ActualitateCultură

FOTO – VIDEO / Bazilică cu hramul „Teofania” și paraclis închinat Sfântului Mucenic Sava, în apropierea râului Buzău

Râul Buzău a fost sâmbătă „Iordanul buzoienilor”, cel în apele căruia, în anul 372, a fost martirizat Sfântul Mucenic Sava Gotul, devenit ocrotitorul spiritual al orașului Buzău. Apele lui au fost sfințite prin slujba oficiată de arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, ÎPS Ciprian, împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. S-au alăturat părintele Mihail Milea și părintele Aurelian Damian de la Catedrala Sfântul Sava, care au venit la apa Buzăului în procesiune cu sute de credincioși; de asemenea, a participat și părintele militar Alexandru Tudose, paroh la Biserica Militară „Pogorârea Sfântului Duh” din Buzău, Armata fiind cea care, ca în fiecare an, a asigurat logistica desfășurării ceremonialului sfințirii apei râului și alți câțiva preoți slujitori la Catedrala Arhiepiscopală.

Procesiunea a fost însoțită de la Catedrala Sfântul Sava și până la apa Buzăului de jandarmi și polițiști care au asigurat traseul de deplasare al participanților.

Peste o mie de credincioși au asistat la slujba de sfințire a apei, de pe malul râului Buzău și alături de ei oficialitățile județului. La finalul slujbei de Bobotează, de la râul Buzău, ÎPS Ciprian, arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, și PS Macarie, Episcop Ortodox Român al Europei de Nord, au eliberat porumbei, care semnifică apariția Duhului Sfânt.

Cu prilejul sfințirii apei râului, în acest an, ÎPS Ciprian a anunțat construirea unei bazilici în apropierea râului Buzău, unde a fost martirizat Sfântul Sava în anul 372. Bazilica va avea hramul, spune ÎPS Ciprian, „Teofania”, adică arătarea Sfintei Treimi, minunea care s-a petrecut la Botezul Domnului și cu un paraclis închinat Sfântului Mucenic Sava de la Buzău în interiorul acestei bazilici, pentru că mai spune ÎPS Ciprian, „ceea ce s-a întâmplat atunci, la 30 de ani de la nașterea Mântuitorului Hristos, se petrece în chip tainic, real, în fiecare an, la sărbătoarea Bobotezei”.

Pentru aceasta, Arhiepiscopul Buzăului a făcut apel la autoritățile care erau de față să sprijine acest proiect: „Mă adresez frățiilor voastre și onoratelor oficialități rugându-le să ne fie aproape, întrucât merită orașul acesta Buzău, care este atestat istoric din anul 372 să aibă aici lângă apa Buzăului o astfel de bazilică după ce s-a construit acum câțiva ani această cruce în stil bazilical, în cinstea Sfântului Mucenic Sava. Ar fi minunat ca după ce participăm la Sfânta liturghie în biserică să finalizăm Sfânta Liturghie, după rânduială, aici la apa Buzăului, coborând toți preoții slujitori și credincioși pe treptele care vor fi construite de la Biserică la râu. Am făcut public acest gând dorința mea de ridicare a unei bazilici pentru această zi specială, Botezul Domnului, sau Teofania, Arătarea Preasfintei Treimi”.

La rândul său, Episcopul ortodox român al Europei de Nord a spus buzoienilor aflați astăzi la apa Buzăului, un cuvânt de învățătură, în care a mărturisit :„Cu emoție și bucurie am venit aici la râul în care a fost martirizat Sfântul Mare Mucenic Sava și laolaltă mărturisim harul lui Dumnezeu, nu tăinuim facerea sa de bine și vestim mila sa, așa cum ne-am rugat cu toții. Să ne împărtășim de harul și de făcătoarei de viață Treimi prin gustarea din această apă impregnată cu energiile dumnezeiești. Prin gustarea din Agheasma Mare să ne fie spre tămăduire, să ne fie spre întărire, să ne fie spre ajutor”.

La finalul slujbei de Bobotează, de la râul Buzău, ÎPS Ciprian, arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, și PS Macarie, Episcop Ortodox Român al Europei de Nord au respectat tradiția aruncării crucii în apă. Mai mulți buzoieni s-au încumetat să se arunce în apele Buzăului pentru a scoate crucea afară. Cătălin a fost cel care a ajuns primul la ea, dar toți cei nouă buzoieni care s-au aruncat în apă au fost răsplătiți de ÎPS Ciprian cu cruciulițe și icoane.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker