Economic

Grindeanu: „Până în 2024 va fi gata proiectul Drumului Expres de pe centura Buzăului“

După ce a primit fonduri considerabile de la Guvern din Fondul de rezervă bugetară, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, își continuă proiectele din infrastructura rutieră. În acest sens, Grindeanu a anunțat că CNAIR va scoate la licitație Drumul Expres spre Focșani, până la finalul anului 2023.

Sorin Grindeanu i-a cerut luni, premierului Marcel Ciolacu, bani suplimentari pentru Transporturi, pentru a putea duce la bun sfârșit proiectele aflate în derulare la minister. În acest context, Grindeanu vrea să scoată la licitație Drumul Expres spre Focșani, în acest an.

„Aș mai vrea să fac un anunț de asemenea important împreună cu domnul director al CNAIR (n.r., Cristian Pistol), suntem așa într-un procent destul de mare. Siguri că până la sfârșitul acestui an vom reuși să scoatem la licitație Drumul Expres spre Focșani”, a anunțat Sorin Grindeanu. Conform ministrului, studiul de fezabilitate pentru Drumul Expres Focșani care va face legătura cu Autostrada A7 este finalizat, iar contractul se va atribui atât pentru proiectare cât și pentru execuția lucrărilor. „Este finalizat studiul de fezabilitate, urmează să scoatem această licitație, să o facem pe proiectare plus execuție… Ăsta e un lucru bun”, a precizat Grindeanu.

Ministrul a promis că până în 2024 vor fi gata și lucrările de proiectare pentru cealaltă porțiune de Drum Expres de pe varianta ocolitoare a Buzăului. „Avem un Drum Expres de care doar se vorbea până în urmă cu ceva timp, care intră în faza de execuție și urmează ca pe parcursul anului viitor 2024, ceea ce ține de celălalt Drum Expres pe varianta Buzău să fie finalizată și faza de proiectare”, a conchis ministrul Transporturilor.

Pe 15 octombrie, șeful CNAIR, Cristian Pistol, declara, la interviurile „Gândul”, că „în 2028 ar trebui să închidem 750 km de drum de mare viteză”. Acesta a dezvăluit și o parte din proiectele de drumuri de mare viteză, din cei aproximativ 2.000 de km aflați în pregătire la Transporturi.

„Vorbim de Brăila – Focșani, Brăila – Buzău, vorbim de Tulcea – Brăila, vorbim de Tulcea – Constanța, alternativa Techirghiol, vorbim de Craiova – Târgu Jiu, vorbim de Craiova – Lugoj, vorbim de București – Alexandria, vorbim de multe alte proiecte, poate pe care nu le-am menționat acuma și care se află în diferite faze de elaborare a documentațiilor”, a conchis șeful CNAIR.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker