârbu, fostă Unirii, nr. 54), cu secţiile etnografie şi artă şi biblioteca cu 457 volume. Colecţiile însumau 1.872 lucrări de artă plastică, 9.082 obiecte etnografice şi 26 piese de istorie. Din 1962, trece în subordinea Sfatului Popular al orașului Buzău, între  1962 și 1964 fiind în reorganizare, noua expoziție de bază primește aprecierile organelor de conducere din acel moment care considerau că este „mai aproape de cerințele și exigențele unui muzeu, remarcându-se și un anume dinamism în conceperea tematicii și prezentarea muzeografică”.

Cu decizia nr. 67 /26 ianuarie 1962, Muzeul Raional de Istorie, subordonat Sfatului Popular al raionului Buzău, trece în subordinea Sfatului Popular al oraşului Buzău.

În raportul prezentat în anul 1963, privind activitatea Comitetului de Cultură şi Artă, se menționează și activităţile expoziţionale organizate de Muzeul orăşenesc de istorie: „Construcţia socialismului în oraşul şi raionul Buzău” şi „Construcţia socialismului oglindită în literatură”.

Raportul de activitate pentru anul 1965 a fost prezentat de Păuna Basamac, director la Muzeul orăşenesc de istorie (conferinţe, expoziţii, activitatea de cercetare arheologică etc.).

În anul 1968, Muzeul orăşenesc devine Muzeul Judeţean Buzău în subordinea Comitetului Județean pentru Cultură și Artă. În 1976 este amenajat în incinta Palatului Comunal și, deși au fost finalizate lucrările de amenajare, urmând să fie inaugurat cu ocazia vizitei lui Nicolae Ceaușescu, invitat cu prilejul marcării a 1.600 ani de la prima atestare documentară a zonei Buzăului, la ordinul lui Tudor Postelnicu și cu acordul Elenei Ceaușescu, a fost transferat în actualul sediu din Bulevardul N. Bălcescu, nr. 50 (localul fostei Şcoli Normale de fete, construit între anii 1925-1937), expoziţia permanentă fiind inaugurată în iulie 1981 (reorganizată în mai multe etape, cu modernizările din ultimii ani).

La 5 decembrie 1971 se organizează prima sesiune de comunicări și referate, materialele prezentate fiind incluse în revista „Mousaios”. S-au făcut demersuri și pentru înființarea unei Secții de artă decorativă, astfel că s-a luat legătura cu Oficiul pentru organizarea expozițiilor de unde s-au primit lucrări de artă plastică (pictură, sculptură) și decorativă (ceramică, sticlă, imprimeuri, tapiserii, lucrări în piele), iar în 1981 se înregistrau peste 1.400 exponate. Prin donații și achiziții au fost preluate și lucrări de artă plastică executate de pictori de origine buzoiană. Multe piese de port popular au fost achiziționate de la Bisoca și Lopătari, dar și documente valoroase, pe hârtie și câteva pe pergament. Inventarierea din 1982 consemna 6.459 obiecte muzeale (5.535 de istorie, 381 etnografie și 543 artă plastică, iar fondul documentar număra 4.334 volume, 842 reviste și 103 ziare, în 1986, zestrea patrimonială a muzeului însuma 34.536 obiecte (30.809 de arheologie și istorie, 2.027 de etnografie și 1.840 de artă). La marcarea a 60 ani de la prima colecție muzeală, dispunea de 43.323 exponate, din care, 39.026 de arheologie și istorie, 2.853 de etnografie și 1844 de artă plastică, reprezentând 44 colecții, trei expoziții permanente și trei colecții muzeale externe la Colți, Cotorca și Smeeni.

După finalizarea lucrărilor de reparații capitale, consolidare și amenajările specifice, la 12 iulie 1980, se vernisează Sectorul de pictură Brăduț Covaliu, iar în decembrie același an, și Secția de artă decorativă. Expoziția permanentă de arheologie și istorie, amenajată în 13 săli, a fost inaugurată la 7 iulie 1981, actualizată în 1990 și apoi modernizată și adaptată la cerințele actuale în mai multe etape.

Colecția de la Smeeni, inaugurată inițial în anul 1924, a fost reorganizată și redeschisă în 1959, în 1961 având un patrimoniu de 155 artefacte. A fost refăcută în anul  1985 și vernisată la 27 aprilie.

Organizat în 1939, Muzeul Sătesc de la Cotorca, este refăcut și, în 1968, încep demersuri pentru a fi redeschis. Găzduit inițial în una din sălile de clasă de la școala din Cotorca, Punctul Muzeal pentru care s-a construit o sală specială, inițial fiind atelier al școlii, a fost amenajat de un colectiv al Muzeului Județean Buzău și inaugurat la 18 iunie 1982.

Deschis în 1955, Punctul Muzeal de la Aldeni, constituit prin strădania prof. Ion Cucu, a fost organizat la școala din comună și mutat apoi în sediul Cooperativei de Consum și la Cooperativa Agricolă de Producție, având înregistrate peste 1.600 de artefacte. În prezent, se află depus în depozitul Muzeului Județean Buzău, ca și obiectele preluate de la Cotorca și Smeeni.

A treia colecție externă, cea de la Colți, în prezent Muzeul Chihlimbarului, a fost înființată ca urmare a demersurilor din 1973. Pentru aceasta s-a construit o clădire în stilul specific  zonei, s-a întocmit o micromonografie cu date despre explorarea, exploatarea și prelucrarea chihlimbarului, instrumente și unelte folosite, documente ce reflectă viața locuitorilor din acest areal, obiecte de port sau legate de ocupațiile sătenilor. Inaugurată într-o primă formă, la 14 iunie 1980, ea a fost reorganizată în 1983 și a fost redeschisă la 21 august.

Muzeul Județean are în grijă și Patrimoniul Taberei de sculptură de la Măgura, inițiată în anul 1970, în urma demersurilor sculptorului Gheorghe Coman, președintele Filialei Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici, la încheiere, în 1985, cele 256 lucrări intrând în patrimoniul județului.

Această  succintă prezentare are  menirea să pună în valoare un domeniu sensibil și util pentru cultură, la acest moment Muzeul Județean Buzău demonstrând, prin activitățile organizate la cele mai înalte standarde, că dispune de resurse umane bine pregătite profesional și capabile să se integreze cerințelor actuale ale demersului muzeistic de calitate.