ActualitateCultură

Episcopul ortodox român al Europei de Nord, întâmpinat cu pâine și sare la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”

În această după-amiază, de la ora 16.00, la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Buzău – cartierul Poștă, strada Murgului, nr. 31, s-a săvârșit Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, apoi fiind  întâmpinată racla cu cinstitele moaște, adusă de Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord! A fost întâmpinat la Biserică, după tradiție, cu pâine și sare de către Diana Ștefănescu, o păstrătoare de tradiție românească.

„Mi-am început anul 2024 cu o mare binecuvântare… În zi de sărbătoare, înainte de Sf. Ioan Botezătorul, înainte de ziua mea de nume, am avut oportunitatea de a-i întâmpina pe Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și al Vrancei, împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord!” , a scrie pe pagina sa de socializare îndrăgita interpretă de muzică populară,  buzoianca Diana Ștefănescu.

Apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian și Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, au săvârșit Vecernia cu Litie, pentru ca la final, cei doi ierarhi să rostească câte un cuvânt de binecuvântare; acesta este momentul solemn în care Episcopul ortodox român al Europei de Nord a oferit, spre bucuria duhovnicească a tuturor credincioșilor, moaștele Sfântului Ioan Botezătorul. Reamintim că duminică, 7 ianuarie, în ziua hramului, de la ora 07.30, vor fi săvârșite Utrenia și Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker