Monden

FOTOT | Buzoianca Andrada Tache, psiholog în Germania: ,,Mama NU stă acasă cu copilul! Are grijă de copil, nu stă!”

Aflată în concediul de îngrijire al celui de-al treilea copil, psihologul buzoian Andrada Tache, nora cunos­cuţilor medici Delia şi Mihai Tache, a acordat un interviu reporterilor de la ,,Ce se întâmplă, doctore?” în care a vorbit despre rolul mamei în prima perioadă de creştere a nou-născutului.

Buzoianca, mămică a două fete şi a unui băieţel născut în vară, spune că mulţi au impresia că acest concediu este unul relaxant, o vacanţă, în care mamele sunt şi plătite. În realitate însă, noua lume a mamelor abia intrate în concediul de creştere a copilului, este de multe ori dură. Lipsa somnului, temerile, anxietăţile, uneori chiar depresia post partum, lipsa sentimentului că este utilă societăţii, lipsa jobului, neînţelegerile cu partenerul, certurile cu bunicii, lipsa mersului la birou, lipsa colegilor şi singurătatea sunt doar câteva dintre constantele cu care se pot confrunta proas­petele mame. De aceea, Andrada Tache militează pentru aprecierea mamelor care dedică primii ani din viaţa copilului exclusiv creşterii şi îngrijirii acestuia şi evitarea expresiei ,,stă acasă”.

,,Mamele au nevoie de ­res­pect şi preţuire, nu de critici. Putem fi de acord cu toţii că mama nu STĂ acasă, că doar nu are vreun deficit motor? Mama munceşte acasă sau de acasă şi este în concediu de creştere a copilului! Cred cu tărie că toată această exprimare ­des­pre mama care STĂ acasă ascunde o stigmă urâtă asupra mamelor despre care se insinuează că, în perioada vieţii lor în care fac cel mai important lucru de pe ­pla­netă, adică sunt în concediu de creştere a bebeluşului, ea cumva ar fi această fiinţă care nu lucrează şi nu face nimic util pentru umanitate. Ba complet opusul! Priviţi propriile mame, acestea nu v-au crescut fără eforturi mari. Cred că noi, toţi oamenii de pe pământ, am avut norocul să ne tragem dintr-o mamă despre care cu toţii ştim câtă cantitate de efort a depus pentru ca noi să ajungem <oameni mari>. Consider că exprimarea cu totul nechibzuită şi nefericită care, ce să vezi, <stă acasă>, nu îi face cinste şi nici nu reflectă în niciun fel calitatea muncii ei nesfârşite şi nesfârşit de preţioase”, a explicat buzoianca în materialul pentru csid.ro.

Andrada a mai completat că toţi îi datorăm sănătatea noastră mentală tocmai acelei MAME care A STAT acasă în primii ani de viaţă şi cu toţii recunoaştem trau­mele noastre psihologice în acele separări TIMPURII tocmai de această mamă care, din cauza circumstanţelor sociale, financiare sau de lipsă de pregătire psihologică, a ales să lase locul de lângă noi, copiii, gol. ,,Este dreptul mamei şi al copilului să stea împreună în primii ani de viaţă, nu un handicap. Din acest motiv de Stigmă Socială (<ţi-ai întrerupt cariera>, <nu munceşţi, stai acasă toată ziua>, <faci pe menajera, gospodina> etc.) văd multe mame care dau buzna pe uşă, preferând să plătească bone sau să mute bunici acasă să facă ceea ce nimeni, psihologic, ştiinţific vorbind, NU poate face în locul lor în primii trei ani de viaţă ai copilului. Deci, gata cu exprimările paleolitice şi cu mentalităţile care traumatizează şi mamele, şi copiii deopo­trivă!”, şi-a încheiat manifetul specia­listul în psihologie Andrada Tache.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker