Politic

Ionela Dobrică: Guvernul „Amână tot” se opune dublării alocațiilor copiilor

,,Guvernul <Amână tot>“ se opune dublării aloca­țiilor, demonstrând că interesul românilor nu se numără printre prioritățile Partidului Național Liberal, este de părere deputatul social-democrat de Buzău Ionela Dobrică. Ea reamintește faptul că, în februarie 2019, Partidul Național Liberal a cerut dublarea alocațiilor, iar Partidul Social Democrat a găsit soluții în acest sens. Mai apoi, mai spune Dobrică, în decembrie, înțele­gând nevoile pe care le au copiii din țara noastră, PSD a avut inițiativa de a dubla din nou alocațiile, doar că de această dată ,,PNL s-a opus într-un mod rușinos, pentru că deputații liberali au scos cartela din aparat și nu au votat”, chiar și în aceste condiții legea fiind adoptată și promulgată datorită PSD.

„Guvernul <Amână tot> se opune dublării aloca­țiilor. Pentru mine, sincer, nu este nicio surpriză, pentru că PNL nu a demonstrat niciodată de când e la guvernare că ar dori să pună interesul românilor pe lista de prio­rități. Ei au alte priorități, au avut grijă până acum să reprezinte interesele bănci­lor și marilor companii, nu și interesele românului de rând”, susține Ionela Dobrică.

Potrivit ministrului Muncii, Violeta Alexandru, alocațiile copiilor nu pot fi crescute acum, întrucât ­le­gea a fost promulgată de președintele Iohannis după adoptarea bugetului pe anul 2020. Astfel, guvernul PNL promite că banii pentru creșterea alocațiilor vor fi prinși la rectificarea bugetară care va avea loc în această vară.

„Argumentul doamnei Violeta Alexandru este complet fals. Observ astfel că guvernul <Amână tot> începe să și mintă de tot. Guvernul ar putea oricând să dubleze alocațiile, nu trebuie așteptată venirea verii. Dacă alocațiile nu sunt dublate astăzi, acest lucru se întâmplă pur și simplu pentru că nu există voință politică. Copiii nu vor beneficia de această dublare a alocațiilor pentru că nu vrea PNL, acesta este mesajul adevărat pe care liberalii îl transmit românilor”, mai spune ­de­putatul social-democrat de Buzău Ionela Dobrică.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker