Monden

FOTO | Fetele de la Amadeus, primul concert în Satele Unite ale Americii

Fetele de la Amadeus concertează pentru prima dată în SUA! Frumoasele artiste vor urca pe scena de la Meadow Brook Hall în această seară; de altfel, ele au anunțat pe parcursul unei emisiuni de divertisment că abia așteaptă acest show. „Luni  (1 august, n.r.) vom zbura către Statele Unite și suntem foarte nerăbdătoare, pentru că de mult ne dorim să ajungem la fanii români stabiliți în America. Ne-au scris că și-au luat biletele din timp, casele sunt sold out, așa că împachetăm repede bagajele și acolo vom fi fresh și cu multe noutăți muzicale!”, i-au spus fetele prezentatoarei Cosmina Păsărin.

„Suntem încântați să găzduim această trupă incredibilă, ca parte a seriei noastre de concerte de vară. Fiecare concert aduce propria atmosferă și niciun loc nu este un cadru mai bun pentru divertisment decât Meadow Brook. Așteptăm cu nerăbdare să îi primim pe oaspeți pentru acest spectacol uimitor. Amadeus aduce atât de mult talent și energie la fiecare spectacol, indiferent unde se află în lume”, a declarat Shannon O’Berski, director de relații externe la Meadow Brook Hall.

Până acum, buzoiencele Andreea și Patricia, alături de Laura și de Bianca, au avut o vară ca o simfonie; ele au străbătut în lung și în lat lumea pentru a cânta în Cipru, în Cairo, în Maldive, în Bangladesh, dar și în Spania, mai exact în Marbella, aducând foarte multă energie și talent chiar pentru familia regală de acolo. „Noi mergem foarte mult și la festivalurile de muzică clasică, nu numai la evenimente private; de curând am fost la «Marmaris Festival», în Turcia. Nouă ne plac țările calde, concertele noastre sunt ca o vacanță prelungită”, au mai
declarat artistele.

Amadeus este unul dintre cele mai apreciate cvartete electrice, la nivel mondial și din România, și este considerat liderul incontestabil al stilului muzical crossover. Ansamblul exclusiv feminin a cântat peste tot în lume, a lansat șase albume și a strâns o bază incredibilă de fani pe YouTube, cu peste 200 de milioane de accesări pe canalul lor oficial.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker