Anul acesta, în prima zi a lunii mai, s-au împlinit 100 de ani de la naşterea cineastului Ion Popescu-Gopo, personalitate marcantă a cinematografiei româneşti, care, alături de Liviu Ciulei şi Mirel Ilieşiu, a fost unul dintre primii realizatori de film care au câştigat, în secolul XX, un premiu la prestigiosul Festival de Film de la Cannes. În 1957, filmul său de animaţie „Scurtă istorie” a câştigat Palme d’Or pentru cel mai bun scurtmetraj. Pseudonimul „Gopo” și l-a luat folosind primele litere ale numelui părinţilor săi: mama – GOrenko, tatăl – POpescu (Constantin Popescu – regizor şi caricaturist).
În cinstea marelui cineast român, cunoscut drept creatorul omulețului GOPO, există o Gală Premiilor Gopo, unde, anual, sunt celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română. Și anul acesta gala a avut loc pe 25 aprilie. Și cam asta a fost tot despre GOPO, la centenarul nașterii sale. Sau așa am crezut eu, până când am reîntâlnit un om minunat, un om cu mult har în domeniul artelor, un talent nativ, care în ultimii ani s-a lăsat descoperit de buzoieni și îi este apreciată munca tot mai mult. Este un om care iubește copiii cu copilăria lor cu tot și se bucură nespus împărtășindu-le lucruri minunate din domeniul artelor plastice.
Este vorba despre Viorica Șerbănoiu, pe care mulți buzoieni o știu de la atelierele Centrului Educațional Eduteka, primul hub educațional din Buzău cu programe pentru copii și adolescenți. „Lucrul cu copiii l-am început în 2018, când am avut primele ateliere în grădină, la Casa de Cultură, în aer liber, în perioada în care se putea lucra afară. Am continuat la Centrul Eduteka, unde și acum am atelier o dată pe săptămână. Acolo se petreceau activități cu multă creativitate, activități non-formale. Rar am desenat pe hârtie. Am avut și ateliere în care realizăm activități de tipul dezvoltare personală, cu teme de suflet, cum sunt, de exemplu, cele de prezentare a familiei; în restul timpului am pictat non formal pe diverse suporturi în afară de hârtie, pe tricouri, încălțări, cutii de conservă, borcane, ceară etc.”, își amintește Viorica Șerbănoiu. Ea i-a învățat pe copii să integreze arta în viața de zi cu zi și să nu își pună limite în creațiile lor și, așa cum mărturisește chiar ea, i-a învățat „să dea frâu liber imaginației și să descopere că treaba asta; indiferent care este rezultatul lucrării lor, să-i bucure și să le facă bine și psihic, pentru că au nevoie de relaxare”.
I-a împrietenit pe copiii de la Școala Nr. 1 cu Omulețul lui Gopo
Face acest lucru cu bucurie, fie că este la școală, fie că este la Eduteka. „E o bucurie să lucrezi cu copiii. E dincolo de teorie. A fost un pic mai greu în perioada pandemiei, când atelierele nu s-au mai ținut”.
Din această pasiune a sa pentru artă și din bucuria de a împărtăși cu copiii de la clasă frumosul, dar și o scurtă istorie a omului cu floarea care „a călătorit în spațiu” cu o rachetă cu cinci ani înainte de Iuri Gagarin, acel umanoid cu cap lunguieț, cu o expresie serioasă și naivă, cu mâini și picioare subțiri și cu burtica rotunjită, Viorica Șerbănoiu l-a adus pe GOPO la orele ei de desen pe care le ține la Școala Gimnazială „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu”. Le-a făcut cunoștință copiilor cu Omuleţul şi le-a vorbit de multe lucruri interesante, le-a povestitit despre adaptările nonconformiste ale cineastului după Ion Creangă în „De-aş fi Harap Alb” sau „Maria Mirabela”, filme cu actori, dar şi cu pasaje animate și ilustraţie. A făcut din ora de desen o sărbătoare împreună cu elevii săi și a marcat centenarul naşterii cineastului Ion Popescu-Gopo printr-o bucurie comună a descoperirii humanoidului cu linii simple, care aduce în discuție problemele lumii contemporane, cunoscut de toți cu Omulețul lui Gopo, sau, mai simplu, Omulețul, creația lui Ion Popescu-Gopo.
„Le-am spus despre Gopo, ce a făcut,cum a fost premiat. Le-am pus să vizioneze o scurtă istorie. Le-am spus să nu judece aspru modul în care a fost făcut desenul, care, la vremea respectivă, se realiza cadru cu cadru, cu creionul pe hârtie; le-am spus să vadă genialitatea ideii, cum realizează o scurtă istorie în trei minute, în care surprinde de la formarea Universului, până la apariția omului pe Pământ și evoluția lui. Au mai văzut și alte filmulețe, «Homo sapiens», «Trei mere»… Le-am pus în fiecare oră câte ceva și ei în timpul acesta trebuiau să-l deseneze pe Omulețul Gopo, așa cum îl vedeau ei”, spune Viorica Șerbănoiu despre întâlnirile pe care elevii ei le-au avut cu acest personaj celebru.
Copiii au înapoiat dragostea lor față de noul prieten sub forma unor desene în care au pus sufletul lor și imaginația lor și a ieșit o expoziție cu câteva sute de ipostaze noi, aproape dând o nouă viață omulețului lui GOPO. Desenele și-au găsit locul într-o expoziție inedită în Școala Gimnazială „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu”. Ne spune cu modestie că expoziția dedicată omulețului lui Gopo o avea în agendă cu doi trei ani înainte ca ea să se concretizeze sub forma omagiului adus de elevii Școlii Gimnaziale „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu”. „Îi văd că se bucură. Simt asta mai ales când văd că se termină ora. Și eu le spun că s-a încheiat și ei spun că nu se poate. Cum? Când? Și mi se pare că e o stare de bine”, ne împărtășește Viorica Șerbănoiu din experiența la catedră, care la fiecare oră dorește ca, pe lângă noțiunile de bază cu care trebuie să plece mai departe din gimnaziu, elevii săi să rămână și cu informații de cultură generală despre pictură pe care și și le amintească mai târziu. La Școala altfel și desenul este altfel. I-a ajutat să experimenteze pictura pe tricouri și pe alte materiale.
Poveștile frumoase încep din copilărie
Viorica Șerbănoiu a început să picteze încă din copilărie, o „copilărie extraordinar de frumoasă, de la țară, autentică”, în care povestirile tatălui său par chiar mult mai frumoase decât cele consemnate de Ion Creangă. A început să picteze la modul serios în liceu, când au apărut primele sale creații: picturi pe tricouri, teniși și rucsac. „Am început să pictez în liceu. Îmi plăcea să pictez tricouri, teniși, rucsac. Aveam tempera pe care o amestecam cu aracet. Eram pasionată de trupa Iris și scriam pe ele IRIS; i-am pus chiar și fiicei mele numele de Iris; realizam picturi cu ochi, ramuri, imagini abstracte. Atunci am pus eu pentru prima dată desenul pe altceva decât pe coala albă. După liceu nu am mai desenat o vreme. Am avut o încercare să pictez pe sticlă. Și am vrut să mă angajez la Perla, pentru că acolo știam că se lucrau produsele de tip Galle. Nu am ajuns acolo. M-am angajat la un atelier de Galleuri. Am descoperit că nu are legătură cu pictura, că este o tehnică anume. Acolo am creat un model cu maci, dar nu am rămas, pentru că e un mediu de lucru foarte toxic. Culoarea este realizată din sticlă, din straturile care sunt suprapuse. Se suflă sticla în patru straturi de culoare. Am plecat de acolo și am lucrat o perioada în mass-media”, își amintește Viorica Șerbănoiu pașii pe care i-a urmat până a ajuns la adevărata sa pasiune, pictura. De fapt, imboldul de se cufunda în frumos a fost mai puternic într-o perioadă dificilă din viață, pe care noi oamenii o numim destin. Era prin 2010 când s-a reapucat de pictat pe pantofi, iar după trecerea către stele a persoanelor dagi, pictura a devenit un mod de viață. „Când s-a îmbolnăvit sora mea, am început să pictez și, de atunci, cred că oamenii care au un talent nu este din puterea lor, ci este ceva care vine de undeva… Eu, în momentul în care terminam ceva de lucru, mă minunam de mine; nu-mi venea să cred. Mă întrebam de unde știu eu să fac acest lucru. Sunt profesioniști în domeniul artelor care mi-au spus că pictura mea transmite ceva”, mărturisește Viorica Șerbănoiu.
Proiecte la solicitarea prietenilor
Prietenii au rugat-o atunci „să le coloreze viața” într-un mod numai de ea știut, adică să își pună la bătaie creativitatea de care nu duce lipsă. Și au început să apară tot felul de proiecte, care mai de care mai interesante. Din păcate, nu s-a preocupat de promovarea lor, cu toate că prietenii i-au recomandat de multe ori acest lucru. „Era o persoană pe care am cunoscut-o în presă, pasionată de desen, care s-a stabilit în Irlanda, care mi-a scris pe pagina de Facebook: «Dacă ai știi pe câți ai influențat, câți s-au apucat de pictura pe obiecte, nonformală, în urma a ceea ce ai făcut tu! »”, își amintește Viorica Șerbănoiu , care povestește că în 2018 a dat startul a ceea ce s-a concretizat la modul cât se poate de profesionist într-un cerc de desen la Casa Sindicatelor, unde foarte multe mămici își aduceau după-amiaza copiii să se joace, să creeze, să se bucure de desen. Au urmat apoi activitățile de la Centrul Eduteka, unde acum dorește să realizeze ateliere pe mai multe vârste. De asemenea, pictura tematică de pe scaunele de la Casa Berarilor îi aparțin.
Un alt proiect al artistului Viorica Șerbănoiu este cel de la Cislău, unde proprietarul unei crame a dorit ca toți cei care îi vor trece pragul să simtă că sunt parte din ținutul cu care se mândresc buzoienii, cunoscut drept Țara Luanei. De aici la lucrarea impresionantă realizată de Viorica Șerbănoiu, artist amator din Buzău, nu a fost decât un pas și, bineînțeles, și sute de ore de muncă. Rezultatul se găsește sub forma a 60 de metri pătrați acoperiți cu scene desprinse din legenda Luanei, o pictură unică în Buzău și în țară.
„Am lucrat patru luni de zile, până la sfârșitul lunii ianuarie când am terminat Mi-a spus că vrea să denumească locul «Luana Land» și am pornit de la idea să pornim de la povestea Țării Luanei. Am citit toate legendele care vorbeau despre Țara Luanei. Atunci am aflat că există două legend care circulă despre Luana. Este legenda Luanei, fata care a coborât pe un car de foc din altă lume, pe Pământ, și s-a îndrăgosit de un pământean, iar a doua legende care circulă este că Luana a fost un împărat care se afla într-un ținut al uriașilor. Mie mi s-a părut mai frumos de redat povestea fetei”, povestește Viorica.
Prima expoziție de pictură, în cadrul Buzau International Arts Festival
Vara trecută, spre exemplu, a participat la prima sa expoziție de pictură alături de alți artiști plastici în cadrul Festivalului „Buzău International Arts Festival”, la Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, iar lucrările sale s-au bucurat de aprecierea publicului. Așa cum era de așteptat, lansarea expoziției a fost făcută într-un mod aparte. Curatorul expoziției a fost cunoscutul actor Cristi Martin, care nu este bineînțeles nici el străin de acest domeniul al artelor plastice, după cum bine știm, pagina sa de socializare fiind o platformă în care acesta împărtășește toate realizările sale artistice nu numai cele teatrale.
