Actualitate

FOTO / Fetiță de 9 ani, printre victimele accidentului de la Mătești. A fost nevoie de intervenția ISU

În urma accidentului produs luni, în jurul orei 16.00, în localitatea Mătești, satul Săpoca, au rezultat trei victime: două au fost transportate la UPU, iar una a necesitat intervenția Descarcerării. La intervenție a participat și un echipaj ISU. Persoana încarcerată a fost extrasă din autovehicul de către echipajul de descarcerare și preluată de echipajul SMURD. Printre victime se află și o fetiță în vârstă de 9 ani, rănită ușor.

Din datele de la fața locului a reieșit că a fost vorba despre o coliziune între două autoturisme conduse pe direcția Beceni-Mărăcinei. Unul era condus de un șofer un vârstă de 56 de ani, din Săpoca, iar celălalt de o șoferiță de 23 de ani, din Mătești. În urma testării cu aparatul etilotest, în cazul șoferului din Săpoca, a indicat o alcoolemie de 0.41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost prezentat unei unități medicale pentru recordarea de probe biologice.

În urma accidentului au fost rănite șoferița de 23 de ani și două pasagere ale acesteia, o femeie de 40 de ani minora de 9 ani, ambele fiind din Mătești.

Articole similare