Sport

Minutul 85, fatidic pentru Voința

Lanurile pierde promovarea în favoarea celor de la Adjud

Cinci minute trebuiau să mai reziste fotbaliștii de la Lanurile, pentru a obține o calificare istorică în Liga a III-a. Buzoienii sperau să remonteze handicapul de un singur gol, după ce în tur pierduseră cu 2 la 1, la capătul unui meci în care rataseră trei-patru ocazii imense. Meciul s-a jucat pe un teren greu și într-o atmosferă ca un cuptor încins, din cauza caniculei, condiții care au influențat și ritmul primei reprize, mitan în care niciuna dintre echipe n-a reușit să își impună jocul. Momentele de gol au lipsit cu desăvârșire din caseta tehnică.

La 10 minute de la reluare, Voința a deschis scorul la capătul unui corner respins în lateral de Lazăr, portarul adjudenilor. Grama a retrimis în careu pe jos, iar Ivan a șutat sec, din șase metri, trimițând balonul în plasă printr-o pădure de picioare.

La 1-0, fotbaliștii din Adjud au urcat în atac, căutând golul care i-ar fi scutit de prelungiri. Buzoienii au rezistat și grație terenului tare, care le permitea adversarilor să iuțească ritmul.

Golul oaspeților a venit în minutul 86, la capătul unei faze care nu anunța aproape nimic. Vișteanu a „vândut” prea ușor posesia, o degajare lungă, din marginea careului l-a găsit demarcat pe Predoiu care a înscris cu un al doilea șut, după ce Horeboiu respinsese în primă instanță.

Până la final, Voința n-a reușit să mai puncteze, cu toate că buzoienii s-au aruncat în atac cu toate liniile.

După meci, antrenorul Voinței a opinat că promovarea s-a pierdut încă din tur, atunci când Lanurile au ratat prea ușor câteva ocazii monumentale, ale căror reușite i-ar fi putut propulsa către fotbalul profesionist încă din prima manșă: „Calificarea cred că am pierdut-o acolo. Am avut patru ocazii, numărate. E păcat că noi am construit cu greu această echipă și am fost la un pas de fericire. La cinci minute de prelungiri. Pauza de după minutul 90 ne-ar fi oferit, poate, ocazia de a ne sfătui și de a fi mai inspirați”, a declarat Tase Lăptoiu.

Astfel, campioana județului  pierde încă un baraj de promovare, după ce, ediția trecută, Montana era învinsă de Hamangia Baia. Adjud, în schimb, promovează în Liga a III-a după 21 de ani.

Articole similare