Actualitate

UPDATE Indivizi reținuți după ce au tâlhărit două tinere în propria locuință. Cum au ajuns acolo

UPDATE 2

Cei trei indivizi au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Decizia poate fi contestată.

UPDATE 1

În urma acțiunilor desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău împreună cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, în această după-amiază a fost depistat și reținut cel de al treilea bănuit. Este vorba despre un individ de 38 de ani, din municipiul Buzău. În 2016 a fost eliberat din închisoare după o condamnare pentru fapte similare. de altfel, are la activ mai multe furturi, tâlhării și comerț cu bunuri furate. 

 

Doi indivizi, de 21 și 22 de ani, au fost reținuți după ce sâmbătă au intrat peste două fete în casă, le-au bătut și le-au furat mai multe bunuri și bani.

Incidentul a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 21:00, într-un bloc din Micro XIV. Cele două fete s-au trezit la ușă cu indivizi necunoscuți, care au forțat intrarea și le-au luat direct la bătaie, apoi au luat mai multe bunuri, după care s-au făcut nevăzuți.

Imediat ce s-au desmeticit fetele au cerut ajutor. la scurt timp, polițiștii au identificat unul dintre agresori, apoi și pe un al doilea. În acest moment este căutat al treilea individ.

La data de 20 iunie, polițiștii au fost sesizați prin apel SNUAU 112 de către un bărbat despre faptul că, două tinere de 24 de ani, care locuiesc pe raza municipiului Buzău, ar fi fost agresate fizic și deposedate de bunuri.

Imediat după primirea sesizării a fost constituită o echipă complexă care s-a deplasat la fața locului și poliţiştii au demarat cercetările.

La scurt timp, în baza semnalmentelor și datelor furnizate, polițiștii au identificat trei bărbați și au reținut doi dintre aceștia, în vârstă de 21 și 22 de ani, ambii din Buzău.

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că în seara zilei de 20 iunie, bărbații ar fi pătruns în locuința tinerelor, unde prin folosirea de violențe le-ar fi deposedat de mai multe bunuri.

În urma a trei percheziții domiciliare efectuate pe raza municipiului Buzău, polițiștii au identificat și ridicat mai multe bunuri susceptibile că ar fi fost sustrase în timpul comiterii infracțiunii.

Cei doi tineri au fost conduși la sediul poliției, unde în baza probatoriului administrat au fost reținuți de polițiști pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentați cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și luarea unei măsuri preventive.

De asemenea, au fost demarate activităti specifice pentru depistarea celui de-al treilea bănuit.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea  Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, în vederea stabilirii  cu exactitate elementelor faptei și împrejurările în care aceasta s-a produs„. se precizează într-un comunicat transmis de IPJ Buzău luni dimineață.

Indivizii ar fi furat atât bani, cât și telefoanele mobile și un card. Anumite voci susțin că tinerele ar fi cunoscute în bloc pentru vizitele dese ale unor bărbați care le contactează prin intermediul unui site de matrimoniale. Acolo le-ar fi abordat și indivizii și așa au aflat adresa.

Indivizii sunt recidiviști în astfel de fapte.

 

Un comentariu

  1. Despre ce vorbim….apartamente închiriate în regim hotelier paravane pt adevărate bordeluri.Dar poliția din Buzău doarme in continuare….sau fac scurte vizite la aceste apartamente….cer actele doamnelor….le zâmbesc….si apoi le urează o zi bună.La cati clienti au după vizita dansilor….chiar au o zi bună.Ma intreb cat cotizeaza proprietarii de apartamente si patronii domnitelor….de nu ii deranjează nimeni?Am vazut zilele trecute ca vin altii din alte orașe ca sa depistate cuiburi la noi…..ca ai noștri…..sunt ocupați cu altele…..din moment ce nu se vede nimic.Rusinos domnilor…..rușinos….in cazul asta nu va meritati titulatura..si nici salariile…si pana la urma sunteti doar o adunătură pe baza de cumetrii…..cum scria o dată la ziar….

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker