Sport

Campioana, învinsă la Buzău!

Unicul gol a venit de la Vali Dumitrache

Meci spectaculos la Buzău, între Gloria și Farul, cu multe ocazii de poartă, o victorie a echipei gazdă nescontată de specialiști, dar și cea mai mare ratare a sezonului. Buzoienii  s-au impus cu 1 la 0, unicul gol venind de la Valentin Dumitrache, jucător, culmea, aflat sub formă de împrumut chiar de la Farul. Atacantul a înscris în urma unei acțiuni personale de toată frumusețea, încheiată cu un șut la colțul lung, fără nicio șansă pentru Buzbuchi.

În prealabil, ambele echipe puteau înscrie, însă cea mai mare ratare a sezonului a venit tot de la Gloria. Izata a reluat peste poartă dintr-o poziție din care e mai greu să ratezi decât să înscrii. Portughezul a șutat aiurea, cu poarta goală, după ce fusese servit ca la carte de Pârvulescu. Oaspeții au avut ocazia egalării, însă aceasta a fost irosită de Gustavo Marins.

  • Gloria Buzău: Greab – Diego (Pîrvulescu ’73), Wiktorski, Dobrosavlevici, Sălceanu – Trebotic (Brîncoveanu ’88), Pervan, Angelov (Izata ’68) – Mihaiu (Dumitrache ’68), Radic, Golan (M. Tănasă ’68)
  • Rezerve neutilizate: Horeboiu – Pashov, Patapis, Nadolu
  • Antrenor: Andrei Prepeliță

Grație victoriei, Gloria a urcat până pe locul patru al unei grupe în care sevor juca șase etape, la finele căreia primele două clasate merg mai departe în fazele eliminatorii. Farul este deja eliminată, având 0 puncte.

Pentru Buzău, urmează un meci infinit mai important decât del de Cupă, luni, în deplasare, cu liderul Slobozia.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker