Monden

FOTO | „Mama desenelor animate“ a avut origini buzoiene

A fost numită de generații întregi „Mama desenelor animate” sau „Mama lui Donald”, însă puțini știu că aceasta avea origini și descendenți în Buzău. Cunoscutul critic de film Viorica Bucur a încetat din viaţă în anul 2011, la vârsta de 65 de ani. În conştiinţa cinefililor, numele filmologului Viorica Bucur rămâne asociat cu emisiunea „Gala desenului animat”, o mică oază de frumuseţe în anii cenuşii ai epocii comuniste. Despre această perioadă, revista „Historia” a realizat un interviu cu doamna Viorica Bucur chiar pentru numărul din luna august 2011 al publicației, care a fost readus în memoria celor care au crescut cu desenele sale și vocea sa inconfundabilă.

„Sunt Vărsător, pentru că sunt născută pe 14 februarie, în secolul şi în mileniul trecut, în 1946, la Bucureşti. Mama era născută la Odessa, venită în anii ’20-’30 în România, iar tata era din zona Buzău. S-au cunoscut, se pare, fiecare lăudându-şi strugurii: mama mea zicând că-s mai buni cei de la Şaba, o regiune, o podgorie celebră, tatăl meu că-s mai buni cei din zona Buzăului. Am un frate mai mare cu 7 ani şi, când eram mici, ni se spunea «război şi pace». Eu eram cea agresivă… Ştiţi cum e, când e o diferenţă atât de mare… Şi mai e şi chestia asta, că el, băiat fiind, nu-şi punea mintea cu-o fată. Oricum, eu dac-aş fi avut aşa o soră cred că o strângeam de mult de gât”, și-a început prezentarea Viorica Bucur, mândră de familia și originile sale.

Când era foarte mică, își dorea să fie astronom. „Când eram eu în clasa I, a II-a, fratele meu cumpăra nişte cărţi de 1 leu și 50 de bani. Şi citeam şi eu «Meteoritul de aur», cărţi din-astea de SF, absolut minunate, citeam
şi-mi plăceau. Dar când am văzut eu mai târziu că astronomia e culmea matematicii – şi eu chiar nu m-am descurcat deloc la matematică – s-a dus totul, s-a dus treaba cu astronomia. Dar mie îmi plăcea să merg şi la film, aşa făceau toţi copiii pe vremea aia. Chiuleam toată clasa şi mergeam la filme. Şi aşa au început să-mi placă filmele”,
a mai povestit Viorica.

Criticul de film si profesorul universitar Viorica Bucur a realizat, timp de 15 ani, „Gala desenului animat”, singura emisiune dedicată desenelor animate înainte de căderea regimului comunist. În perioada 1969 – 1972, Viorica Bucur a realizat o serie de emisiuni cu noutăți din lumea filmului, care cuprindea, totodată, și elemente de istorie a cinematografiei ori recenzii de film. De asemenea, între 1970 și 1974, Viorica Bucur a realizat emisiunile „Istoria filmului mut” și „Istoria filmului sonor”. Emisiunea care i-a adus cea mai mare popularitate a fost longeviva „Gala desenului animat”, produsă și difuzată între anii 1974 – 1992 la Televiziunea Națională. De asemenea, Viorica Bucur a fost membră a FIPRESCI (Federația Internațională a Presei Cinematografice) și a Uniunii Cineaștilor din România, iar în 2007 a primit premiul pentru activitate publicistică „Ion Cantacuzino”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker