Politic

Țepeluș și Lungu, debateri privind dezvoltarea ecoturismului din zonele montane

Deputații social-democrați de Buzău Laurențiu Țepeluș și Romeo Lungu au participat, miercuri, la invitația Comisiei pentru Afaceri Europene a camerei inerioare a Parlamentului, la dezbaterea „Dezvoltarea Ecoturismului durabil în zonele montane românești în contextul redresării post-pandemice”. Debaterea s-a desfășurat sub egida Conferinței privind viitorul Europei și a reunit reprezentanți ai ministerelor de resort, ai administrației locale și societății civile.

„Domeniul HoReCa a fost foarte afectat de măsurile impuse de pandemie, iar criza prețurilor la energie face ca situația să fie foarte complexă și să își pună amprenta în mod negativ asupra turismului. Țara noastră, inclusiv zona montană din Buzău, prezintă un potențial turistic extraordinar, dar pentru atingerea obiectivelor sunt necesare discuții aplicate, explorarea posibilităților de dezvoltare și căutarea de soluții concrete. Avem în acest moment oportunități de finanțare prin PNRR care trebuie fructificate, iar dezbaterea acestora este necesară și binevenită”, a scris Țepeluș pe Facebook.

La rândul său, Romeo Lungu enumeră, într-o postare pe Facebook, beneiciile dezvoltării ecoturismului din zonele montane: „Particip astăzi (miercuri, n.r.) la o conferință importantă pentru viitorul Europei, în contextul necesității identificării unei strategii durabile pentru ecoturismul din zonele montane. În vederea redresării post-pandemice, dezvoltarea ecoturismului din zonele montane poate aduce, deopotrivă, beneficii social-economice, dezvoltarea infrastructurii, a serviciilor, dar și îmbunătățirea relațiilor interculturale. Și Buzăul are un capital natural variat pe care îl poate exploata din acest punct de vedere. Pentru asta, este important să conștientizăm oportunitățile și să aducem la aceeași masă autoritățile locale, producătorii, comercianții și turiștii doritori de experiențe noi”.

Conferința privind viitorul Europei constă într-o serie de dezbateri și discuții organizate la inițiativa cetățenilor, care îi vor permite fiecărui european să își împărtășească ideile și să contribuie la clădirea viitorului nostru comun. Este un exercițiu democratic paneuropean major, cu dezbateri conduse de cetățeni, care le permit persoanelor din toată Europa să își împărtășească ideile și să contribuie la conturarea viitorului nostru comun. Toți europenii își pot împărtăși ideile pe o platformă digitală multilingvă inovatoare și pot participa la grupuri de dezbatere ale cetățenilor, organizate atât la nivel național, cât și la nivel european. Aceste contribuții vor fi luate în considerare în cadrul sesiunilor plenare ale Conferinței. Conferința oferă un nou spațiu public pentru o dezbatere deschisă, incluzivă și transparentă cu cetățenii cu privire la o serie de priorități și provocări esențiale.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker