Actualitate

Parc de dezmembrări auto cuprins de flăcări în această dimineață

În această dimineață, la ora 3.15, pompierii buzoieni au intervenit cu patru autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță S.M.U.R.D. pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la un parc de dezmembrări auto pe raza localității Vadu Pașii, județul Buzău.

   „Intervenția s-a desfășurat în condiții deosebite din cauza emisiilor mari de fum și a direcției vântului care intensifica flăcările la mașinile incendiate.     S-a reușit, într-un interval de timp relativ scurt, stingerea incendiului, fiind afectate 27 autoturisme. Pompierii au reușit să salveze clădirile și mașinile din vecinătate”, precizează într-un comunicat purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, lt. Vasile Prahoveanu.

În urma cercetărilor efectuate, a fost stabilită cauza probabilă de incendiu, aceasta     fiind scurt-circuitul electric produs la instalația electrică a unui container – vestiar din apropiere.

Biroul de Presă al ISU Buzău  mai transmite că, în ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Neron Lupașcu” al județului Buzău, au gestionat 36 de evenimente, după cum urmează:

  • 2 intervenții ce a constat în stingerea incendiilor;
  • 16 cazuri S.M.U.R.D. pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
  • 8 activități de control;
  • 4 alte situații de urgență;
  • un accident rutier;
  • o recunoaștere în teren;
  • 4 activități informare preventivă.

Totodată, pompierii continuă să asigure suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției Buzău.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker