Economic

Agrinvest, cel mai mare depozitar de cereale din județ

România, una dintre principalele forţe agricole din UE, a produs în anul 2023 circa 23 de milioane de tone de cereale şi oleaginoase şi circa jumătate din ele vor fi exportate şi vor reveni în ţară sub formă de mălai, pâine congelată sau carne de porc. În acest context, capacitatea de depozitare a cerealelor devine importantă, deoarece poate reprezenta primul pas către creşterea valorii unei afaceri. În preajma unui siloz pot apărea ulterior o moară şi o fabrică de pâine, astfel încât lanţul de producţie şi distribuţie a cerealelor să se integreze, iar valoarea adăugată a afacerii şi a economiei să crească.

Ameropa Grains, deţinut de elveţieni, Cerealcom Dolj, al antreprenorului român Mihai Anghel, şi Agro Chirnogi, parte a grupului Maria, controlat de mai mulţi oameni de afaceri libanezi, au cele mai mari capacităţi de depozitare din judeţele în care-şi desfăşoară cea mai mare parte a activităţii, respectiv Constanţa, Dolj şi Călăraşi, arată o analiză ZF pe baza datelor de la Ministerul Agriculturii.

Cele trei companii ce fac comerţ cu cereale şi chiar produc (Cerealcom Dolj şi Agro Chirnogi) deţin 4 la sută din capacitatea totală de depozitare a cerealelor din România, de 29 de milioane de tone.

De altfel, Constanţa, Călăraşi şi Dolj sunt printre judeţele cu cea mai mare capacitate de depozitare autorizată, de peste un milion de tone fiecare. În acest top, mai intră judeţe precum: Timiş, Ialomiţa, Teleorman, Arad şi Brăila, care sunt aproape fie de graniţa cu vestul Europei, fie au ieşire la Dunăre şi Marea Neagră. Spre exemplu, Constanţa are o capacitate de depozitare 4,1 milione de tone, iar numai prin Port rulează anual circa 25 de milioane de tone de cereale. Din cele peste 4 milioane de tone ale judeţului Constanţa, elveţienii de la Ameropa, prin Ameropa Grains şi Chimpex, controlează aproape 15 la sută.

În Buzău, cel mai are depozitar din județ este Agrinvest. Cu o capacitate de 119.100 tone, acesta este deținut de Ali Hamzeh.

Alţi jucători puternici pe piaţa depozitării cerealelor sunt libanezii din spatele grupului Maria, care deţin mai multe companii în România, printre care cunoscutul brand de ouă Toneli. Doar prin compania Agro Chirnogi, care activează în Călăraşi, ei deţin o capacitate de depozitare în silozuri şi baze de peste 300.000 de tone. Însă, de asemenea, Maria Group, controlează majoritar (93 la sută), alături de Samir Abboud, om de afaceri din Siria, şi compania cu cea mai mare capacitate de depozitare din judeţul Timiş: Sifi Tim Agro. Ea are capacitate de depozitare de 173.000 de tone.

În România există două tipuri de silozuri: cele de interior şi cele de port, iar primele înregistrează un volum de depozitare a cerealelor mai redus. Silozurile de interior, răspândite în diverse zone ale ţării, ar trebui să opereze cu o capacitate instalată de până la cinci ori pe an pentru a fi eficiente, în timp ce cele situate în porturi ar trebui să aibă un ritm de operare de peste zece ori. În prezent, cele mai mari capacităţi de stocare pentru cereale şi seminţe oleaginoase, cu acces la Dunăre, sunt deţinute de Ameropa, ADM, Cargill sau CHS, în timp ce fermierii români, în principal, dispun de silozuri adiacente fermelor, adesea amplasate în locuri de acces dificil pentru mijloacele de transport.

La nivelul ţării, traderii mari au acaparat cea mai mare parte a capacităţii de depozitare, deoarece silozurile, bazele, halele sau silobag-urile le dau siguranţa că pot stoca şi vinde atunci când preţurile sunt favorabile. Iar, acum, într-un context în care mulţi fermieri, în special cei mici şi medii, sunt îngrijoraţi de scăderea preţurilor cerealelor – grâul şi porumbul fiind comercializate la nivelul din urmă cu cinci ani – şi chiar au ieşit în stradă să protesteze, constată că ar fi trebuit să apese pedala pe investiţii în spaţii de depozitare. Practic, în loc să vândă imediat după recoltare sau să stocheze doar o parte din marfă în propriile lor depozite sau chiar să închirieze spaţii de la alţii, dacă puteau stoca întreaga marfă, în prezent, ar fi fost în avantajul lor. Pe de altă parte, fermierii care au ţinut stocuri cât au putut în aşteptarea creşterii preţurilor, la un moment dat au fost nevoiţi să vândă, pentru că s-au trezit că le bate la uşă scadeţa ratelor la bănci, la leasing-uri sau la input-uri, şi nu mai rezistă, după ce trei din ultimii patru ani au fost afectaţi de secetă.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker