Este incredibil cât de mult s-a umflat subiectul oportunității continuării tradiției serbărilor școlare în formula evidențierii celor mai buni elevi la învățătură și la alte activități școlare. În aceste zile, coronița a ajuns inamicul public numărul unu pentru o anumită categorie de români, în timp ce pentru o alta a devenit cel mai de preț bun de apărat din sistemul actual al Educației.
Nu voi insista asupra subiectului. A făcut-o cu mare inspirație, în interiorul acestei rubrici, Ramona Ursu. Vreau doar să spun că am văzut oameni comițând judecăți de valoare pe acest subiect de mi-a fost rușine de mine că i-am apreciat cândva, în timp ce pe alții, pe părerea cărora nu am dat niciodată doi bani, i-am văzut susținând puncte de vedere cât se poate de pertinente. Și chiar nu mi-e rușine să spun că am dat o bilă albă Danei Budeanu pentru ideile sale legate de subiectul coroniței.
Sunt convins, însă, că tema respectivă nu este altceva decât o fumigenă lansată în preajma unei dezbateri serioase. Respectiv tentativa de reformare a sistemului de notare în învățământul românesc, pe care ministrul Sorin Cîmpeanu dă semne că îl ia foarte în serios. Cel puțin prin faptul că la finalul anului școlar abia încheiat au fost copii, din așa-numitele școli pilot, care au experimentat sistemul de notare. Adică extemporal – lucrare de control sau testare, cum doriți să îi spuneți – online, cu același subiecte pentru copiii din fiecare clasă a țării și, evident cu notă pe măsură.
Un sistem corect, greu, dacă nu imposibil, de fraudat, care va da adevărata măsură a cunoștințelor acumulate de elevi. Până aici sună bine, nu? Dar oare ce sună rău? Faptul că acest sistem se va transforma într-un sistem eficient de apreciere a activității fiecărui cadru didactic în parte, activitate din care dispar chestiuni de genul „lasă-l, că e copil bun”, „lasă-l, că mămica/tăticul lucrează la…”, sau, mai grav, „lasă-o, că are un zîmbet…”. Mai sună rău, de data aceasta de partea celaltă a baricadei, că niciun părinte nu va mai da buzna peste profesorul corect pentru a-i cere socoteală pentru nota mică luată de odrasla sa.
Eu, personal, abia aștept să văd pe unde vor scoate cămașa distinsele cadre didactice în cazul implementării unui asemenea sistem. Și voi privi subiectul cât se poate de detașat, pentru că pe 27 mai mi-am încheiat cariera de părinte de elev în învățământul preuniversitar.
Ministrul Cîmpeanu are șansa să devină un om care merită să i se ridice statuie în timpul vieții dacă va reuși să implementeze măcar această măsură din cele câteva chestiuni de bun augur pe care le-a anunțat. Adică să deschidă drumul către un sistem de educație care să îi aibă în centru pe elevi, nu pe cadrele didactice. Care, într-un final, vor trebui să înțeleagă că ele sunt slujbașii copiilor, nu copiii – la pachet cu familia – slujbașii profesorilor sau ai învățătorilor.
P.S.: Și ca să încheiem rotund, revin puțin la coroniță, cu un citat care ne poate da o idee asupra vechimii tradiției serbărilor școlare:
„… îi întinse fetei coroana și cărțile:
– Ia astea și pune-i-le undeva… prăpăditul de el… când l-am văzut pe scena aia acolo, mi-a secat inima… că nici nu spune… eu ziceam c-o să-l lase repetent…
– Zău, tată? A luat primu întâi? Nu glumești? întrebă fata cu neîncredere”.
