Cultură

FOTO | Proiect de promovare a Taberei de Sculptură Măgura propus de o absolventă de Arhitectură

S-a născut în Monteoru, a absolvit Liceul de Arte „Margareta Sterian” și apoi Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Ilinca Păduroiu a rămas cu sufletul alături de locurile natale, iar aceasta a convins-o ca proiectul ei de diplomă, de anul trecut, să fie dedicat unui obiectiv turistic din Buzău, care este insuficient promovat.

Așa a ajuns să realizeze un proiect care să redea strălucirea de care are nevoie Tabăra de Sculptură Măgura. Mai exact, este vorba despre un complex pavilionar în cadrul Taberei de Sculptură, o locație care să îmbine spațiul de agrement cu cel informativ, atât de necesar pentru turiștii care vin din toată țara să vadă cele peste 250 de sculpturi în piatră, realizate de mari nume ale artei ro­mânești.

„Am vrut, inițial, să îmi dedic proiectul de diplomă chiar localității mele natale, Monteoru. Apoi m-am gândit la Vulcanii Noroioși. Ideea a fost să scot în evidență obiective turistice din Buzău care nu sunt suficient promovate, deși au potențial. De mare ajutor mi-a fost și profesorul meu Liviu Neaga, care este tot buzoian. Ne-am hotărât până la urmă să ne concentrăm pe Tabăra de Sculptură de la Măgura. Am constatat că nici eu nu știam povestea taberei, povestea blocurilor uriașe de piatră care erau repartizate aleatoriu sculptorilor care, timp de 16 ani, au fost invitați să sculpteze la Măgura”, a declarat, pentru OPINIA, Ilinca Păduroiu.

De la cafenea, librărie și magazin de suveniruri la sală de expoziție

Buzoianca spune că a gândit acest proiect pornind de la ceea ce ea însăși și-ar fi dorit să găsească în cadrul acestei tabere unice în Europa, respectiv un spațiu de relaxare, o cafenea, cât și un loc în care cineva să poată să spună turiștilor povestea taberei.

„Proiectul de față urmă­rește să se subordoneze peisajului natural, asi­gurându-i astfel funcțiunile necesare vizitatorilor. Acesta s-a născut din dorința de a face cunoscută povestea Taberei, deoarece de ani de zile este neglijată, la fel ca alte obiective importante de patrimoniu ale județului Buzău. Am vrut să creez un început, un loc unde vizitatorii pot afla informații ­des­pre sculpturi, tradițiile locale și tot ce ține de acest loc, dar în același timp să aibă și utilitățile necesare pentru o vizită plăcută, precum locuri de relaxare, cafenea, librărie, magazin de suveniruri, sală de expoziție, grupuri sanitare etc”, explică buzoianca în pre­zentarea proiectului de diplomă.

„Am vrut ca mănăstirea să rămână prima, ca un gest de respect”

Păduroiu propune ca întregul complex pavilionar să fie amplasat după Mă­năstirea Ciolanu. „Am vrut ca mănăstirea să ră­mână prima, ca un gest de res­pect. O parte din complex este îngropat în terenul în pantă”, mai explică arhitecta.

„Conceptul a pornit de la blocurile inițiale de piatră primite de către sculptori prin tragere la sorți, din care urma să ia naștere sculptura. Astfel, am amplasat trei corpuri de piatră, care pornesc de la baza dealului și, treptat, urcă spre Tabără, astfel că vizitatorii au un punct de start în acest traseu, dar și unul final. Corpul de la etaj reprezintă sala de expoziție, iar teșitura din partea de sus simbolizează începutul <sculpturii>, iar timpul va fi cel mai veritabil artist”, se mai arată în descrierea proiectului de diplomă.

Ilinca Păduroiu și-a prezentat proiectul de diplomă anul trecut, la absolvirea Universității de Arhitectură, fiind apreciat de comisia de evaluare și notat cu 8,40. Momentan, buzoianca este arhitect stagiar și crede că proiectul ei este o soluție ce poate fi oricând pusă în practică de autorități pentru a promova un obiectiv turistic atât de important.

Emil Pricopescu: „Ceaușescu a plusat după ce a văzut Obeliscul din Crâng“

Ideea înființării Taberei de Sculptură Măgura i-a aparținut sculptorului ­Ghe­o­r­ghe Coman, a cărui inițiativă a fost sprijinită de Uniunea Artiștilor Plastici. Tabăra de Sculptură marca trecerea a 16 secole de la atestarea documentară a Buzăului. Gheorghe Coman a avut în plan organizarea unei tabere care să se întindă pe 16 ani.

Fiecare artist primea un bloc de piatră prin tragere la sorți. Acest lucru s-a și întâmplat: în perioada 1970-1985, în fiecare an, în lunile august și septembrie, câte 16 sculptori și-au arătat măiestria, pe o temă aleasă de ei, cioplind  într-un bloc  de piatră. Blocurile de piatră erau diferite și fiecare ajungea la un sculptor în urma unei trageri la sorți. Sculptorii erau, la acea vreme, elevi ai liceelor de artă din țară sau proaspăt absolvenți ai Academiei de Arhitectură din București.

Astfel, în 16 ani, Tabăra de sculptură Măgura s-a format cu ajutoru la 163 de sculptori, care au dăruit acestei expoziții în aer liber nu mai puțin de 256 de sculpturi. În fiecare an, se organiza o festivitate, în cadrul căreia sculptorii menționau că își donează operele ju­dețului Buzău, pentru ca acestea să fie admirate de toți cei care vin în aceas­tă zonă. Din păcate, nu toate sculpturile conțin plăcuțe cu titlul lucrării și cu numele autorului.

„În 1970, se împlineau 16 veacuri de atestare documentară a Buzăului.

Gheorghe Coman și Gheor­ghe Apostol au avut ideea de a marca momentul prin ceva unic. Au ridicat Obeliscul din Crâng, a ve­nit și Ceaușescu și au propus să facă o tabără unde să fie invitați timp de 16 ediții câte 16 artiști și să lase în urmă ceva unic. Așa s-au născut cele 256 de sculpturi. Am trăit momente unice aici. Orice aveam nevoie ni se punea la dispoziție: mâncare, țigări, vole, macarale… Asta datorită primului-secretar, care era un om deschis la minte și care îi băgase în priză pe toți din comunele din zonă. Ce vremuri! Acum nu se mai poate face așa ceva!“,  declara pentru OPINIA sculptorul Emil Pricopescu, în anul 2012, cu ocazia reîn­tâlnirii cu cioplitorii care mai erau în viață și care au oferit munca brută în Tabăra de la Măgura.

Un comentariu

  1. Mi-am adus aminte de profesorul Calcan de la care am luat șuturi în băs și apelative de „vită botezată”! Cică ar fi fost și el într-o perioadă responsabil cu cultura pe județ, de unde a fost zburat instantaneu când a afirmat că se dă prea mare importanță bolovanilor de la Măgura! Ce vremuri!

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker