Sport

Gloria, briza și remiza

Egal cu Polonia Varșovia, în primul amical din Antalya

Gloria a debutat cu o remiză, în cantonamentul de la malul Mării Mediterane.  La doar câteva zile după ce au ajuns în Antalya, buzoienii au disputat prima partidă de verificare, împotriva celor de la Polonia Varșovia, echipă care evoluează, de asemenea, în eșalonul secund.

Gloria a deschis scorul în minutul 29, prin Dandea, însă a fost egalată cu 10 minute înainte de final, de Michalski. Pe durata partidei, Prepeliță a uzitat de aproape toți jucătorii deplasați în cantonament, așa cum se obișnuiește, de altfel, în mai toate meciurile amicale. Au fost menajați doar Sălceanu, Georgiev și Akhmetov, fotbaliști cu ceva probleme medicale.

  • GLORIA BUZĂU: Greab – Ferrareso, Dandea, Dobrosavlecici, Dumitraşcu – Prejmerean – Perianu, Benzar – Rădulescu, Dumitru (cpt.) – Chică-Roşă. Au mai jucat: Lăpădatu, Pârvulescu, Crişan, Şteau, Tănasă, Dumitrache, Nadolu, Zamfir, Brîncoveanu, Fărăgău şi Matei. Accidentaţi: Sălceanu, Georgiev şi Akhmetov.
  • POLONIA VARŞOVIA: Bąkowski – Grudniewski, Kowalski-Haberek, Majsterek – Zawistowski, Marciniec, Koton, Fadecki – Kluska, Xabi – Kobusiński. Au mai jucat: Lemanowicz – Okhronchuk, Arak, Kołodziejski, Pawłowski, Piątek, Wojciechowski, Biedrzyck, Michalski, Bajdur şi Tomczyk. Antrenor principal: Rafal Smalec.

Gloria va mai disputa cel puțin un meci de pregătire, proxima partidă fiind programată pentru mâine. Deocamdată, oficialii clubului nu au comunicat numele adversarei. De asemenea, pe 9 februarie, conducerea buzoiană intenționează să mai dispute un amical.

Dacă numele adversarelor este mai puțin important, partidele de pregătire din cantonamentul turcesc sunt importante, atât pentru ritmul de joc al fotbaliștilor, cât și pentru omogenizarea lotului. Cum nu mai puțin de zece jucători au sosit în această iarnă, integrarea acestora numai prin antrenamente este o sarcină extrem de dificilă, pentru Prepeliță.

Nu este exclus ca Buzăul să mai joace câteva amicale la revenirea din cantonament, împotriva unor echipe românești. Cum primul meci oficial din 2024 este programat pe 25 februarie, ar mai fi ceva timp, pentru alte 2-3 partide de pregătire.

Articole similare