Cultură

FOTO | Trovanții, Vulcanii Noroioși și Mănăstirea de la Berca, printre obiectivele turistice incluse în lucrările a șase artiști plastici din țară

• „Am observat că locurile de aici au o anumită energie, pe care noi artiștii, sensibili, reușim să o captăm”, spune Sorin Otînjac

Unele dintre cele mai importante obiective turistice din județ au devenit subiect de inspirație pentru șase artiști plastici care au poposit la Buzău în cadrul Taberei „Măgura Art”. Ajuns la cea de a VII-a ediție, proiectul, inițiat de președintele Uniunii Artiștilor Plastici Buzău, Valeriu Șușnea, își propune să aducă o serie de obiective turistice emblematice în lucrările cât mai multor artiști plastici celebri sau la început de drum, astfel încât frumusețile Buzăului să fie promovate în rândul unui număr cât mai mare de oameni iubitori de artă.

„Măgura Art a ajuns anul acesta la ediția a VII-a, o ediție specială pentru că a avut o componență specială. Am avut doi artiști din București, Diana Brăescu și Ovidiu Ionescu, pe Sorin Otînjac, un artist foarte important din Iași, Florin Șuțu de la Ploiești și o artistă din Focșani, Diana Tăicuțu, care este membră a filialei noastre. Am fost în total șase artiști, împreună cu mine”, a declarat Valeriu Șușnea.

Anul acesta, cartierul general al taberei a fost la Monteoru, la Pensiunea ,,Casa cu Tei”, unde artiștii au avut la dispoziție o sală de conferințe suficient de mare încât să poată fi transformată în atelier comun și a respecta condițiile legale de distanțare. Important în alegerea locației a fost și amplasamentul pensiunii, astfel încât artiștii să poată ajunge cât mai ușor la cât mai multe obiective turistice din care să se inspire.

Vizite în județ, documentare, fotografii și schițe

„Obiectivele turistice pe care le-am abordat în perioada de documentare, între 17 și 22 august, perioadă în care s-au făcut schițe, s-au făcut fotografii, au fost mult mai multe decât până acum. Am pornit de la un itinerariu religios, însumând arta brâncovenească din județ, monumente precum bisericuța de la Ciuta, foarte frumos pictată în frescă, apoi Mănăstirea de la Berca, pictată de celebrul Pârvu Mutu, Cetățuia. Apoi s-au adăugat ­elementele naturale, Vulcanii Noroioși, Trovanții și Tabăra de Sculptură Măgura. Măgura Art a fost dedicată anul acesta împlinirii a 50 de ani de la inițierea Taberei de Sculptură Măgura”, a mai declarat inițiatorul Taberei.

„Frumusețile Buzăului, pe care le vor transpune și în lucrările lor viitoare”

Măgura Art a fost finanțată de către Consiliul Județean, instituție care va beneficia din partea participanților de o lucrare reprezentativă care va fi inclusă în patrimoniul local.

„Mulțumim Consiliului Județean pentru că a înțeles că acest proiect cultural trebuie să aibă continuitate chiar și într-o perioadă mai grea, cum este această pandemie. Un proiect odată stopat este foarte greu să îl reiei, iar acest Măgura Art este o carte de vizită pentru frumusețile județului nostru: artiștii prezenți au descoperit frumusețile Buzăului, pe care le vor transpune și în lucrările lor viitoare.  Acum urmează expoziția taberei, care, din păcate, nu va putea beneficia de un vernisaj propriu-zis. Ea va fi deschisă publicului începând de luni, 7 septembrie, la parterul Galeriilor de Artă <Ion Andreescu>. Proiectul va fi finalizat cu un catalog în care se vor regăsi lucrările realizate la ediția de anul acesta. Una dintre lucrări va ajunge în colecția Consiliului Județean, finanțatorul acestui proiect”, a declarat Valeriu Șușnea.

„Am descoperit o geografie intimă a Buzăului, pe care nici măcar nu o bănuiam”

„Am răspuns cu mare plăcere invitației adresate de Valeriu Șușnea, cel care a fost și curatorul acestei tabere. Această tabără mie mi-a reconfirmat faptul că în toate colțurile țării există confrați care împărtășesc aceleași idealuri artistice. Am descoperit nu numai geo­grafia Buzăului, pe care deja o știam, ci am des­coperit și o geografie intimă, pe care nici măcar nu o bănuiam”, a declarat artistul Florin Șuțu (Ploiești).

 

„Locurile de aici au o anumită energie”

„Am venit aici cu inima deschisă, cu dragoste, să observ lucrurile frumoase din jur, să pictez împreună cu natura, să ascult freamătul pădurii, să văd locurile importante din jurul Buzăului. Eu sunt pentru prima dată la Buzău și am observat că locurile de aici au o anumită energie, pe care noi, artiștii, sensibili, reușim să o captăm”, a declarat Sorin Otînjac (Iași).

 

 

„O ocazie inedită de a explora”

„Am descoperit prin această experiență o ocazie inedită de a explora, de a ne documenta și de a promova câteva dintre frumusețile ținutului buzoian. Este de apreciat inițiativa domnului Valeriu Șușnea și de lăudat este și poziția autorităților în finanțarea acestui proiect”, a declarat Diana Tăicuțu (Focșani).

 

 

„Locuri care m-au zgândărit să pun pe pânză simboluri reprezentative”

 „Ceea ce ne-a prezentat aici domnul Șușnea ca obiective pentru documentare, pe unde ne-a plimbat, prin zonele de un real interes turistic, cumva m-au zgândărit și m-au făcut să pun pe pânză anumite simboluri și zone reprezentative pentru această parte geografică a țării. Cu toate că am fost în această zonă de nenumărate ori, nu am avut ocazia să văd până acum aceste locuri deosebite”, a declarat artistul Ovidiu Ionescu (București).

 

„Trovanții de la Ulmet pur și simplu ne-au uimit”

„În secvența documentaristică am mers prin împrejurimile stațiunii Săra­ta-Monteoru, am vizitat locuri extraordinare, deosebit de încărcate cultu­ral și spiritual, cum ar fi Vulcanii Noroioși, un așeză­mânt splendid, care atrage turiști din toată lumea, Trovanții de la Ulmet, care pur și simplu ne-au uimit, sau Tabăra de Sculptură Măgura, pe care o vizităm iar și iar cu atâta drag”, a declarat Diana Brăescu (București).

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker