Sport

Greul crescut de Bogdan Dinu luptă azi pentru o medalie europeană

Buzăul se poate mândri cu încă un sportiv care reprezintă România la cel mai înalt nivel. Denis Cucu poate fi noua senzație a boxului românesc, după  parcursul excelent de la Campionatul European, competiție derulată în aceste zile, la Sarajevo. În cursul după-amiezii, Denis va lupta pentru o medalie, împotriva muntenegreanului  Vasilije Kujundzic, la categoria 80 kg. Duelul a fost programat după ce buzoianul a eliminat încă un pugilist din spațiul ex-iugoslav, pe croatul  Sime Vuletic.

Denis Cucu a început boxul încă din 2018, fiind format la Golden Gym Boxing Academy, școala unde i-a avut ca mentori pe frații Bogdan și George Dinu. În 2024, s-a mutat cu școala la Brăila, acolo unde a continuat boxul la Centrul Olimpic, ca sportiv cu dublă legimitare. Marele salt în carieră a venit în februarie, atunci când a câștigat Cupa României la categoria grea, deși are numai 16 ani.

Trei pugilişti români – Andrei Robert Iofciu, Andrei Floarea şi Denis Cristian Cucu – s-au calificat, luni, în sferturile de finală ale Campionatelor Europene de box pentru juniori de la Sarajevo (Bosnia-Herţegovina). La categoria 75 kg, Iofciu l-a învins la puncte în optimi pe maghiarul Gyula Zsolt Bozai (5-0), urmând să îl înfrunte în sferturi pe sârbul Djordje Djoric, în data de 27 iunie. Floarea (cat. 80 kg) a câştigat şi el la puncte în optimi, în faţa azerului Ali Mamişov (5-0), iar în sferturi va boxa cu georgianul Zurab Oboladze, pe 27 iunie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare