Educație

FOTO/VIDEO | Cum duce directorul Camelia Voicu mai departe tradiția Colegiului Național „Mihai Eminescu”

De profesie, profesor! O carieră de peste 30 de ani în slujba copiilor, a comunității buzoiene. Spune simplu că dacă ar fi să o ia de la capăt, tot așa ar alege. Curând va împlini 35 de ani la catedra de Biologie și mai are circa trei ani până când va avea posibilitatea legală să se retragă din activitate. Cu toate acestea, păstrează entuziasmul și bucuria primelor zile de profesorat și bucuria întâlnirii cu elevii; ne mărturisește simplu că în tot acest răstimp nu a enervat-o niciodată vreun copil și știm că nu este simplu să ai o astfel de atitudine de constanță. Și-ar dori să i se acorde șansa să meargă mai departe câțiva ani și după data oficală a finalului carierei didactice, din dorința de a ajuta, de a insufla copiilor pasiunea pentru științele naturii, așa cum a făcut-o cu mult drag de la prima oră. Are sufletul luminos după o viață întreagă pe care a dedicat-o școlii – pentru că a trebuit să se adapteze de multe ori schimbărilor din învățământ -,  elevilor fiind practic „părinte” pentru atâtea generații, având în portofoliu, pe lângă reușitele sale, și mulțumirea rezultatelor extraordinare pe care le-a obţinut cu elevii săi de-a lungul anilor şi satisfacția reușitei de a-i fi format și ca viitori adulți.

Este vorba despre profesoara Camelia Voicu, în prezent la al doilea mandat de director la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, unde predă biologie. În această calitate de manager a traversat momente unice în istoria școlii, motiv pentru care se consideră un om norocos. Și pe bună dreptate așa stau lucrurile, numai că a fost și este o mare responsabilitate să organizezi sărbătoarea centenarului unei școli și să  traversezi cu rezultate foarte bune o perioadă de reabilitare a unei instituții de patrimoniu în care se face educație de excelență. Bineînțeles că nu își atribuie merite în aceste evenimente de referință în istoria Colegiului „Mihai Eminescu” și, cu o modestie rară, ne povestește că este ajutată de un colectiv de oameni bine pregătiți pe care a reușit să-l armonizeze pe parcursul primului său mandat. A trecut cu bine și peste perioada de pandemie, perioadă în care a editat o culegere de Biologie pentru a veni în sprijinul elevilor. Are, de altfel, trei cărți pe care le-a realizat în colaborare cu un colectiv de profesori pe care le folosește pentru a-i sprijini pe elevi în etapele de învățare. A fost mulți ani inspector școlar. Nu a fost un drum uşor, dar ştie sigur că nu a ales la întâmplare acest drum, pentru că iubeşte copiii şi ceea ce face. Cea mai recentă activitate a sa, o reușită, care poartă în ea autentic și marca Colegiului Național „Mihai Eminescu” este cea dedicată patronului spiritual al școlii. Și mai poartă în ea tradiția la care directoarea Camelia Voicu se raportează pentru a construi viitorul. Profesoara de biologie Camelia Voicu a povestit despre planurile de viitor ale școlii, dar și personale, într-un interviu cu sufletul la vedere, pentru buzoieni, iar noi mai departe  oferim povestea cititorilor ziarului OPINIA.

Reporter: Cum au fost „Zilele Colegiului Național Mihai Eminescu”?

Camelia Voicu: Zilele Colegiului Național „Mihai Eminescu” au cuprins o activitate pe data de 13 ianuarie, un duplex realizat de Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Bacău, Facultatea de Biologie și Geologie din Cluj, cu invitatul Alexandru Stermin, activitate interactivă, organizată și desfășurată de doamna profesoară Mihaela Nicolae. Astăzi (n.r., 13 ianuarie) au fost două activități deosebite: Simpozionul Județean cu titlul „Universul Cunoașterii”, cu adresabilitate către toți elevii din județul Buzău, și momentul artistic „Eminescu nemuritor”, moment pentru care am avut invitați în afara școlii: domnul avocat Mihai Sălcuțan, poeții Laurențiu Belizan și Nicolae Pogonaru. Toți au răspuns invitației noastre și datorită prezenței lor momentul a căpătat o altă aură. Consider că a fost un  moment deosebit în viața școlii.

Rep: Un moment de referință, pentru că au fost puse în valoare toate resursele liceului, pentru că, deși a fost vorba despre Eminescu, nu a fost în față doar secția de Filologie a liceului, ci toate secțiunile au prezentat ce au avut mai bun.

C.V.: Simpozionul a fost desfășurat pe secțiuni de Matematică-Științe, Istorie, Geografie, proiecte educaționale, iar în partea artistică momentele au fost susținute de elevii de la profil umanist. Elevi care cântă, recită foarte frumos; corul școlii, un element de tradiție al Colegiului „Mihai Eminescu” pus în valoare de către domnul profesor Ciprian Rădulescu.

Rep: Ați pregătit evenimentul de parcă ați fi sărbătorit încă odată „Centenarul”, dar dv, arătați că toate vârstele liceului sunt importante.

C.V.: Pentru fiecare activitate ne pregătim. Există niște demersuri pe care le facem cu mult timp înainte și nu lăsăm totul pe ultima sută de metri;  deși pare simplu, un simpozion județean și un moment artistic cu o durată de o oră, o oră și jumătate, antrenează toate resursele umane materiale, emoționale ale școlii. În spatele celor care au ieșit astăzi în față, se află personalul auxiliar, personalul nedidactic, care urmărea ca totul să fie în regulă, de la curățenia perfectă până la legarea momentelor între ele, asigurarea mobilierului necesar, asigurarea protocolului pentru fiecare componentă a activității. Nu aș putea singură să organizez acest lucru. Dar, pe de altă parte, este un mare adevăr că toată lumea răspunde solicitărilor, dar trebuie să știi ce să le ceri.

Rep: Încercați să duceți mai departe o tradiție. Ați mărturisit că v-a interesat să vedeți cum se petreceau lucrurile și în alte perioade trecute ale liceului, ca să știți cum să duceți mai departe ceea ce ține de specificul și tradiția liceului, dar și ce să adăugați la cele ce au fost.

C.V.: Menirea unui director consider că este să continue tradiția școlii pe care o reprezintă. În niciun caz nu ne putem rupe de trecut, în nici un caz nu putem să coordonăm activitatea dintr-o unitate de învățământ fără a avea stabilite niște priorități, niște linii în virtutea cărora să acționăm. Este absolut necesar ca un director de școală să cunoască istoria școlii pe care o coordonează. Eu am citit cu mare atenție monografia colegiului, atât cu ocazia centenarului, cât și cu alte evenimente festive pe care le-am organizat și, de fiecare dată, am încercat să stabilesc o punte de legătură între trecut și prezent. Astăzi, în prezentarea pe care am făcut-o înainte de simpozion, am punctat faptul că și acesta este un element de tradiție al școlii; organizarea simpozioanelor a început încă din anii 1940-1943, când a fost primul simpozion adresat elevilor. Ele au continuat an de an, este adevărat, cu întreruperi, dar ajungând în zilele noastre să fim din ce în ce mai bine organizați și să răspundă un număr din ce în ce mai mare de elevi.

Rep: Simpozionul de astăzi a antrenat, aș putea spune, întreaga comunitate școlară, pentru că nu l-ați făcut numai cu elevii școlii, ci au participat și elevi ai altor școli.

C.V.: Este un simpozion județean organizat printr-un proiect educațional scris de doamnele profesoare Daniela Albu și Carmen Delcea, proiect care a fost aprobat de inspectoratul școlar, al cărui subiect îl constituie acest simpozion. Este județean. Am lansat invitația în spațiul județului Buzău. Au răspuns elevi de la diverse licee din municipiul Buzău, Râmnic și Pătârlagele. Forma de organizare a fost preponderent față în față, dar au fost și secțiuni unde s-a organizat online pentru a asigura accesul copiilor din alte localități decât municipiul Buzău. Nu este ușor să organizezi un simpozion, trebuie să știi cu exactitate ce vrei să faci, cui vrei să te adresezi, ce vrei să ceri copiilor cărora le este adresată acțiunea respectivă, după care vine partea materială și financiară de asigurare a rechizitelor și partea emoțională. Întotdeauna stai cu sufletul la gură să fie toată lumea mulțumită, antrenată în mod corespunzător, fiecare copil să-și găsească lucrarea, să și-o prezinte. Ajungem și aici ca fiecare copil să se simtă confortabil în postura pe care o realizează, o are.

Rep: Am remarcat că și în acest an sunteți aproape de profesorii universitari și universități.

C.V.: Colegiul Național „Mihai Eminescu” are parteneriate încheiate cu  Facultatea de Biologie din Iași, București, Facultatea de Geografie din București, Academia de Studii Economice, Universitatea de Științe Agronomice. Sunt parteneriate care funcționează. Pe profilul de Științele Naturii, una dintre ofertele noastre o constituie excursia de studii. În fiecare an reușesc să merg cu elevii într-un centru universitar; fiind vorba de științele naturii vizita o realizăm la Facultatea de Medicină, Facultatea de Biologie, Facultatea de Chimie. Asta s-a întâmplat anul trecut. Am fost cu o clasă la București, cu o clasă la Iași, unde am fost primiți foarte bine; acolo ni s-au susținut cursuri, lucrări practice. Am adus copii fericiți acasă. Anul acesta avem în plan organizarea unei astfel de excursii de studii la Cluj, cu durata a patru zile. Deja avem demersurile făcute pentru a intra în Facultatea de Medicină, de Biologie, de Matematică și Informatică. Vom face acest lucru în săptămâna „Școala altfel”. Deja s-au înscris elevi. Este un element de tradiție al școlii pe care vrem să-l menținem. Și venim cu copii fericiți din aceste deplasări.

Rep: Deschiderea universităților față de dumneavoastră este dată și de faptul că elevii de la „Eminescu”, absolvenții, reprezintă o parte importantă a viitorilor lor studenți.

C.V.: Toate facultățile vin și își prezintă oferta educațională, dar noi facem mai mult. Ne ducem cu elevii către ei. Din acest motiv suntem foarte bine primiți. Parteneriatele pe care le-am încheiat presupun nu numai vizitele noastre la facultate, ci și prezența cadrelor didactice universitare la simpozioane, la activități de cercuri metodice, cum am avut anul trecut. Am putea spune că în școala noastră se întâmplă o întrepătrundere între învățământul preuniversitar și învățământul universitar. Apelăm la foști elevi ai școlii și nu numai. Apelăm la profesori universitari care nu sunt elevii noștri. Apreciază calitatea elevilor pe care îi ducem către acele universități, facultăți și răspund cu plăcere la invitațiile noastre. Dintotdeauna a existat acest fenomen al întrepătrunderii învățământului universitar cu învățământul  preuniversitar în cadrul Colegiului Național „Mihai Eminescu”.

Rep: Țineți legătura cu foștii elevi, cu studenți, ca să creați o comunitate eminesciană dincolo de porțile liceului.

C.V.: Putem vorbi de comunitate eminesciană, așa este, pentru că atât trecutul cât și viitorul ne interesează. Foștii elevi, absolvenții colegiului vin ca acasă la școala noastră. Astăzi am avut alături de noi un reprezentant, pe domnul Mihai Sălcuțan. S-a creat o comunitate. De multe ori, având probleme de parte juridică sau parte medicală, cu încredere ne-am orientat către elevii noștri, care răspund tuturor solicitărilor. Un exemplu în acest sens este doamna avocat Roxana Constantinescu, care ne-a ajutat de fiecare dată în tot ce a însemnat parte juridică a școlii, aspectele juridice. Nu vreau să omit pe cineva, dar avem personalități în zonele cheie ale comunității locale. Ca să vă dau un exemplu, domnul președinte al Consiliului Județean este absolvent de „Eminescu”, domnul director de la Direcția de Cultură, părintele Cățoi, este absolvent de „Eminescu”. Am fost foarte mult sprijiniți în toate proiectele derulate. Și aici mă gândesc la centenar, mă gândesc, de asemenea, la proiectul „Români de pretutindeni”, pe care l-am avut cu Liceul „Ion Creangă” din Soroca, proiect care s-a derulat pe durata a trei ani, timp în care au fost vizite bilaterale ale elevilor și ale profesorilor din ambele școli, vizite care se încheiau cu o cină festivă, care presupuneau vizite în județ și la noi și la ei, toate pentru fiecare activitate  am avut nevoie de sprijin pe care l-am găsit de fiecare dată. Nu a fost problemă pe care să o ridic să nu găsesc înțelegere la nivelul comunității.

„Am fost norocoasă”

Rep: Ați avut șansa să traversați o perioadă cu multe momente importante în calitate de manager al liceului, cum ar fi Centenarul, sau partea aceasta mai dificilă ce ține de reabilitarea clădirii de patrimoniu a unității de învățământ.

C.V.: Am fost norocoasă. Într-o discuție, domnul Mihai Sălcuțan mi-a spus: „Sunteți norocoasă că ați nimerit în această perioadă director”. Meditând la acest lucru, am concluzionat că așa este. Am fost norocoasă să organizez acest centenar care ne-a arătat că are școala noastră: putere de organizare, putere de afirmare, de deschidere către comunitatea locală. Să nu uităm că a venit corul „Madrigal”, să nu uităm că au venit Alexandru Tomescu, Marius Bodochi, Laurențiu Cazan, diverse trupe de teatru.

S-a simțit nevoia reabilitării școlii, un moment cheie în istoria școlii, dar sperăm că se va termina în curând și că vom putea să ne întoarcem acasă, în strada Independenței, pentru că și clădirea istorică este un factor de identitate al Colegiului Național „Mihai Eminescu”.

Ceea ce trebuie să atragă copiii este spiritul eminescian, și nu stă neapărat în niște ziduri. Spiritul este dat de trăirile, de tot ceea ce oferim noi, profesorii școlii, copiilor, de tot personalul școlii. Și noi oferim activități de calitate, oferim o pregătire academică de calitate, oferim momente, oportunități de dezvoltare a elevilor pe toate planurile. De aceea, la noi  în școală se derulează foarte multe proiecte.

Rep: Anii trecuți ați avut și proiecte europene.

C.V.: Anul trecut, prin vară, doamna Daniela Albu și doamna Ana – Cristina Tănase, ambasadori seniori în proiectul „Eminescu, școală europeană” au plecat la Luxemburg. Și eu voi pleca cu 15 elevi, cu un proiect axat pe lucrări practice. 15 elevi de la noi din școală vor dezvolta proiecte pe care le vor împărtăși cu elevii de vârsta lor din Luxemburg. Este un proiect pe care l-am gândit și doresc să se deruleze în vacanța dintre primul și al doilea modul de anul viitor. Vor fi proiecte în specialitatea mea. Eu sunt profesor de Biologie și, deși activitatea de director îmi mănâncă foarte mult timp, Biologia este prima mea dragoste și mă străduiesc să fiu profesoara care oferă elevilor oportunități de dezvoltare și experiențe. Lucrările practice pe care le-au identificat deja elevii se desfășoară simplu, cu efect spectaculos, astfel încât materialul necesar să fie ușor de transportat la Luxemburg și efectul să se vadă imediat, copiii să găsească un limbaj comun, atât limbajul științific, cât și limbajul prieteniei. Este un proiect la care țin foarte mult.

Rep: Ați avut proiecte și cu Republica Moldova.

C.V.: Am inițiat și derulat proiectul transfrontalier cu Bucovina de Nord, Cernăuți și cu Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Soroca. S-a bucurat de o varietate largă de activități, care s-au adresat atât profesorilor, cât și elevilor. Datorită evenimentelor (războiului din Ucraina, n.r.), ne-au transmis anul acesta să nu ne angajăm în deplasări și vom  continua proiectul cu  sesiune de comunicare online. A fost un proiect ofertant. Artizanul acestui proiect fiind avocatul Mihai Sălcuțan, iar din Sororca, Ana Bejan, fost prefect al raionului Soroca.

Proiectul s-a derulat pe o perioadă de trei ani, 2017-2020. În fiecare an aveam o ieșire la Soroca și colegii de la Soroca veneau la noi la Buzău. Într-un an am desfășurat un atelier metodic, am mers la Casa Corpului Didactic și colegii de acolo au susținut un workshop pe metode interactive. În altă perioadă am avut istoria de 100 de ani a Colegiului „Mihai Eminescu”, o istorie trăită, retrăită în care am organizat lecții deschise demonstrative din fiecare perioadă istorică a liceului. Am avut din perioada interbelică, perioada comunistă, perioada postcomunistă. Am făcut activitatea de documentare la Muzeul Județean și lecțiile au fost de succes. Doamna Albu a ținut lecția de geografie în perioada comunistă doamna Mihaela Nicolae a ținut lecția în perioada post-decembristă, și au fost activități de succes.

Altă activitate pe care am organizat-o când au venit colegii din Soroca a fost o excursie la Trovanți, zona Bozioru, la Ulmet. A fost o ieșire foarte frumoasă și ne-a primit Școala Bozioru. A fost minunat. A fost un program artistic desfășurat de copiii din acea zonă. Am avut vizită la Muzeul „Vasile Voiculescu” din Pârscov. Două doamne din Soroca au interpretat melodia „firicel de busuioc”. Ghidul muzeului ne prezenta muzeul și, dintr-o dată, acestea au început să cânte această melodie și a fost foarte emoționant.. Aveam seară festivă, finanțarea fiind asigurată  de  Consiliul Județean, prin președintele Emanoil Neagu. La Sorca am avut activitate sportivă și un simpozion pe teme de istorie. Activitățile au fost foarte variate.

„Le predau lecții de biologie și, de ce nu, și lecții de viață.”

Rep: Puneți suflet în această meserie…

C.V.: Sunt director al Colegiului Național „Mihai Eminescu” în al doilea mandat. Înainte am desfășurat o activitate de 18 ani în Inspectoratul Școlar. Inspector cu jumătate de normă pe „Biologie”, jumătate pe management sau pe evaluare instituțională. Per total am stat 18 ani în care am cunoscut școala, eu însămi profesoară de Biologie, am început cariera la Școala ajutătoare de băieți (acum Centru Școlar Incluziv). Acolo am avut repartiția din facultate, apoi m-am transferat la Școala nr. 15, actuală „George Emil Palade”, eram titulară, am vrut să mă depășesc un pic și am dat concurs pentru a preda la liceu, pentru că la vremea respectivă așa se proceda, prin concurs. Și am ajuns la Liceul Pedagogic, la un alt nivel de studiu trebuia să dai concurs. De la Liceul Pedagogic am plecat la Inspectoratul Școlar. În cursul Inspectoratului am intrat în restrângere la Liceul Pedagogic și am venit în Colegiul „Eminescu”, în anul 2000. Din 2016 sunt aici director.

Eu am mers către Facultatea de Biologie dintr-o mare plăcere de a studia această disciplină și poate acest lucru se datorează doamnei profesoare Elena Mircioagă, pe care am avut-o în liceu. Am terminat Liceul „Eminescu” și apoi Facultatea de Biologie la Iași. Dorința mea nu a fost să fac Medicină, deși am provenit din profil științele naturii. Dorința mea a fost să fac Biologie, pentru că profesoara Elena Mircioagă mă fermeca cu modul ei de predare, aceasta fiind o ființă sensibilă, dar în același timp puternică.  Și în momentul în care am venit eu însămi la catedră, ca profesoară, pur și simplu nu consideram că merg la serviciu, ci într-un loc în care mă simțeam bine. Tot ce făceam în sfera didactică îmi făcea o deosebită plăcere. Această bucurie nu m-a părăsit nici acum când am 34 de ani vechime. Cu aceeași plăcere mă duc către elevii de liceu. Le predau lecții de Biologie și, de ce nu, și lecții de viață.

Discutam astăzi că este necesar să vedem partea umană din copil. Și el, ca și noi, cadrele didactice, poate să aibă o stare de indispoziție, și el poate să aibă o stare de supărare. Întotdeauna există o cauză pentru nereușitele lor. Important este să asigurăm o stare de bine la oră și atunci elevii vin după noi. Ați văzut astăzi la sesiunea de comunicări ce emoții am avut lângă elevii mei. Le simțeam emoția. Ei îmi simțeau emoția și pretențiile mele. Așa reușești să educi un copil, să-l tragi alături de tine. Se creează un tandem emoțional.

Rep.: Când se încheie cele 12 clase ei au ușa deschisă la dumneavoastră…

C.V.: Au ușa deschisă. Am avut surpriza să revină la mine o fostă elevă, foarte bună. Din profil de științele naturii și mi-a spus că este studentă la Facultatea de Biologie și că dorește să o ajut să își desfășoare lecțiile demonstrative. Iată, doamna Mircioagă era un model pentru mine și ea a afirmat că sunt un model și să o ajut să desfășoare lecții de succes.  Sunt profesori de carieră aici în școală, profesori măreți și toți sunt căutați de foștii elevi.  Este o tradiție și revenirea foștilor elevi. Aceștia vin și la activitățile de absolvire și la deschiderea, închiderea anului școlar, sunt prezenți.

Rep.: Dumneavoastră sunteți ca o carte vie, pentru că lucrurile s-au schimbat în mod accelerat în educație și în modul de a preda.

C.V.: Am prins toate reformele. Am prins trei ani din perioada comunistă. Am terminat facultatea în 1987 și în ’89 s-a întâmplat Revoluția. Apoi am prins toate schimbările când eram în Inspectorat și am în minte toate ghidurile metodologice. De fiecare dată ministerul venea cu ghiduri metodologice, cu orice noutate apărea era susținută de documente și la clasă am resimțit aceste schimbări, dar o constantă a rămas: legătura emoțională, legătura cu elevul trebuie să existe. Indiferent de perioada pe care o traversăm, indiferent de vremurile pe care le trăim eu cred că succesul în cariera didactică este dat această empatie.

Rep.: Pe dumneavoastră cine v-a determinat să vă îndreptați către Biologie, și când ați știut că vă place Biologia?

C.V.: Eu am fost un copil căruia i-a plăcut să învețe. Un copil timid. Nu am avut frați și nici surori. În joaca mea făceam o clasă de păpuși cu o tablă și scriam, le predam, făceam catalog. Exersam cum ar veni meseria asta de profesoară. În școala generală am văzut că aveam ușurință la geografie, la biologie, la limbi străine, la limba română. Într-o zonă care mergea într-o zonă între umanist și real și pe științe și pe zona de literatură. Prima profesoară care mi-a deschis ochii asupra biologiei a fost doamna Aurelia Mihai de la Școala 15. Încă trăiește și îi mulțumesc pentru ceea ce a însemnat pentru mine. Asta m-a orientat către profilul de Biologie chimie în liceu. În liceu alegerea fost foarte ușoară pentru că model a fost doamna Mircioagă, care mă fermeca cu modul dumneaei de predare. Era o mână de fier în mănușă de catifea cum se spune, cu rezultate ale colegilor mei la olimpiade. Învățam. Încercam să înțeleg eu singură fenomenele vieții. Mă fascinau. Acest lucru îndrăznesc să-l dezvolt și la elevii mei, pasiunea pentru studiu. A venit după aceea orientarea către Facultatea de Biologie. M-am orientat la Iași. am intrat a doua din cele 22 de locuri. Iar Facultatea a fost minunată, o creștere a mea spirituală cât și emoțională, umană. Am avut și acolo profesori de referință care ne ajutau să ne descoperim. Îmi amintesc de o profesoară, Libertina Solomon, care a plecat după ’90 în Statele Unite ale Americii și nu ne-am mai întâlnit. Ea a decedat acolo. Un adevărat profesor de biologie care răzbește din toate timpurile. Mă fascina  pentru că aveam impresia că mi se adresează numai mie. Mă simțeam foarte importantă. Sunt convinsă că și alte colege de ale mele se simțeau importante. Cred că  și asta este cheia unui succes să-l faci pe fiecare copil să se simtă important. Este important pentru cineva: este important pentru părinți, pentru profesoara de biologie, de română, de franceză etc. eu nu vin la serviciu, eu vin la școală. Chiar ca directoare eu vin la 7.00-7.15, sunt la școală și stau cât este nevoie cu plăcere.

Rep: Cum gestionați emoțiile referitor la faptul că poate și comunitatea buzoiană are așteptări de la dumneavoastră ca director al unei a dintre cele mai importante unități de învățământ din județ?

C.V.: Eu când am venit ca director la „Eminescu” a fost să pun colectivul în valoare. Să fie văzut de comunitatea locală. Erau valoroși și până să vin eu ei înșiși prin natura prestației lor erau niște valori, dar am zis să reușesc să-i pun în valoare. Am fost foarte bine primită la nivelul comunității locale de instituțiile din comunitatea locală și oriunde m-am dus am găsit sprijin și deschidere și pe oriunde am fost, am fost primită foarte bine și numai în orașul Buzău. În Consiliul de Administrație se află reprezentanți ai comunității locale; comunicăm cu părinții.

Rep: În decembrie ați obținut finanțare prin Cercul de donatori. Este o abordare mai modernă și o susținere din partea comunității buzoiene.

C.V.: Este un proiect al unei echipe de debate care se adresează comunității. Elevii sunt cei care performează. Proiectul este derulat o profesoară foarte tânără, Raluca Boboc, foarte inimoasă și care se implică cu seriozitate în problemele școlii, inclusiv în acest proiect pe care a reușit să-l ducă într-o anumită zonă.

 Rep: Ce vă doriți pentru școală și pentru dumneavoastră?

C.V.: Pentru școală mi-aș dori să ne întoarcem în localul nostru de pe Independenței. Să atingem procentul de 100 la sută la Bacalaureat. Am ajuns la 99 la sută, ceea ce zic eu că este un procent frumos. Nu am fost sub 95 la sută. Pentru mine personal îmi doresc să fiu sănătoasă și să pot să mai vin la școală. Mai am trei ani până la pensie. Din funcția de director probabil o să ies la pensie. Îmi doresc ca să îmi acorde prelungire colegii ca să  fiu profesoară încă câțiva ani. Pentru școală îmi doresc în partea infrastructurii mai mult. Să avem mobilier nou, table interactive, tot ce înseamnă echipamente electronice de ultimă generație să avem copii buni să vină către noi și să fim sănătoși cu toții. O școală este o instituție foarte complexă. Ar trebui să mă gândesc să pun pe hârtie pe fiecare componentă a școlii.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker