OpiniiSoroca

Guvernarea, între „dorință” și „putință”

Nu este niciun secret faptul că majoritatea cetățenilor consideră că de tot și de toate ce se întâmplă în Republica Moldova duce răspundere președintele și că nu doar laurii, dar și toate oalele trebuie sparte de capul „primei persoane”. Adică, cuvântul „președinte” sau, cum preferăm noi să spunem mai pompos și mai cu patos – „prezident”, este unul magic pentru multă lume, iar această „magie” nu înseamnă altceva decât putere maximă și posibilități așijderea. Despre astfel de „forma de guvernare” sau despre separarea puterilor în stat puțină lume își aduce aminte, or oamenii nu au timp pentru a filozofa pe marginea unor noțiuni, fie ele și importante, dar la fel de irelevante în drumul lor spre schimbarea în bine. Vorba ceea, teoria este una, iar practica este alta. De altfel, situația existentă la noi poate fi întâlnită și în alte țări, unde nihilismul politic și juridic sunt la cote maxime, iar politicienii (unii) au înțeles că trebuie să le spună oamenilor (electoratului) ceea ce dorește acesta să audă, dar nu ceea ce corespunde fișei lor de post.

În această ordine de idei, îmi permit luxul de a mă da cu părerea și de a spune că președinții de țări se împart în două grupuri – președinți care țin la buchea legii și președinți-jucători (acei care „își bagă nasul peste tot”). Cel mai elocvent exemplu în acest sens este România sau cei doi președinți mai de actualitate, Klaus Iohannis și Traian Băsescu. Actualul președinte, în opinia mea, acționează în limitele prerogativelor pe care i le atribuie Constituția și foarte puțin își permite să iasă în evidență, iar Traian Băsescu, în timpul mandatelor sale, a ieșit mereu din tipare și s-a poziționat ca un președinte pe care îl interesează tot ce mișcă în țară, un președinte care are ce spune (deseori și ce face) chiar și atunci când nimeni nu i-o cere, un președinte care poate să plângă pe umărul cuiva și să fie dur cu acei care „nu-l ascultă”. Sincer vorbind, nu știu care „tipaj” este mai bun, fiindcă depinde de oameni și de circumstanțe și, la urma urmei, nu aceasta mă interesează, dar vreau să înțeleg și eu cu cine se aseamănă președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Jucătoare până în măduva oaselor, în campania electorală, când a promis electoratului tot ce dorea să audă urechea lui, după înscăunare doamna președintă are o misiune aproape imposibilă – de a reveni în limitele împuternicirilor sale, care sunt destul de limitate. Adică, acum culege ponoasele euforiei electorale, care are foarte puțin comun cu realitățile noastre. Iar realitățile noastre sunt mărirea galopantă a prețurilor, iarna care bate la ușă, lipsa de cadre profesioniste și deopotrivă loiale noii guvernări și, poate, în primul rând, opoziția cinică și ipocrită care își freacă palmele și scuipă cu venin la orice poticnire a majorității parlamentare și a președinției ca instituție importantă, dar nu cea mai importantă în stat.

Apropo, nu-i departe ziua când noua guvernare va atinge pragul celor 100 de zile de aflare la putere. Iar când zic „guvernare”, am în vedere, în primul rând, președinta Maia Sandu, fiindcă anume domnia sa este percepută, de majoritate, ca persoana cea mai indicată de a răspunde pentru ceea ce s-a făcut și ceea ce nu s-a făcut în această perioadă. Nu știu cine și ce notă îi va pune, dar nu prea cred că multă lume o să țină cont de ceea ce se numește „dorință” în raport cu ceea ce se numește „putință”. Or, acolo unde prerogativele i-au permis, pe exterior, doamna Maia Sandu a făcut tot ce i-a stat în puteri sau, poate, și mai mult: relațiile cu țările vecine au revenit la normalitate; întâlnirile bilaterale și multilaterale cu persoane influente din exterior ne dau speranțe; pentru prima dată în ultimii ani Republica Moldova a renunțat la rolul de vasal în relația cu Kremlinul și și-a expus punctul de vedere tranșant, pe unele probleme; Chișinăul este privit în exterior ca un partener în care ai putea avea încredere, dar nu ca o țară săracă, „demnă” să ciupească doar de pe masa bogaților – vezi participarea Maiei Sandu și a lui Nicu Popescu la Adunarea Generală a ONU, chiar dacă unii cârcotași s-au grăbit să se supere că în alocuțiunea sa președintele SUA, Joe Biden, a numit RM alături de țări precum Siria, Sudan, Venezuela sau Belarus – și aceasta după ce stăpânii acestor cârcotași au dus republica pe această listă rușinoasă…

Pe de altă parte, pe interior lucrurile stau rău și luminița din capătul tunelului nu se întrezărește. De vină este întreaga garnitură de la guvernare, care a „prăvălit”, cum zic moldovenii, politica de cadre în multe domenii și la diferite niveluri. Aroganța și îngâmfarea au făcut ca persoane bine pregătite și bine intenționate să rămână pe tușe, în timp ce oameni mediocri și cu un trecut dubios și-au găsit un loc sub soarele PAS-ului.

În fine, puteți să nu fiți de acord cu opinia mea, dar nu ar fi rău ca în goana după niște dividende efemere și după niște aplauze sterile și ieftine să nu uităm în ce constă schimbarea în bine, promisă cetățenilor.

Articole similare