ActualitateEducație

Fundația Comunitară a adus laolaltă părinți și medici buzoieni

Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” Buzău a fost, duminică dimineață, gazda unui eveniment care a adus față în față medicii și părinții copiilor care intră în colectivități.

Părinții au avut ocazia să afle de la cadrele medicale  despre cum să prevină anumite afecțiuni ale copiilor care intră in colectivități. și au obținut cu această ocazie informații utile în domeniul ramurilor pediatrie, ORL și Stomatologie, astfel încât să înțeleagă mai ușor ce înseamnă cu adevărat prevenția și cum trebuie să acționeze în calitate de părinți. La finalul întâlnirii, părinții au fost invitați să facă un test psihologic pentru a înțelege mai bine influența gadgeturilor asupra copiilor.
 Cei care au făcut posibilă această întâlnire, și le-au oferit păriunșilor cadrul de a dialoga cu medicii pentru a primi informațiile pe înțelesul lor au fost reprezentanții Fundației Comunitare Buzău.
„A fost un eveniment inedit și ne bucurăm că am avut alături o echipă de profesioniști care s-au implicat și au reușit să pună în scenă acest tip de eveniment în Buzău într-un timp atât de scurt”, spun reprezentanții Fundației Comunitare Buzău.

Ce sfaturi au primit părinții

 Prevenția cunoscută și sub numele de medicină preventivă sau profilaxie, constă în acele măsuri luate pentru prevenirea bolilor. Este cea mai ieftină și la îndemână armă care ne poate feri de bolile cronice.
 Atunci când vorbim de prevenție realizăm importanța ei: cu cât suntem mai atenți cu sănătatea noastră, cu atât avem șanse mai mari să ducem o viață mai lungă și mai sănătoasă.
 Câteva din măsurile concrete pe care le putem face pentru a preveni anumite afecțiuni în rândul copiilor se referă la asigurarea unei alimentații sănătoase și echilibrate, care poate fi ajutată cu suplimente cu vitamine în anumite situații. De asemenea, medicii au mai recomandat să integreze sportul în viața copiilor, să urmeze schema de vaccinare națională a copiilor și să se evite suprastimularea imunității. Ei au vorbit și despre efectul antibioticelor administrate cu ușurință, despre cum poate fi evitată o otită supurată, despre regula lui 2 în cazul periajului dentar la copii, despre regula 3-6-9-12 în ceea ce privește impactul ecranelor asupra dezvoltării creierului la copii.

Cine s-a implicat în informarea părinților

Sperăm să fie primul dintr-o serie lungă de Evenimente de Prevenție și Educație pentru Sănătate.
 Le suntem recunoscători pentru implicare și pentru timpul acordat grupului de inițiativă format din cadrele medicale: dr. Alina Iordache – medic pediatru Clinica de pediatrie IVY Kids, dr. Cosmin Ursăchescu – medic primar ORL Clinica Angi San, dr. Lucia Vasile – medic stomatolog Stomamed Estet – Cabinet stomatologic Buzau, cărora li s-a alăturat psihologul Ana Maria Vlade Fundatia Crucea Alb Galbena Buzău”, transmit reprezentanții Fundației Comunitare Buzău.
Evenimentul nu ar fi putut avea loc bineînțeles fără ajutorul partenerilor Fundației : Primăria Buzău prin Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” Buzău, Qbebe – site-ul care oferă sfaturi și informații utile și te ajută să fii o mamică informată, Fundația Crucea Alb Galbenă Buzău – primul furnizor în dezvoltarea serviciilor de îngrijire medicală la domiciliu în România, Hotel Pietroasa – locul unde au început discuțiile și au luat naștere inițiative și idei de proiecte la nivel local. De asemenea, un loc important îl au și sponsorii evenimentului: Alphega Farmacie – susținător principal al numeroaselor campanii de prevenție și educație pentru sănătate (https://www.alphega-farmacie.ro/campanii-de-prevenire), Pacientul 2.0 – site-ul de sănătate care ajuta pacienții să fie informați pe limba lor despre sănătate, cu lucruri exclusiv verificate de medici și Clubul Hyllan Pharma – o companie care iubește natura și susține în mod activ argumentele terapeutice naturale.
Reamintim că Fundația Comunitară Buzău este o organizație non-guvernamentală și non-profit care construiește infrastructuri ce conectează oameni cu inițiativă, idei și resurse din județul Buzău. Scopul Fundației Comunitare este să dezvolte resursele locale și să susțină transformarea județului Buzău într-un loc mai bun pentru noi pentru noi și copii noștri. Împreună de implicăm activ în domenii importante de interes comun precum dezvoltare comunitară, educație, sănătate și mediu înconjurător.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker