Cultură

ISTORII / Cum se împletește povestea boierilor Samurcași cu meleagurile Buzăului

O nouă filă din istoria județului este adusă în atenția buzoienilor de sociologul Gheorghe Petcu, în volumul „Alexandru Tzigara-Samurcaș. Amintiri buzoiene”. Beneficiind de sprijinul academicianului Tudor Berza, nepotul lui Alexandru Tzigara-Samurcaș, care i-a pus la dispoziție „Memoriile” ilustrului său înaintaș, Gheorghe Petcu a publicat cel de-al 33-lea volum al său, o lucrare care pune în lumină această mare personalitate, cu rădăcini adânci în familii de boieri, ce au dat o mână de ajutor la înfăptuirea revoluției lui Tudor Vladimirescu, personalitate ale cărei amprente au rămas și aici, în județul Buzău.

Tzigara-Samurcaș a fost un  apropiat al familiei regale, „atât de apropiat încât  se afla în anturajul regelui și acesta se consulta foarte des cu el. La moartea lui Carol I a fost primul sunat și, împreună cu garda de onoare a regelui, Alexandru Tzigara-Samurcaș l-a așezat în sicriu. El a primit la moartea regelui Carol I inelul și ceasul acestuia, care avea inscripționat pe capac deviza regelui: <Tot înain­te>“, spune Gheorghe Pet­cu. Alexandru Tzigara-Samurcaș a lucrat ca director al Fundației Universitare Carol I – unde a înființat o mare colecție de diapozitive pe sticlă -,  și a atins faima în 1906 ca fondator al „Muzeului Național”, nucleul actualului Muzeu al Țăranului Român. Acesta   a fost implicat și în amenajarea și păstrarea fondului de artă „Theodor Aman”, și, nu în ultimul rând, și-a pus amprenta asupra acestor meleaguri buzoiene, înființând aici o societate de turism. Istoric de artă, etnograf, muzeolog și jurnalist cultural, Tzigara-Samurcaș a fost membru al societății literare Junimea, a deținut funcții la Școala Națională de Arte Plastice, la Universitatea din București și, în cele din urmă, la Universitatea din Cernăuți. A fost, de asemenea, secretar al regelui Carol I în timpul tinereții, când locuia la conacele soacrei sale de la Cătina și  la conacul de la Merei.

Legăturile lui Samurcaș cu Buzăul sunt evidențiate în această lucrare, explică Petcu, care arată motivele care l-au condus către realizarea acestei cărți. „Cartea cuprinde texte selectate și comentate de mine. Din cele cinci volume de memorii ale lui Tzigara-Samurcaș, ce cu­prind 1.774 de pagini, am cules ce a fost despre Buzău, circa 130 de pagini. Aici este ilustrat faptul că a locuit la conacele soacrei sale Coralia Boldur, de la Că­tina, și la conacul de la Merei, care astăzi îi revine urmașului său, Tudor Berza, care m-a ajutat, m-a sprijinit și mi-a oferit aceste cinci volume ale bunicului său. Aflăm, astfel, că în 1903 el înființează, la Cătina,   Societatea Turiș­tilor Româ­ni, împreună  cu finul său, Nicolae Iorga (pe care l-a cununat cu a doua soție, Ecaterina Bogdan) și cu  Munteanu-Murgoci, Vlahuță, L. Mrazec etc. În 1913 Tzigara-Samurcaș a cum­pă­rat la Merei conacul, pentru că apăruseră căile ferate și Gara Monteoru era la doi kilometri de conacul lor –  pe care,  astăzi, academicianul Tudor Berza, doctor în geologie și membru corespondent al Academiei Române -,  l-a adus la forma care a fost. El a refăcut conacul ca pe vremea bunicilor săi”, spune sociologul Gheorghe Petcu.

Cine a fost Alexandru Tzigara-Samurcaș

Samurcaș  vine dintr-o familie de boieri cu legături puternice la tronul Mol­dovei. Mai exact, „el se trage din Zotu Samurcaș, care i-a fost ginere lui Petru Șchiopul, domnitorul Mol­dovei – care făcea parte din neamul Basarabilor -, în­mormântat în Italia, la Florența. Tot înaintașii lui, caimacanii Samurcaș de Craiova, sunt cei care l-au ajutat pe Tudor Vladi­mirescu în Revoluția de la 1821. Tudor Vladi­mirescu era mâna dreaptă a acestor Samurcași, care l-au sprijinit să facă prima mișcare înainte de 1848, moment de cotitură foarte important în istorie, pentru că ne-au scăpat de domniile fanariote. Mergând de la Mircea cel Bătrân, de la Vlad Dra- cul – Vlad Țepeș ,- se ajunge pe filieră până la Alexandru II Mircea, Petru Șchiopul și Mihnea Turcitu, neamul Basarabilor“, detaliază  Gheorghe Petcu arborele genealogic al domniilor cu care au legătură Samurcaș, din momentul în care acest neam s-a înrudit cu domnitorul Petru Șchiopul.

Alexandru Tzigara-Sa­murcaș s-a născut la 23 martie/4 aprilie 1872, în București. A obținut bacalaureatul la Liceul „Matei Basarab” și apoi a urmat cursurile Facultății de Litere, secțiunea istorică, avându-i ca mentori în tinerețe pe Alexandru Odobescu și pe Grigore Tocilescu. Își susține doctoratul la Universitatea din München, după o perioadă în care a studiat la Berlin, cu o teză despre Simon Vouet, pictorul lui Ludovic al XIII-lea.

„A fost o lungă perioadă la Convorbiri literare. A fost prieten foarte bun și servea masa cu Titu Maio­rescu, cu Alexandru Mar­ghiloman, cu P.P. Carp. A fost prieten  cu  scriitorii I.L. Caragiale, Vlahuță, Dela­vrancea”, ne spune Petcu. A lucrat la Fundația Universitară „Carol I” din 1914 ca director și, în același timp, a susținut cursul de estetică și istoria artei la Școala de Arte Frumoase din București. Cea mai importantă poziție pe care a ocupat-o, și căreia îi dedică patru decenii din viață, este cea de director al Muzeului de Etnografie și Artă Națională, pe care îl fondează în 1906. În 1946 este „promovat” director onorific – o formă mascată de pensionare forțată -, înlăturarea lui fiind legată de faptul că îndeplinise funcția de prefect de Poliție al Capitalei.

În privința realizărilor sale, sociologul Gheorghe Petcu subliniază: „A fost ctitor și director, peste 40 de ani, la Muzeul Țăranului Român și, de asemenea, 47 de ani ctitor și director la Biblioteca Centrală Universitară Carol I. Este primul român care a luat doctoratul la Munchen, la sfârșitul se- colului XIX,  în Istoria artei. A fost lăsat în timpul Primului Război Mondial în București, ca reprezentant al Casei Regale, ca să aibă grijă de averea și palatele regale și a fost Prefectul Poliției Capitalei în timpul Primului Război Mondial. El l-a primit aici pe nepotul lui Napoleon, care era rudă cu Carol I . Și tot el l-a primit pe împăratul Wilhelm  al II-lea al Germaniei, care era și rege al Prusiei. L-a primit și l-a dus la mormântul lui Carol I, care se află la Curtea de Argeș“.

Articole similare

error: Continut protejat!!