Educație

FOTO | Cine este fata din cătunul Brebu premiantă la Olimpiada Națională de Tehnologie

Maria Larisa Ichim, elevă în clasa a VII-a a Liceului Tehnologic Lopătari, a obținut locul al II-lea la Olimpiada Națională de Educație Tehnologică și Aplicații Practice, desfășurată la Târgu Jiu, în perioada 26-30 aprilie. „Locul II la Olimpiada Națională indică faptul că eleva s-a impus în fața unor concurenți pregătiți din întreaga țară. Acest succes nu numai că îi aduce recunoaștere și respect din partea colegilor și profesorilor, ci poate reprezenta  pentru ea și începutul unei călătorii pline de oportunități și succese într-un domeniu care continuă să schimbe lumea în moduri inovatoare și surprinzătoare”, spune Marinela Hurlup, profesoara care se ocupă de pregătirea elevei din clasa a V-a, de când copila a avut primele rezultate la această disciplină, respectiv locul I la nivel județean la aceeași olimpiadă și Mențiune la nivel național. A continuat pregătirea cu Larisa și în clasa a VI-a, când eleva s-a clasat pe locul al III-lea la nivel județean, iar anul acesta a făcut un pas mare la nivel național obținând a doua poziție. O clasare deloc facilă având în vedere că pentru a obține o performanță de acest fel, eleva a trebuit să demonstreze nu doar cunoștințe teoretice solide în domeniul tehnologic, ci și abilități practice, creativitate și rezolvare de probleme. Din acest motiv, profesoara sa, Marinela Hurlup  s-a preocupat de multe ori să îi facă rost copilului talentat de materialele necesare pentru dezvoltarea abilităților practice. I-a pus de multe ori la dispoziție Larisei materiale personale, iar la nivelul școlii, unde există ateliere de tâmplărie și croitorie, pentru cel din urmă  profesoara de Tehnologic, Marinela Hurlup s-a implicat în obținerea unei sponsorizări având în vedere cunoștințele pe care le-a obținut în perioada în care a predat și la liceu și la școala profesională. De asemenea, cadrul didactic i-a făcut rost Larisei de manualele alternative, care nu există la nivelul școlii, care au fost achiziționate de aceasta pe cont propriu.

Și ambiția elevei este foarte mare în a obține rezultate pe măsura încrederii ce i s-a acordat. Este un copil învățat cu dificultățile. Pentru a ajunge la școală, străbate zilnic, pe jos, câte 2 kilometri prin noroi, din cătunul Brebu, unde locuiește, până la Lopătari.

Conducerea Liceului Tehnologic Lopătari apreciază rezultatul elevei de clasa a VII-a, accentuând că pregătirea intensă, perseverența și dedicarea sunt ingredientele care au condus-o pe Larisa la performanță. „Subliniem că reușita elevei noastre la Olimpiada Națională de Educație Tehnologică nu este doar un succes personal, ci și o realizare pentru școala și comunitatea noastră. Acest rezultat poate încuraja și inspira alți elevi să-și urmeze pasiunile lor pentru un anumit domeniu și să-și depășească limitele. De asemenea, apreciem profesionalismul, eforturile și contribuția profesorului îndrumător, doamna Marinela Hurlup, fără de care acest succes nu ar fi fost posibil; dânsei îi revine, deci, o parte din meritele acestei realizări”, este mesajul de apreciere postat pe pagina Liceului Tehnologic din Lopătari.

Pe viitor nu va rămâne la liceul din Lopătari, deoarece Larisa este pasionată și de Matematică și și-ar dori să se orienteze către  un liceu cu profil Matematică-Informatică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare