Cultură

FOTO | Ziua satului românesc la Buzău

Ce mesaj au vasele ceramice la nașterea, nunta și moartea unui om

Olăritul, dincolo de meșteșugul în sine, este o călătorie în timp, o poveste despre oameni, despre istorie și despre cultură. O părticică din această poveste a fost spusă la Muzeul de Etnografie „Vergu Mănăilă”, în cadrul evenimentului „Ziua Satului românesc”, de către Roxana Vișan, muzeograf la Muzeul „Octavian Moșescu”, din Râmnicu Sărat. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Județean pentru a marca a treia ediție a Zilei Satului Românesc.

Roxana Vișan, muzeograf la Muzeul „Octavian Moșescu”

Muzeograful râmnicean a creat pentru cei prezenți la eveniment o punte de legătură între lumea satului, păstrătoare a unui repertoriu deosebit de bogat în obiceiuri, rituri și ceremonialuri, și meșteșugul olăritului, surprinzând  cele mai importante momente din viața omului: nașterea, nunta și înmormântarea, în care obiectele din lut fac parte din ritualuri. Multe dintre vasele din lut conțin simboluri transmise din generație în generație, spune muzeograful, ele putând să ne ducă pe firul istoriei, să ne spună adevărate povești despre felul de viață al oamenilor, al relațiilor dintre ei, al credințelor, obiceiurilor și temerilor lor. „În funcție de zone și în funcție de destinația obiectelor avem vase ritualice, care se concentrează mai mult pe sărbătorile religioase și pe momente importante din viața omului și vorbim despre naștere, nuntă și înmormântare,  dar avem și vase cu scop pur decorativ în gospodăriile țăranilor, precum și vase cu scop de a servi în viața de zi cu zi: străchini, farfurii, oale, căni, jucării”, ne spune  Roxana Vișan, muzeograf la Muzeul „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat.

Oala de lut la primul scăldat al pruncului

Roxana Vișan a făcut o incursiune în lumea satului pentru a readuce în actualitatea urbană prezența obiectelor ceramice  în momentele mai importante în viața omului. Unul dintre aceste momente ar fi primul scăldat al copilului. „La primul scăldat, moașa trebuie să ia o oală nouă – dăruită de nașa mare -, pentru ca glasul copilului să răsune așa cum răsună oala cea nouă. Oala se umplea cu apă de la un râu sau cu apă neîncepută – apă care se scotea în primele ore ale dimineții din fântână – și se încălzea, dar nu prea tare, atât cât să nu răcească pruncul când era scăldat; se spunea că astfel pruncul va fi mai vioi și mai isteț. Odată cu apa se mai puneau în oală plante și semințe diverse. Vorbim aici despre busuioc, pentru ca pruncul să miroasă frumos și să fie atrăgător; se mai punea mac, ca să aibă un somn liniștit, romaniță pentru sănătate și grâu pentru bogăție; de asemenea, se mai puneau și pene, ca viața lui să fie ușoară și el să fie ușor ca pana respectivă. Se încălzea apa un pic și apoi era răsturnată în albie sau în covată unde  era spălat pruncul ”, povestește muzeograful.

Urciorul la nuntă

Mergând pe firul acestor obiceiuri din mediul rural, muzeograful a făcut popas cu povestirea la o altă tradiție, și anume cea legată de nuntă, pentru a  prezenta urciorul de nuntă. „Urciorul de nuntă este un vas deosebit prin formă și prin culoare, de la galben, portocaliu, auriu, până la roșu și verde. Urciorul de nuntă era comandat de mire. El trimitea pețitorii cu acest ulcior de nuntă, plin cu viu sau cu rachiu, la casa miresei, la părinții miresei, pentru a o peți. Dacă părinții acceptau să bea din urciorul respectiv, însemna că acceptau cererea în căsătorie, acceptau pețitul. Același urcior era utilizat pentru chemarea la nuntă. Invitațiile care se făceau de către vorniceii care mergeau cu urciorul plin cu vin și invitau sătenii să participe la nuntă. Dacă aceștia acceptau, atunci persoanele invitate  musai trebuiau să bea din urciorul respectiv. În afară de urcior, se mai mergea cu plosca. Acesta este singurul vas în care se păstrează elemente feminine antropomorfe. De fapt, cei doi vornici mergeau unul cu toiagul sau cu steagul, din partea mirelui, iar celălalt mergea cu această ploscă ce o reprezenta pe mireasă. Cu același urcior se mergea și în ziua dinaintea nunții, sâmbăta, pentru a se cinsti oamenii; și tot cu același urcior se mergea și în cadrul nunții, la masa mare, când reprezenta belșugul viitoarei familii și uniunea celor două familii, lucru care era consfințit când beau din urciorul respectiv, întâi mirii, apoi nașii și apoi părinții mirelui și ai miresei”, spune Roxana Vișan.

Când se întorc oalele cu gura în jos

Un alt obicei legat de trecerea omului este reprezentat simbolic și prin spargerea unui vas de ceramică la moartea unei persoane, atunci când  sicriul este scos din casă. Muzeologul a explicat semnificația acestui ritual în credința populară și ce legătură există  între spargerea acestui vas și moartea unui om.

„În cadrul celor trei zile în care persoana decedată se ține în casă, toate oalele din locuință trebuiau întoarse cu gura în jos, deoarece se considera că sunt vase ce au culori magice care pot atrăgea spirite negative. Doar un singur vas era lăsat cu gura în sus și acela se așeza în apropierea decedatului, sub sicriu. Acesta avea o însemnătate deosebită. Pe de o parte se considera că sufletul decedatului va vizita împreună cu îngerul locurile pe care le-a văzut în timpul vieții, ca să își revadă faptele pe care le-a făcut în timpul vieții; și, atunci, după atâta călătorie, când se întoarce, sufletul era păcălit să intre în acel vas sub sicriu, pentru a se odihni și pentru a nu se întoarce în propriul trup și a se transforma în moroi. Când se pleca spre înmormântare, vasul  era spart tocmai pentru a trezi spiritul, ca să nu rămână prins între cele două lumi sau se mai spărgea pentru că voia să se alunge necazurile și moartea din acea casă”, mai spune Roxana Vișan.

Obicei străvechi semnalat la Mânzălești

În afară de aceste momente, muzeograful a amintit încă un obicei care se mai păstrează și astăzi, în special în mediul rural. Este vorba despre împărțitul alimentelor în vasele de ceramică. În special, împărțitul în vase de lut se face la „moșii de vară”, în sâmbăta Rusaliilor, când toți oamenii au obiceiul de a dărui mâncare pentru sufletul celor care nu mai sunt printre noi, explică muzeograful.

Un  alt obicei străvechi relatat de Roxana Vișan a fost semnalat de Cecilia Petrescu, custodele Muzeului Timpul Omului. El este prezent în zona Mânzăleștiului și constă în îngroparea unui vas din ceramică, cu tămâie în el, a unei oale mici sau a unei căni mai mici, la o jumătate de metru sub troițe. „Scopul acestora era îndeplinirea dorințelor. De obicei acest lucru îl făceau mamele care se rugau pentru sănătatea copiilor, pentru o soartă mai bună, pentru înțelegere, pentru liniște. Și se spune că dorințele, chiar se îndeplineau”, a povestit muzeograful Roxana Vișan.

Legenda vaselor de lut

Pe seama acestui meșteșug, sau mai bine pe seama meșterilor olari,  au apărut și legende. Una dintre ele, povestită de muzeograful râmnicean, este cea care circulă în folclorul popular care îngemănează actul primordial al creației omului cu zămislirea vaselor ceramice. Se spune că olarul a furat meșteșugul de la Dumnezeu să poată insufla viață, așa cum a făcut Dumnezeu cu Adam pe care l-a creat din apă și lut și s-a folosit de foc pentru a da viață vaselor făcându-le rezistente.

Daniel Costache

Dincolo de legende, cu siguranță, olăritul este cea mai veche industrie casnică. Olăritul reprezintă, încă  din perioada Neolitică, cea mai veche și cea mai importantă  „industrie casnică”, în care cele trei elemente esențiale – apa, lutul și focul – au prins viață în mâna țăranului roman. De aceea, în expoziția temporară organizată la Muzeul „Vergu Mănăilă” de către muzeograful Raluca Brașoveanu, există și o secțiune dedicată etapelor de realizare a unui vas de lut, vase în diferite secțiuni de lucru, precum și fotografii și un videoclip care prezintă transformarea unei bucăți de lut într-un vas ceramic. Videoclipul și fotografiile au fost puse la dispoziție de Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău, fiind realizate de Andreea Tisloveanu, secretarul artistic al Centrului. O parte dintre vasele din expoziție aparțin Muzeului „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat, care le-a împrumutat pentru acest eveniment. La eveniment a fost prezent, alături de directorul Muzeului Județean Buzău, Daniel Costache, și președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu. De asemenea, a avut calitate de invitat meșterul olar Emil Matei, care a prezentat arta olăritului într-un atelier practic amenajat la Muzeul de Etnografie „Vergu Mănăilă”.

Activitățile începute duminică, au continuat luni, 26 septembrie  cu un atelier de modelaj în lut, coordonat de Tiberiu Popa, artist ceramist și membru al Asociației Meșterilor Populari și Artiștilor Buzău.

Articole similare