ISTORII/FOTO | O școală cu renume, construită pe locul „Temniței” buzoiene (I)

Una dintre școlile de elită din România, și o spun cu mândrie ca fost elev al acestei prestigioase instituții de învățământ, Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Has­deu” este cel mai vechi liceu din Buzău finanțat de stat. Prin Legea Instrucțiunii Publice promulgată în noiembrie 1864, s-a decis ca în marile orașe ale țării să fie deschise școli laice secundare, astfel că, în 1865, guvernul a organizat școli în mai multe localități, dar nu și în Bu­zău. Această decizie era motivată de lipsa fondurilor și de faptul că aici exista deja o școală gimnazială, Seminarul Teologic (înfi­ințat în anul 1836). Deoarece școala nu era laică, solicitările tot mai insistente ale locuitorilor l-au de­terminat pe prima­rul Nae Stănescu să des­chi­dă o școală secundară, finanțată de municipalitate. Aceasta se înființează la 11 septembrie 1867, potrivit hotărârii Consiliului Comunal adoptate în ședința din 7 septembrie, și se va numi Gimnaziul „Tudor Vladimirescu”. La  început a func­ți­o­nat la etajul Școlii pri­mare nr. 1 de băieți (aruncată în aer de trupele germane în august 1944), ce se afla pe locul unde este acum Școala Gimnazială nr. 5 „Episcop Dionisie Romano”. Primul  di­rector al Gimnaziului a fost Lu­­ca Pa­vlovici Că­lă­ceanu.

Având ca sursă de documentare lucrările apărute, dar și documentele din fondul fostului Minister al Cultelor și Instruc­țiunii Publice păstrate la Arhivele Istorice Centrale, putem ilustra pe scurt istoria acestei școli. Întrucât nu a pri­mit finanțare din partea m­iniste­rului la începutul primă­verii anu­lui 1868, în al doilea an de existență a fost finanțată tot de munici­palitate. Până în noiem­brie, deoarece profesorii nu pri­meau salarii, au apărut conflicte între ei și primar. De aceea s-a decis să se predea un program școlar de meserii, dar întrucât proiectul Școlii de Co­merț a eșuat, primarul a decis să reorganizeze școala din nou în anul 1869. A fost solicitat ministerului un program pentru a ajuta la recrutarea profesorilor și un program școlar științific pentru două clase.

Acum este numit ca profesor la Gimnaziul din Buzău, cu ordinul Ministerului Instrucțiunii nr. 13816 din 31 octombrie 1869, Basil Iorgulescu. În acest an, școala a avut trei profesori și niciun director, fiind administrată direct de primar. În 1870, deoarece situația financiară a școlii era în di­ficultate, inspectorul școlar din Ploiești, Ioan Eliade, a recoman­dat ca să fie numit un director provizoriu și să se ia o decizie finală cu privire la tipul de școală și programele care ar trebui predate.

În acest sens, Nae Stănescu decide ca școala să fie o gim­nazială clasică, cu progra­mă corespunzătoare, și a cerut ca Basil Iorgulescu și Ioan Rășcan, cei doi profesori principali ai școlii, să beneficieze de titularizare, fără examinări suplimen­tare.

În anul școlar 1872-1873, aici predau Basil Iorgulescu, limba latină și științele naturii; Zamfir Grigorescu, religie; Dimitrie Racoviță, limba elină; Ion Andreescu, caligrafie și desen, atât la Gimnaziu, cât și la Seminarul Teologic (până în 1878). Din inițiativa lui Basil Iorgulescu, în anul 1873, se înființează biblioteca Gimnaziului care, din anul 1893, va avea și regim de bibliotecă publică.

 La 24 octombrie 1879, Consiliul Comunal a dezbătut problema desființării gimnaziului, care necesita o subvenție de 14.740 lei, și înființarea unei școli de meserii, cu subvenții de la bugetele statului și județului. Se argumenta că „acest institut menit a da cultură și lumină tinerimei studioase, nu a corespuns timp de 11 ani de când durează, scopului pentru care a fost înființat”. Se mai arăta că elevii nu erau primiți în clasele superioare de la alte școli deoarece erau „rău preparați”, profesorii erau indiferenți și neglijenți în îndeplinirea îndatoririlor lor. Consilierii Constantin Pleșoianu și Haralambie Rălescu au infirmat concluziile de mai sus și au adus dovezi că gimnaziul era „în progres”, iar profesorii la înălțimea misiunii lor, situații constatate și de către comisia ministerială de control, formată din doi profesori universitari de la Iași. Alt argument a fost că, deși se vorbea de minusuri întâmplate mai mulți ani, Consiliul Comunal nu le-a analizat și nu a luat nicio măsură, desființarea afectând 120 de copii „care vor fi lăsați pe drumuri… cea mai mare parte săraci și orfani”. Profesorii prezenți au cerut atât menținerea gimnaziului, cât și înființarea unei școli de meserii, în sprijinul lor fiind transmis, la 27 octombrie, un memoriu al părinților elevilor, între care se aflau și consilierii Dumitru Demetriade și Nae Sibiceanu. În cele din urmă, în 1884, guvernul a decis să preia finanțarea școlii, în același an, științele comerțului fiind eliminate din planurile de învățământ.

Gimnaziul a funcționat în localul școlii mai sus amintite până în anul 1890. Prima inițiativă pentru construirea unui local al gimnaziului a aparținut lui Basil Iorgulescu, încă din martie 1882. Dar abia la 28 decembrie 1886, Consiliul Comunal l-a autorizat pe primarul Nicu I. Constantinescu să achiziționeze două locuri vecine cu terenul „pe care este Arestul județean”: unul al inginerului Constantin A. Orăscu, situat pe strada Elisabeta Doamna (azi Bulevardul Gării), în suprafață de 550 mp, evaluat, și altul al lui Constantin D. Sărățeanu, în strada Libertății, de 400 mp. Acestea, „împreună cu locul temniței”, au fost trecute în proprietatea comunei Buzău, pentru a se construi pe ele edificiul gimnaziului.

Primarul a avizat planul și devizul acestei construcții, „la baza căreia stătea însăși concepția lui Iorgulescu, în funcție de forma neregulată a terenului din <Colțul temniței>”. La 7/19 august 1887, se trimite inginerului G.I. Duca, directorul noilor construcții școlare din Ministerul Lucrărilor Publice, o copie de pe devizul gimnaziului, pentru a fi examinat de Consiliul Tehnic. Înaintat apoi Ministerului Instrucțiunii, a fost studiat de Spiru Haret și restituit, la 10 februarie 1888, lui G.I. Duca, pentru ultimele retușuri.

Din monografia prof. Ion Șt. Moldoveanu aflăm că planul imobilului, consta din următoarele corpuri: „Clădirea principală”, cu două etaje (parter și etaj), cu scară de piatră fără pivniță, cu un pavilion mai înalt la mijloc, evaluată la suma de lei 118.393,54; „Locuința directorului”, cu două etaje (parter și etaj) și o parte cu pivniță, estimată la suma de lei 17.156, 30; „Locuința servitorilor”, cu două etaje (parter și etaj) și o parte cu pivniță, apreciată la suma de lei 14.789,83; „Hala de gimnastică”, cu anexe, depozit și privăți etc., prețuite la suma de lei 18.997,35. La toate acestea se adaugă cheltuieli pentru ziduri de împrejmuire, garduri și nivelare de curți în sumă de lei 7.953,04, întregul deviz având valoarea de lei 177.430,06.

Materialele de construcție sunt: beton cu var hidraulic și mortar de ciment, fundație de cărămidă cu var hidraulic, soclu de piatră, zidărie de cărămidă și mortar de var gras la parter și etaj, tencuială cu var gras și vopsit; pardoseală între grinzi cu cărămidă, pardoseală de mozaic, piatră pentru soclu și cornișa fațadei; grinzi de brad, scânduri, dușumele de brad, tablă albă pentru acoperiș și jgheaburi, legături de fier, grilaj de fier pentru scară, ulei și altele.

După intervențiile de rigoare, la 5 februarie 1888, primarul N.I. Constantinescu a informat Consiliul Comunal că Ministerul Instrucțiunii a dispus „de a se construi în acest oraș un local de gimnaziu”. În acest scop, Comuna a oferit gratuit ministerului „terenul pe care este situat actualmente Arestul preventiv, adăugat cu parcelele cumpărate de la C.A. Orăscu și C.D. Sărățeanu”, toate însumând suprafața de 4.022 mp.

La licitația ținută la Ministerul Instrucțiunii, în august 1888, pentru clădirile școlare proiectele de stat, Societatea de Construcțiuni București  a obținut antrepriza gimnaziului din Buzău, iar în anul 1889, Lazăr Haim producea cărămidă pentru această societate. „Lucrările de construcție a edificiului gimnaziului, au început în primăvara anului 1889, piatra fundamentală fiind pusă în ziua de 20 iulie, același an. Solemnitatea a fost prezidată de ministrul Instrucțiunii (Spiru Haret, n.a.). B. Iorgulescu a rostit un discurs, la care a răspuns Șt. Mihăilescu, secretarul general al ministerului. Amândoi au recunoscut avântul ce a luat instrucția publică în cei din urmă 12 ani. Lucrările părăsite în timpul iernii următoare au reînceput în martie 1890”, scria presa vremii.

Arhitectul diriginte al clădirii gimnaziului a fost la început arhitectul bucu­reștean Al. Săvulescu (1847-1902), autorul Pala­tu­lui Poștelor din București, dar și al Pala­tului Comunal din Buzău (și nu numai). La 8 iulie 1890, construcția gimnaziului era „aproape terminată”. În consecință, Primăria somează pe director să evacueze fără întârziere localul Școlii Primare nr. 1 de băieți. La 15 iulie 1890, Basil Iorgulescu raportează ministerului că mobilierul gimnaziului a fost mutat „din vechiul local în localul său propriu”. Dar acest mobilier este uzat; materialul didactic -hărțile, 100 de modele de desen din anul 1881 -, sunt vechi și stricate. El opinează ca aceste materiale să fie oferite școlilor rurale. Ministerul aprobă, dispunând să se facă mobilier nou până la 1 septembrie, acel an. Dar primarul, N.I. Constantinescu, reclamă Ministerului Instrucțiunii că Basil Iorgulescu a ridicat tot mobilierul (băncile, sobele) înființat de comună, ca și cum ar fi averea gimnaziului. Ministerul ordonă să fie predate comunei.

La 23 august 1890, Basil Iorgulescu înainta ministerului lista cu costul aparatelor necesare sălii de gimnastică, în sumă de lei 2.395 lei, a căror comandă s-a aprobat. După toate stăruințele lui Basil Iorgulescu, recepția noului local s-a făcut abia la 3 decembrie 1890, dar cursurile nu pot începe, pentru că ministerul n-a trimis mobilierul trebuincios. Iar sala de gimnastică încă nu se recepționase până la 25 august 1892, când Iorgulescu intervine pentru recepționare, spre a se putea folosi.

(Va urma)