Monden

Irina Fodor, mesaj superb pentru soț, de ziua lui

Răzvan Fodor și-a sărbătorit recent ziua de naștere, însă soția sa nu i-a putut fi alături anul acesta. Dar gândul buzoiencei a zburat încă de la primele ore ale dimineții spre artist, chiar dacă ea este departe de familie.

Prezentatoarea de la „America Express” a ținut să îi transmită soțului un mesaj superb de dragoste, spunându-i cât de mult îi duce dorul și cât de tare îl iubește. Mesajul a fost făcut public pe rețelele sociale, pe care prezentatoarea a atașat mai multe fotografii cu cei doi. „Puștiule, te-am sunat și azi-dimineață, la prima oră, dar parcă nu-mi ajunge, așa că îți mai zic și aici: La mulți ani fericiți, împliniți, sănătoși! Te iubesc de la capătul lumii și de mii de ori înapoi!!! În orice emisferă ne-am fi întâlnit, tot suflete-pereche am fi fost! P.S.: Dacă nu te-aș fi cunoscut până acum și te-aș vedea pe stradă azi, mi s-ar pune iar pata pe tine, atât să știi!”, a fost mesajul transmis de Irina Fodor, pe pagina sa de Facebook, cu ocazia zilei de naștere a lui Răzvan.

În această perioadă, cei doi parteneri sunt departe unul de celălalt, pentru că prezentatoarea TV se află la filmările show-ului „America Express”, care au loc în America Latină, mai precis în Columbia, Ecuador și Argentina. Totodată, în timp ce prezentatoarea de la Antena 1 filmează pe un alt continent, Răzvan Fodor este cel care se ocupă de casă și de fiica lor, Diana.

*

Irina Fodor s-a născut și a copilărit în Buzău. Ea a absolvit Colegiul Național „B.P. Hasdeu” și Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității din București.

Prezentatoarea TV a lucrat inițial ca reporter, apoi proiectele au început să apară. La începutul carierei, Irina a avut și roluri secundare în diferite proiecte de televiziune. De asemenea, fiind pasionată de fotografie și de frumusețe, a cochetat și cu lumea modelingului. Următorul pas important din cariera sa a fost atunci când a fost aleasă prezentatoare a emisiunii „Poveștiri adevărate”. În 2021, Irina a devenit gazda emisiunilor „Asia Express” și „Chefi la cuțite”, înlocuind-o pe Gina Pistol.

Irina s-a căsătorit cu Răzvan Fodor în 2010, după o relație de trei ani; între cei doi este o diferență de 13 ani. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare, pe vremea când ea nu terminase facultatea, iar el juca în telenovele. Fiind cunoscut pentru statutul său de cuceritor, Răzvan a surprins pe toată lumea când a ales să formeze un cuplu cu cea care urma să îi devină soție. „Ea era studentă şi făcea figuraţie la Buftea (…) M-am dus la ea la cămin şi am rugat-o să coboare ca să stăm de vorbă. De atunci, o lungă perioadă, am avut un traseu prestabilit: după ce terminam filmările, treceam prin faţa căminului ei şi stăteam la poveşti”, a povestit Răzvan Fodor. Cei doi au împreună o fetiță pe nume Diana. Irina avea doar 22 de ani pe vremea când a devenit mămică, dar acest lucru nu a reprezentat un dezavantaj în cariera sa.

*

Răzvan Fodor s-a născut în 22 iunie 1975 la București. A studiat la Academia de Educație Fizică și Sport, cu specializarea gimnastică.

Răzvan este un obișnuit al televiziunii românești, ca actor în serialul „Păcatele Evei”, în care a jucat rolul lui Alex Damian. A avut de asemenea un rol minor în filmul „Milionari de week-end”, în 2004, alături de actorul Cătălin Saizescu. De atunci a apărut și în alte seriale, cum ar fi „Daria, iubirea mea” și „Om sărac, om bogat”. În anul 2019 a participat la cel mai greu reality-show din România, „Asia Express”, împreună cu Sorin Bontea; ei au câștigat sezonul 3, difuzat în 2020, ajungând în finală cu Speak și Ștefania. La câteva luni de la sfârșitul „Asia Express”, Răzvan Fodor este ofertat de către producătorii show-ului „Burlacul”, de la Antena 1, să prezinte sezonul cu numărul 6.

În anul 2000, Fodor s-a alăturat trupei rock românești Kripton. Formată în 1983, trupa era cunoscută mai mult pentru stilul heavy metal. Cu Fodor solist, trupa a trecut de la heavy metal la pop/rock. Rezultatul a fost un succes comercial instantaneu pe piața de muzică românească. Albumul rock „Comercial”, lansat în 2001, conținea piesele „Inima mea”, „Spune-mi cu ce am greșit” și populara „Îți mai aduci aminte?”. În 2002, Krypton a lansat al doilea album cu Fodor ca solist, „Stresat de timp”. Clipul pentru melodia „Cerceii tăi” de pe acest album a fost lansat în 2002 și a fost difuzat foarte des pe MTV România. O altă melodie de pe acest album, „Am dansat cu norii”, este încă o favorită a fanilor lui Răzvan.

În 2004, Kripton a semnat un contract cu Cat Music/Media Services și a lansat al treilea album cu Fodor, intitulat „Deasupra Lumii”. Până la începutul anului 2005, „Lasă-mi speranța”, primul video de pe acest album, a devenit un succes imediat în România și Europa și un favorit al MTV Europe pe parcursul anului 2005.

În noiembrie 2005, Răzvan Fodor a părăsit Kripton pentru a se concentra pe cariera actoricească.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker