INTERVIU | FOTO: Bianca Banu, fotomodelul care studiază la Sorbona: „Aici la facultate nu o să vezi fete care se aranjează excesiv, machiate, pe tocuri. Înveți și îți vezi de treaba ta”

În 2018, buzoianca Bianca Banu ținea prima pagină a ziarelor, fiind considerată fata care distrugea mitul tocilarului. Fotomodel la o agenție din Buzău, Bianca a renunțat la cariera în lumea modellingului alegând să studieze la una dintre cele mai bune universități din lume, la Sorbona, calcând astfel pe urmele unor personalități precum Jacqueline Kennedy, Simone de Beauvoir sau Prințesa Caroline de Monaco.
Avertizată de la început că nu au mai existat elevi buzoieni care să fi fost admiși direct din liceu la Sorbona și că îi va fi foarte greu să promoveze examenele la universitatea pariziană, Bianca s-a ambiționat totuși în încercarea de a-și împlini visul. Astăzi, după o primă sesiune extrem de complicată, buzoianca vorbește pentru OPINIA despre experiența de la Sorbona, despre modul în care sunt percepuți românii în „orașul luminilor” și despre diferențele dintre sistemul român de învățământ și cel francez.

Reporter: Cum a fost prima sesiune la Sorbona?

Bianca Banu: A fost greu, dar nu am nicio restanță. Francezii înșiși trăiesc cu o adevărată teamă în ceea ce privește validarea acestui semestru. Cineva m-a învățat să îmi fixez obiective pe termen scurt. Mi-am propus să îmi validez primul semestru și, abia după ce am reușit, mi-am fixat obiectivul să am anul validat. Trebuie să vă spun că este foarte greu chiar și pentru francezi, unii dintre ei nu au trecut. Mi s-au părut examene cu cerințe normale, plus unele de subtilitate care fac departajarea, prin care demonstrezi că știi materia și mai ales știi să lucrez pe baza ei.

Rep.: Cum este sistemul de învățământ francez?

B.B.: În primul rând, sistemul lor de punctaj este de la 0 la 20. Nu se dă niciodată un punct din oficiu. Nu scrii nimic într-un text, iei nota 0. Comparând cu sistemul de notare românesc, cinciul lor este cam nota 7-8 la noi în România. Ei sunt restrictivi, dar diferența o face logica francezilor, la care te adaptezi destul de greu.

„Nota 13 la ei este în România un 8-9”

Rep.: Ce alte diferențe ai descoperit între cele două sisteme de învățământ?

B.B.: Sistemul de învățământ la Sorbona este unul compensator. Totul se compensează. Ce înseamnă asta? Eu am avut pe primul semestru opt materii cu tot cu opționale, clasificate în trei blocuri. Primul bloc era alcătuit din trei materii, dintre care două erau dominante, adică aveau coeficientul cel mai mare, al doilea bloc era alcătuit tot din trei materii cu o singură materie cu coeficient mare, iar ultimul bloc era un fel de opțional. Consta în alegerea unei limbi străine, care poate fi engleză juridică, spaniolă juridică etc. Eu am ales franceză, nu juridică, dar am vrut să aprofundez și Metodologie Juridică. Această ultimă materie, dacă o validai pe semestru I, puteai să nu o mai alegi pe semestrul II. Eu am reușit să o validez. Între celetrei blocuri se face o medie. Dacă la un bloc ai media 8, iar la celălalt ai media 12, se compensează. 12 plus 8 și un 10 la al treilea bloc, îți aduce 10 la toate trei. Asta înseamnă că dacă nu ai promovat un examen, ai sub 10, dar la un alt examen ai o medie mai mare, nu atrage după sine restanța. Asta pentru că se compensează.

Rep.: Ce rezultate ai obținut la prima sesiune?

B.B.: Nu aș vrea să vorbesc despre media mea. Nu vreau să pară că mă laud. Pot spune că am promovat toate examenele, nu am nicio restanță și am media peste 10. Un elev care nu a reușit să obțină medie de trecere, adică a obținut sub 10, are posibilitatea ca semestrul viitor să obțină 11 sau 10,5, astfel încât pe întregul an să aibă media de minim 10 și să valideze anul.  Sunt și foarte mulți repetenți din anul I. Asta îți inspiră frică. Am vorbit cu colege franțuzoaice care îmi spuneau că sunt foarte stresate în timpul examenelor, că le cade părul etc. Profesorii noștri spun că o medie de 12 la Sorbona este deja foarte bine. Nota 13 la ei este în România un 8-9. Nota 20 este aproape imposibil de obținut. Se dă foarte greu. Am printre cunoscuți elevi foarte buni care nu au 20. Au 17, 18, dar nu 20.

Rep.: Cum decurge o zi la voi la facultate?

B.B.: Dincolo de examene au verificări constante și serioase. Facem seminarii săptămânal. Prezența este obligatorie, iar la mai mult de două absențe nu intri în examen. Se pune accentul pe conduită la oră. La fiecare seminar avem o plachetă cu lecțiile. Adică partea de practică a lecțiilor. Noi trebuie să pregătim în fiecare săptămână lecția în avans. Deci când te duci la seminar, nu ai cum să nu ajungi cu lecția și temele nepregătite. Orele mele de seminar sunt ca cele de liceu. Am în față profesorul, el te ascultă, antrenează discuții la care participi, îți exprimi opinia, prezinți informațiile din cursul teoretic, predai temele.  

Rep.: Cum te-ai adaptat în Franța?

B.B.: La sistem m-am adaptat foarte greu. La viața din Franța m-am adaptat ușor, pentru că am plecat cu inima împăcată, cu speranță. Eu mă visam să studiez într-o țară francofonă. Gândindu-mă acum, îmi dau seama că eram într-o stare de inconștiență. Nu știam ce mă așteaptă, ce înseamnă să stai singură în străinătate. La început nu am văzut lucrurile astea pentru că mi-a plăcut foarte mult. 

Rep.: Te-a surprins ceva în Paris?

B.B.: Da. Încerc încă să mă adaptez stilului lor de învățământ. La stilul lor de viață nu au fost probleme de adaptare. Nu mă așteptam însă la unele lucruri. Lumea își imaginează că aici e capitala modei și oamenii sunt foarte îngrijiți… Nu este chiar așa. Este doar un mit. Pot spune chiar că oamenii de aici nu au prea mult de a face cu îngrijirea personală. Sunt mereu pe fugă, se îmbracă lejer. La facultate nu o să vezi fete care se aranjează excesiv, machiate, pe tocuri. Sorbona este văzută ca o facultate unde chiar înveți. Eu am trei zile pe săptămână în care am stat câte 13 ore la facultate. Nu prea mai a timp să te gândești cum te machiezi. Înveți și îți vezi de treaba ta.

„În afara facultății există puțină discriminare față de români”

Rep.: Ai descoperit viața pariziană, celebrele restaurante și cafenele?

B.B.: Da. Nu am fost nici în jumătate din ele, dar am încercat să merg cu colegii la petrecerile organizate de facultate. Am mai ieșit și cu prietenii pe care mi i-am făcut aici. Caut pe Internet diverse locuri, tot felul de obiective turistice mai puțin cunoscute, pentru că pe cele mari le-am cam văzut. Totuși, la Luvru nu am ajuns deși sunt aici de șase luni. Nu ai cum să te concentrezi doar pe studiu și nici nu cred că este indicat. Încerc să am o viață sănătoasă din punct de vedere psihic, să îmbin învățatul cu ieșirile, cu sportul, cu ieșiri în aer liber… Nu ai cum să nu iubești Parisul. Mai ales acum că a venit primăvara.   

Rep.: Cum sunt văzuți românii la Paris?

B.B.: În afara facultății există puțină discriminare. În facultate nu contează de unde ești, că ești român, italian, spaniol sau marocan. Ai aceleași șanse. Dacă nu pronunți corect un cuvânt, nu râde nimeni de tine, te corectează, îți respectă punctul de vedere. În afara facultății se fac discriminări. Nu am avut probleme dar am auzit mai multe. Francezii își dau seama după accent că nu ești din Franța. Pe mine mă întreabă dacă sunt din Polonia sau Rusia. Mi-a spus cineva că a avut o experiență neplăcută. A fost întrebată de unde este, a spus că din România, și cel din fața ei și-a schimbat imediat atitudinea. De atunci, ea spune că este din Rusia și nu mai are probleme.

Rep.: Ce etichete pun românilor?

B.B.: Că românii fură, sunt hoți…

Rep.: Despre România ce știu colegii tăi?

B.B.: Tinerii de aici, de la Sorbona, sunt însetați de cunoaștere. Chiar dacă eu am absolvit Hasdeul, unde am avut colegi foarte interesați de politică, ei erau puțini. Aici însă toți sunt interesați. Am avut o temă la care trebuia să prezint o știre internațională. Am decis să prezint știrea cu Referendumul din România referitoare la modificare a constituției în ceea ce privește familia. M-am documentat, am mers la curs și nu am vrut să vorbesc eu prima. La început am fost mai timidă. Chiar dacă ești primit foarte bine în facultate, simți totuși că nu este casa ta aici. Ce credeți? A ridicat mâna un tunisian care a prezentat cazul referendumului din România. Asta demonstrează cât sunt ei de interesați de tot ce se întâmplă în lume.

„Dacă ai plagiat, ai nota 0”

Rep.: Ce alte diferențe ai descoperit față de sistemul românesc de învățământ?

B.B.: Fundamentul sistemului lor este combaterea plagiatului. Ni se spune mereu: „nu aveți voie să redați nici măcar o sintagmă fără să citați pagina și autorul”. Dacă se demonstrează că am plagiat, nota este 0. Francezii sunt educați să se documenteze foarte mult, dar apoi trebuie să scrii ce ai înțeles fără să reproduci cuvintele autorului. Când am fost acasă în vacanța de iarnă, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu vorbea despre plagiat. Ideea ei era că în teorie plagiatul e interzis în România, dar în practică stăm mai prost cu controlarea lucrărilor. Cred că sistemul universitar din România este făcut în așa fel încât să ajute studentul, încurajându-l să se inspire 70% din alte lucrări. Fostele mele colege care sunt acum la Drept îmi povestesc. De obicei, în sesiune ele învață cam 50% din cât trebuie să învăț eu la Sorbona. Eu studiez istoria în amănunt de parcă îmi dau doctoratul în istorie, iar ele învață niște caracteristici generale. La examene, în România se învață pe grile. 

Rep.: Anul trecut îmi spuneai că ți-ai dori să lucrezi în Diplomație. Te-ai răzgândit?

B.B.: Când termin Sorbona, oportunitățile sunt foarte multe. Am mers aici la o sală de sport și am fost întrebată ce fac în Paris. Când am spus că studiez la Sorbona, au rămas surprinși. „Uau, este chiar dur!”, mi s-a spus. Adică, și francezii apreciază Sorbona la fel ca noi pentru că este chiar ceea ce se spune că este. Poate că este mai mult decât atât.

Rep.: Te-ai gândit să te întorci să lucrezi în România?

B.B.: M-am interesat de asta. Aș putea să mă întorc după ce aș absolvi. Institutul Franco-Român îmi recunoaște studiile și ar trebui să dau masterul în țară pe Drept European. Nu știu dacă voi rămâne în Franța. M-aș vedea în Diplomație, dar ar trebui să fac încă o școală, școala de Diplomație în Franța. La admitere trebuie să cunosc limba franceză, engleză și chineză. Cred că până la absolvire va apărea o altă oportunitate. În România, m-aș întoarce să lucrez pe parte juridică la Ministerul de Externe sau la instituțiile europene, poate chiar la Strasbourg sau Bruxelles.

Rep.: Ai fost fotomodel în Buzău, iar acum ești în „capitala modei”. Ai încercat să continui?

B.B.: Dragostea mea pentru modelling s-a manifestat pe alt plan. Am căutat să ies și să fac cât mai multe poze pentru că este metoda mea de a evada din cotidian. Am căutat adrese ale agențiilor de modelling din Paris, dar încă nu am reuși să merg să depun un album. Asta necesită mult timp. Aici îți ia foarte mult timp să obții asigurarea medicală sau să deschizi un cont bancar. Nu e ca la noi să ajungi la bancă și gata. Aici trebuie să îți faci programare pentru săptămâna viitoare. Birocrația lor este infernală. În plus, te deplasezi foarte greu în Paris dintr-o parte în alta  a orașului. Totuși pasiunea mea pentru modelling nu a dispărut. Chiar o urmăresc în continuare cu drag pe doamna Laura Grațiela, cea care mă machia la prezentări.

„Gătesc românește cu vecina din Republica Moldova”

Rep.: De ce îți este cel mai dor din România?

B.B.: De familie, de casă și de vechile obiceiuri. De ușurința cu care mă deplasam. Mi-e dor de mărimea casei, de curtea de acasă, de prieteni.

Rep.: Cu mâncarea te-ai obișnuit?

B.B.: Eu stau într-un bloc de rezidență, cu garsoniere, un bloc de români. Eu m-am împrietenit cu cea de vizavi, o basarabeancă care știe foarte bine românește. Are 27 de ani, este căsătorită, are un bebe și obișnuim să gătim împreună. Pot spune că mănânc mai diferențiat decât acasă. Mănânc mâncăruri românești, sarmale, mămă­liguță, dulciuri… Vecina mea este o bucătăreasă desăvârși­tă și mă face să mă simt ca acasă.

Rep.: Mai ții legătura cu foștii profesori?

B.B.: Domnul profesor Dan Solcan m-a rugat să îl anunț ce rezultate am obținut după sesiune. Mi-a spus: „Bravo! Ești grozavă!”. I-am răspuns, „nu, mai am multe de învățat”. Eu cred că am avut doar mult mai mult curaj decât alți elevi români. Curajul ca la 18 ani să plec într-o altă lume, la una dintre cele mai bune facultăți din lume. Profesorul Solcan îmi spunea în liceu că Sorbona este făcută pentru mine. „Știu ce spun pentru că te cunosc și știu din ce material ești făcută”, îmi spunea. Astăzi, Sorbona m-a învățat să fiu mai perseverentă, mai serioasă. M-a învățat că, indiferent cât de grea este o problemă cu care mă confrunt, știu că sunt capabilă să găsesc o soluție la orice. Dacă ar trebui să aleg din nou, știind cât de greu îmi va fi în Franța, aș face-o din nou.