Cultură

FOTO | Nume mari pe scena primei ediții a „Buzău Sounds of Jazz Festival”

Buzău Sounds of Jazz Festival invită publicul la prima ediție, ce se va derula în perioada 28-29 iunie, la Buzău. Cu un line-up internațional de zile mari și cu artiști de anvergură mondială, prima ediție a noului festival aduce jazz pentru toate gusturile, atât pentru cunoscătorii și iubitorii declarați ai genului, cât și pentru cei care acum vor descoperi unicitatea, spectaculozitatea și dinamismul acestei muzici.

Seara de 28 iunie are loc la sala Consiliului Județean Buzău, de la orele 19.00, unde vor concerta Roberto Morbioli Band (SUA & Italia) – în premieră la Buzău în această formulă de concert, Sorin Zlat Trio (România) și Vlad y Mary (România).

A doua seară de festival, 29 iunie, se desfășoară în aer liber, în parcul Centrului Muzeal I.C. Brătianu, tot de la orele 19.00. Publicul va avea ocazia să-i asculte pe Rareș Totu’s Midnight Sun featuring Dean Bowman (Ro-SUA) – în premieră la Buzău în această formulă și pe muzicienii de la Funky Misfits.

Buzău Sounds of Jazz Festival își propune să devină o tradiție și să transforme Buzăul într-un spațiu unde iubitorii de jaz să se întâlnească și să se bucure de această muzică atât de specială. Pe de altă parte, festivalul își dorește să atragă publicul buzoian care încă nu a descoperit acest gen muzical – tineri, adolescenți sau de orice vârstă.

Cine sunt muzicienii care vor urca pe scenă la Buzău

  • „Roberto Morbioli Band” este compusă din trei muzicieni extraordinari, ce concertează în lumea întreagă, din SUA și Europa, până în Africa, cântînd jazz și blues: Roberto Morbioli (Italia) – chitară și voce, Andrea Caggiari (Italia) – bas și voce, și Liviu Pop (SUA) – tobe. Colaborările artiștilor includ nume faimoase ale genurilor, precum Guitar Shorty, Jesse Yawn, Big Daddy Wilson, Quentin Moore sau celebrul pianist și organist Bruce Katz.
  • „Sorin Zlat Trio” (Ro) vine la Buzău Sounds of Jazz în componența Sorin Zlat – pian, Adrian Flautistu – contrabas și Iulian Nicolau – tobe, trei muzicieni cu o experiență de câteva decenii, super-premiați, celebri și cu colaborări în întreaga Europă. Repertoriul trio-ului cuprinde standarde de jazz și compoziții proprii, în stiluri precum cool jazz, latin, post-bop, contemporany jazz și muzică de avangardă. Trupa a câștigat recunoșterea publicului de jazz din România și din străinătate, bucurându-se de numeroase concerte pe scenele unor festivaluri celebre, precum: Montreux Jazz Festival, Izmir Jazz Festival, Bruxelles
    Jazz Festival, Golden Jazz Fest Paris, Jacksonville Jazz Festival (S.U.A), Monaco Jazz Festival, Getxo Jazz Festival (Spania).
  • „Rareș Totu’s Midnight Sun featuring Dean Bowman”, trupă înființată în 2008, îi aduce la Buzău Sounds of Jazz pe Rareș Totu – chitară și voce și Cosmin Farcaș – pian, alături de care va cânta, într-un spectacol unic, Dean Bowman, venit de la New York, cu muzica sa ce-și are originile în muzica tradițională Black Spiritual și Gospel.
  • „Funky Misfits” (Ro) înseamnă Sergiu Popa – lider, bass, Florina Popescu – tobe, Gabriel Drăghici – chitară, Florin Micu – saxofon /
    keyboards, Ati de Chile – percuție, un band ce reunește, așadar, sub același acoperiș, mai multe generații de muzicieni, ce cântă un jazz cu sound modern, cu influente funk, jazz, neo soul.
  • „Vlad y Mary”, adică Maria Grosu, actriță și cântăreață – voce, și Vlad Andrei, actor și muzician – chitară și voce, amândoi cunoscuți deja publicului datorită rolurilor lor din teatru, inclusiv în mai multe spectacole la Buzău și care vor încânta publicul buzoian cu talentul lor de muzicieni în plină ascensiune.

Biletele și abonamentele se pot achiziționa la numărul de telefon 0723.429.264 sau de pe iabilet.ro. Prețul unui bilet pentru fiecare seară este de 100 de lei, iar al unui abonament pentru ambele seri, de 150 de lei. Elevii și persoanele cu dizabilități beneficiază de intrare liberă, în limita unui număr de locuri prestabilit și numai pe bază de rezervare prealabilă, la nr. tel. 0723.429.264. Pensionarii beneficiază de reducere 50 la sută, iar biletele cu această reducere NU sunt disponibile online, ci se pot achiziționa doar la numărul de telefon 0723.429.264.

„Buzău Sounds of Jazz Festival” este organizat de Asociația Bulevardul Culturii în parteneriat cu Adrenalitera, care au ca partener  Consiliul Județean Buzău. Detalii și informații despre festival se pot găsi pe pagina de Facebook a festivalului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare