Interviu/Buzoianca Ana-Maria Ceauşescu reprezintă România la olimpiada internaţională de latină de la Arpino

Dacă pentru cei mai mulţi limba latină este doar o limbă moartă, pentru Ana-Maria Ceauşescu este ocazia de a descoperi Antichitatea, mitologia şi unele valori pe care încearcă să şi le cultive. Elevă în clasa a XI-a la Colegiul Hasdeu, buzoianca s-a calificat pe prima poziţie în lotul naţio­nal care reprezintă România la etapa internaţională a olimpiadei de limba latină, desfăşurată la Arpino, oraşul natal al lui Cicero. Ana-Maria consideră latina ,,matematica de la filologie” şi măr­turiseşte că a ajuns să se pregătească chiar şi câte zece ore pe zi, şi că a avut inclusiv momente în care a plâns.

Reporter: Vorbeşte-mi despre traseul pe care l-ai parcurs pentru această ­ca­lificare.

Ana-Maria Ceauşescu: Am susţinut, la începutul lunii, două probe diferite la limba latină. Este vorba despre etapa judeţeană a ,,Olimpiadei de limbi clasice”, în urma căreia m-am calificat la etapa naţională cu punctajul maxim şi des­pre concursul naţional de selecţie ,,Certamen Ciceronianum Arpinas”, desfăşurat pentru clasele a XI-a şi a XII-a.

Rep.: Din câte persoane este format lotul naţional?

A.-M. C.: Lotul naţional este format din elevii clasaţi pe primele cinci poziţii ale clasamentului, iar punctajul meu, de 92 de puncte din 100, a fost pe prima poziţie. Urmează să particip alături de repre­zentanţii din Cluj, Bacău, Vaslui şi Argeş la etapa internaţională.

Rep.: În ce constau subiectele la o olimpiadă de latină?

A.-M. C.: Indiferent de etapă, programa acestei olimpiade, la clasa a XI-a, include traducerea în română a unui pasaj dintr-un text al lui C. Iulius Caesar şi comentarea unui pasaj bilingv din anumite opere ale lui M. Tullius Ci­cero: dificultatea textelor care ne pot fi selectate creşte la fiecare etapă.

„Simt că mi-am găsit drumul”

Rep.: Ce presupune Olimpiada de la Arpino?

A.-M. C.: Proba de la Arpino constă în tradu­cerea unui pasaj din opera lui Cicero şi comentarea sa ideatică şi stilistică. Durata este de cinci ore şi vom lucra în limba română, concurând cu elevi din mai multe ţări europene.

Rep.: Cât de importantă este această participare pentru tine?

A.-M. C.: Sincer, tot ce mi-am dorit de la liceu a fost să ajung la o naţională, să mă pot numi, cu adevărat, ,,olimpică”. Iar visul s-a îndeplinit acum doi ani. În schimb, ce trăiesc acum, calificarea la etapa urmă­toare, pare puţin magic. Simt că mi-am găsit drumul, că am recăpătat încrederea în cine sunt şi ce pot.

Rep.: De unde pasiunea pentru limba latină?

A.-M. C.: Studiez latina din clasa a opta. Învăţam atunci câteva aspecte din gramatica de bază şi câteva de cultură, cât prevedea programa. Dar îmi amintesc că abia aşteptam ora, ieşeam la tablă cât se putea de des. ,,Pasiune” se poate numi, totuşi, abia din clasa a noua, când am înţeles ce înseamnă să traduci, să conspectezi, când am primit un dicţionar cât mine de mare, l-am deschis şi m-am simţit împlinită. Apoi am început să lupt.

Rep.: Pentru un olimpic la matematică sau fizică o calificare şi un rezultat bun la o olimpiadă ­internaţio­nală reprezintă un „­paşa­port” pentru admiterea la o facultate bună din ţară şi chiar din străinătate. Există un avantaj similar şi pentru o reuşită la olimpiada internaţională de latină?

A.-M. C.: Da, candidaţii care obţin premiile I, II, III sau menţiuni la acest concurs au dreptul, spre ­exemplu, de a se înscrie, fără susţinerea concursului de admitere şi fără plata taxei de admitere, la ­Fa­cultăţile de Litere ale Universităţilor din România, la specializarea B (limbă străină), la limba latină.

„Au fost zile în care am lucrat şi zece ore”

Rep.: Cât de mult trebuie să te pregăteşti pentru a fi olimpic la latină?

A.-M. C.: Dacă lucrezi o perioadă de timp, în profunzime, la matematică, dar apoi renunţi, îţi aminteşti adunarea şi împărţirea, dar nu şi rezolvarea complexă a anumitor probleme, creierul tău dezobişnuindu-se cu algoritmii. Latina fiind ,,matematica de la filologie”, funcţionează pe acelaşi principiu. Începutul a fost crunt, nu este deloc uşor să ajungi până la punctul în care să descifrezi, atât gramatical, cât şi cultural, un text latin. Dar, din punctul meu de vedere, este şi mai dificil să te menţii la acest nivel, după ce îl atingi. Au fost zile în care am lucrat şi zece ore, au fost şi momente lungi în care am avut nevoie de o pauză, am făcut pregătire aproape săptămânal şi voi începe din nou. Fără exerciţiu permanent, deprinderea textului se pierde şi aspectele de fineţe se uită.

Rep.: Fiind o limbă moartă, mulţi ar spune că nu îţi oferă mari avantaje studierea limbii latine…

A.-M. C.: 60% din cuvintele limbii române şi structura sa gramaticală provin din latină, deci morfo-sintaxa română îmi este mult mai accesibilă. În plus, pregătirea pentru aceste olimpiade şi concursuri implică deschiderea anumitor orizonturi culturale şi dezvoltarea permanentă a gândirii. Am descoperit Antichitatea, mitologia şi scrierile greco-romane, iar parcurgerea operei lui ­Ci­cero, de exemplu, a făcut mai uşoară înţelegerea ­anumitor texte din literatura universală şi, până la urmă, a unor valori pe care încerc acum să mi le cultiv. Sunt familiarizată cu secvenţa despre care îmi spuneţi. Şi mie obişnuiau să mi se pară ,,moarte”, imposibile sau inutile materiile de real, de pildă, dar asta pentru că nu am reuşit niciodată să le înţeleg. Cred că odată ce prinzi ,,gustul” unui domeniu, el devine viu pentru şi prin tine.

„Indiferent de ce facultate aleg, ştiu că locul meu este la catedră”

Rep.: Ce îţi doreşti să faci după absolvirea liceului şi după absolvirea fa­cultăţii?

A.-M. C.: Nu am reuşit încă să aleg definitiv o ­fa­cultate. Dacă voi rămâne în ţară, voi aplica, aproape sigur, la secţia de filologie clasică a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţilor din Bucureşti sau din Iaşi. Dacă mă voi îndrăgosti de Italia, îmi voi lua dragostea în calcul. Indiferent de facultate, ştiu din gimnaziu că locul meu este la catedră. Nu mă văd altfel decât predând. Există o persoană căreia îi datorez rezultatele mele, formarea mea şi multe altele. Doamna profesor Eugenia Hristache m-a pregătit de la începutul clasei a noua, indiferent dacă i-a fost bine sau nu, dacă meritam sau nu. Mi-a spus că munca nu rămâne nerăsplătită, mi-a demonstrat că adevărata valoare învinge. Mi-a des­chis ochii când am avut nevoie, dar m-a consolat şi a înţeles şi când am plâns. A fost lângă mine şi m-a ridicat când toată lumea a încercat să mă afunde. Şi nimic din ce am povestit mai sus nu ar fi fost posibil fără dumneaei.