Cei tineri îl identifică cu personajul „maestrului Vasilesco” din filmul „B.D. la munte și la mare”. Pentru pasionații de cinematografie, numele său se leagă de „Afacerea Protar” (1955) – primul film românesc nominalizat la premiul Palme d’Or la Cannes) -, „O scrisoare pierdută” (1953), „Celebrul 702” (1961) sau de rolul lui Ianke din „Take, Ianke și Cadîr”. Ion Finteșteanu, o personalitate legendară a teatrului și filmului românesc, este unul dintre actorii cu origini buzoiene. Numele său vine de la sa­tul Fințești, din comuna Năeni, județul Buzău, de unde se trăgea familia sa, după cum preciza chiar actorul în cartea sa de memorii.

Copilul din mahala dă concurs la Opera Română

Născut în București în 1899, Ion Finteșteanu a fost primul dintre cei patru copii ai soților George Finteșteanu și Florica Comșa. Familia sa era ori­ginară din satul buzoian Fințești, de unde și-a luat și numele. Numele actorului a fost dintotdeauna Ion Finteșteanu.

Puțin știu că omul care a impresionat prin prestațiile sale a fost tenor  până să ajungă actor. De mic copil viitorul artist s-a jucat de-a teatrul în mahalaua bucureșteană Lăzureanu. Avea 17 ani când România a intrat în Primul Război Mondial.

Era perioada în care se auzeau tot mai des zvonuri alarmante despre războiul care bătea la ușă. Împreună cu alți tineri, cu asentimentul familiilor, o pornește spre Iași. Aici, în orașul celei de-a doua ­Ca­pitale a României, „domnul Ionică” își încearcă norocul. Citește și el un anunț prin care se căutau tineri care să formeze nucleul Operei Române de mai târziu. Este admis ca tenor.

Toate instituțiile importante se refugiaseră la Iași, în special Teatrul Național, așa că nu era de mirare să întâlnești pe strada Lăpușneanu pe Nottara, Tony Bulandra, Ion Manolescu, Ion Manu, Elvira Popescu sau Maria Ventura. Aceștia și mulți alții jucau seară de seară pe scena Naționalului pentru întreținerea moralului destul de bulversat din cauza războiului.

„Ce facem? Este unul la Operă care face pe tenorul”

Acolo a debutat Finteșteanu datorită unei întâmplări. Întâmplarea a făcut ca actorul care interpreta alături de vedetele Naționalului rolul „șefului de orchestră” din „Marșul nupțial” să se îmbolnăvească grav. „Ce facem? Este unul la Operă care face pe tenorul, a spus și versuri la răniți, trebuie să fie în sală că toată ziua e în teatru”, amintește Finteșteanu, în cartea sa de memorii, că ar fi spus cineva din echipa spectacolului.

Finteșteanu este luat pe sus, pudrat pe păr să pară mai bătrân și… așa începe cariera de actor a celui care avea să impresioneze în roluri ca Nebunul din „Regele Lear”, Karenin din „Anna Karenina”, Grigore Bucșan din „Ultima Oră”, Farfuridi, Pristanda și cetățeanul turmentat din „O scrisoare pierdută”, Ianke din „Take, Ianke și Cadîr” etc.

Premiant la clasa Luciei Sturdza Bulandra, cooptat într-un mare turneu

Revenit în Bucuresti, își termina Conservatorul, în 1921, ca premiant la clasa Luciei Sturdza Bulandra, iar George Vraca premiant la clasa lui Nicolae Soreanu. Tocmai atunci maestrul Soreanu pregătea un mare turneu în toată țara cu trei mari succese de-ale lui: „Avarul”, „Institutorii” și „Rața sălbatică”. În timpul repetițiilor se îmbolnăvește un actor, riscând ca turneul să se anuleze.

Când a fost să aleagă un nou interpret, Soreanu a spus: „Dintre tineri un singur actor ar putea să-l interpreteze pe Ekdal: bătrânul din <Rața sălba­tică>, acesta este Finteș­teanu. L-am văzut la examenul de absolvire în Ion din <Năpasta>, atât se identificase cu personajul că, deși juca la sacou modern, eu l-am văzut tot timpul în ițari și opinci”, a spus maestrul Soreanu.

Zarurile au fost aruncate si turneul, care a durat 63 de zile, s-a sfârșit cu bine, chiar foarte bine și, revenind în București, pe Finteșteanu îl așteaptă încă o bucurie, i se comunica angajarea sa la Teatrul Național de la 1 decembrie 1921.

Concediat din Teatrul Național după doar câteva luni

Dar din păcate, angajarea a durat din toamnă până în primăvară, căci, schimbându-se directorul, noul venit, Al. Mavrodi, fără să-l cunoască pe Finteșteanu, și fără să-l fi văzut jucând, aflând ca se afla în turneu cu Aristide Demetriade îl concediază. La intervenția dură a lui Demetriade s-a revenit, iar Mavrodi și-a cerut scuze. „Iartă-mă, dragă Finteșteanu, era să comit o mare nedreptate!”, a spus noul director al Teatrului Național.

Iar Finteșteanu avea să facă parte din trupa Teatrului Național din București  până în 1984, fiind numit în 1971 membru de onoare al acestui teatru. În paralel cu activitatea artistică, a fost profesor universitar la Facultatea de Teatru din cadrul Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică și șef al catedrei Arta actorului. A fost distins cu titlul de Artist al Poporului.

Ion Finteșteanu se stinge din viață la 21 octombrie 1984, la vârsta de 85 ani, fiind înmormântat într-o capelă din Cimitirul Bellu din București.

#statiacasa

DISTRIBUIȚI
loading...