Administrație

FOTO | Reabilitarea fostului Spital Brătianu, la final. Ce destinație va avea acesta

S-a finalizat reabilitarea fostului Spital Brătianu, care a beneficiat de numeroase îmbunătățiri și facilități adaptate noii sale destinații, anume aceea de centru muzeal, administrat de Muzeul Județean. Deși proiectul era prevăzut a fi implementat în decursul anilor 2017-2021, termenul a fost depășit, la fel și bugetul, care a crescut de la suma de aproape 18 milioane lei, cât era estimat inițial, la 20 milioane lei. Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, dădea vina, în urmă cu câteva luni, pe prețurile ridicate ale materialelor de construcții, care au explodat în ultima perioadă, acesta nefiind singurul proiect în derulare care a suferit modificări ale bugetului.

Clădirea fostului Spital Brătianu are o istorie tumultoasă, fiind afectată de războaie, apoi funcționând ca spital pentru o perioadă, iar în final să fie abandonată și chiar amenințată cu demolarea, însă autoritățile au reușit în ultima clipă să o treacă pe lista monumentelor istorice. Reabilitarea efectuată a ținut cont de caracteristicile arhitecturale ale clădirii și nu a alterat aspectul unor elemente grăitoare pentru timpurile în care a fost construită.

Petre Emanoil Neagu

„Este o clădire simbol a orașului Buzău, a județului Buzău și nu numai. Este una din clădirile pline de istorie, dacă vreți. Din nefericire, după 1990, această clădire a fost dată uitării. La un  moment dat, se punea problema chiar să fie demolată. Șansa noastră a fost că este o clădire de patrimoniu și cine a încercat anumite lucruri, a avut toate încercările sortite eșecului (…) Nu ne vom opri aici, pentru că această clădire ieri (30 august, n.r.), am preluat-o în patrimoniul Consiliului Județean și o să o dăm la Muzeul Județean, pentru că aici va fi un centru muzeal. Vom continua să facem investiții. Suntem în faza în care vom achiziționa mobilierul. Trebuie un mobilier de o anumită calitate și pentru anumite activități. Aici vor fi mai multe evenimente, începând de la evenimente culturale, lansări de carte, expoziții de pictură…”, a declarat Petre Emanoil Neagu.

Curtea spitalului, grădină publică pentru buzoieni

Deși interiorul clădirii este finalizat în mare parte, urmând să fie adus mobilierul, afară mai este de lucru, la grădina din spatele fostului spital. Aici, autoritățile au de gând să amenajeze o mică oază în care buzoienii să se refugieze, să asculte muzică în surdină sau să participe la diversele evenimente ce se vor ține în acest loc. Locul a fost deja curățat și pregătit pentru plantările masive de arbuști, flori și iarbă verde, care vor schimba total aspectul suprafeței.

„Această clădire are și o curte generoasă. Prin fonduri europene, doar o parte a putut fi reabilitată. Noi, din surse proprii, vom încerca să facem aici o grădină publică, care va fi redată cetățenilor. Dacă tot suntem în zona Nicolae Bălcescu, și Primăria o să aibă investiții pe acest bulevard, bulevardul nostru de promenadă (…) Vrem să facem o scenă unde să putem să avem în aer liber anumite evenimente culturale, de ce nu, chiar și serbări ale copiilor când termină anul școlar și multe altele. Noi facem această lucrare (grădina, n.r.), cu surse proprii ale Consiliului Județean, prin firma noastră. Tocmai de aceea am preferat să fie așa, pentru că vrem ca lucrurile să aibă o oarecare unicitate, iar costurile vrem să fie cât mai mici. Eu sunt convins că într-o lună, o lună jumate va arăta cu totul altfel”, a mai transmis președintele Neagu.

Obiecte de patrimoniu vor fi expuse la Centrul Muzeal Brătianu

Viitorul Centru Muzeal Brătianu va fi în administrarea Muzeului Județean Buzău, motiv de bucurie pentru directorul instituției, Daniel Costache, care anunță multe surprize culturale pentru amatorii de artă. Clădirea va găzdui nu doar expoziții, ci aici vor fi expuse și mai multe obiecte de patrimoniu ce nu au mai fost prezentate publicului până acum, din cauza lipsei spațiului de la Muzeul Județean.

Daniel Costache

Mai mult decât atât, Daniel Costache a mai anunțat și că în prezent se lucrează la un proiect internațional dedicat tinerilor artiști europeni, plănuit a se ține cu regularitate și care va atrage atenția asupra orașului, din punct de vedere cultural.

„Ceea ce vedem în spatele nostru, această impresionantă clădire va fi pusă în valoare și din punct de vedere muzeal. Mai sunt lucruri administrative de realizat, pentru a trece în administrarea Muzeului Județean Buzău, însă există un plan tematic pentru ceea ce se va întâmpla aici. În primul rând, sălile din față vor fi dedicate expozițiilor de artă, pentru că în colecțiile Muzeului Județean Buzău sunt încă multe obiecte de patrimoniu care din foarte multe motive, în primul rând, legate de spațiu, nu au putut fi prezentate publicului până în prezent. De asemenea, va deveni și un important centru de activități culturale internaționale, pentru că, odată cu deschiderea Centrului Muzeal Brătianu, noi deja lucrăm și suntem în stadii foarte avansate pentru a deschide un proiect internațional dedicat tinerilor artiști europeni, care se va desfășura cu regularitate la Brătianu”, a spus directorul Muzeului Județean.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker