Cultură

FOTO | Eveniment în premieră la Muzeul Județean: Furcile de brâu, mesager al iubirii în satul de altădată

Purtătoare ale mesajelor de iubire ale înaintașilor noștri, furcile de brâu au fost vedetele evenimentului patronat de Muzeul Județean Buzău, miercuri, 24 februarie, conceput pentru a sărbători, împreună cu buzoienii, Dragobetele – echivalentul românesc al zilei Sfântului Valentin sau Valentine’s Day – care  se regăsește în tradiție sub mai multe ­de­numiri, în funcție de regiune: „Cap de primăvară”, „Sântion de primăvară”, „Ioan Dragobete”, „Drăgostițele”, „Năvalnicul”, „Logodna”. Evenimentul, organizat la Muzeul Etnografic „Vergu Mănăilă”, constituie o premieră și în ceea ce privește locația aleasă, dar și din punct de vedere al păstrării  unei tradiții pe cale de dispariție.

În deschiderea evenimentului – la care a luat parte și președintele Consiliului Jude­țean Buzău, Petre Emanoil Neagu-, managerul Muzeului Județean, Daniel Costache, a explicat, pe scurt, cum s-a creionat acest eveniment derulat sub semnul iubirii, care se află la cea de-a șasea ediție. „Muzeul a pregătit evenimente cultural-educative în cadrul programului <­Drago­bete versus Sfântul Valentin>, un program de tradiție, ajuns la ediția a VI-a, pe care îl propunem tuturor prietenilor instituției noastre. Este un program care anul acesta se mută la <Vergu Mănăilă>, în colecția de etnografie, pentru că anul trecut, așa cum știți, cu sprijinul Consiliului Județean, Muzeul nostru a reușit să redeschidă, după zece ani, această colecție”, a spus ­ma­nagerul Muzeului.

Programul a debutat cu vernisajul expoziției pe care Muzeul Județean a organizat-o în parteneriat cu Muzeul Muni­cipal „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat, urmat de două prelegeri, nu înainte ca preșe­dintele Consiliului Județean să adreseze gându­rile sale legate de eveniment și de sărbă­toarea ­Drago­betelui, de la care a pornit expoziția: „Pe 24 ­fe­bruarie, de Dragobete, este sărbătoarea noastră, a româ­nilor, care vine din vechime, din perioada precreștină; așa cum spune tradiția, în această zi fiul Babei Dochia prevestește un nou început, este vestitorul primăverii, dar simbolizează și dragostea (…) Astăzi, cu ajutorul bunului Dumnezeu, putem să fim aici. Nu suntem într-o perioadă fericită noi, oamenii, dar cred că și aceste lucruri mai puțin bune care vin tot de la divinitate ne fac pe noi să înțelegem sensul vieții. Sper să nu ne oprim la a șasea ediție. Nu o să fac referire la Sfântul Valentin, care este o tradiție a iubirii care vine de peste Ocean; este bine că am împrumutat aceste tradiții în care este vorba despre dragoste, despre iubire, dar la sufletul nostru trebuie să rămână Dragobetele, pentru că simbolizează nu numai iubirea, nu numai începutul primăverii, dar ne aduce ­aminte de vatra strămoșească, de tradițiile noastre, de frumosul nostru sat românesc”, au fost câteva dintre gândurile împăr­tășite celor prezenți de preșe­dintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.

Alături de managerul Muzeului Județean au parti­cipat la vernisaj dr. Doina Ciobanu, care a  vorbit despre semnificația Dragobetelui, dar și despre semnificația furcilor de tors, și muzeograful Raluca Brașoveanu, care a prezentat semnificațiile zilei de Dragobete în cultura tradițio­nală românească. Au fost prezente la acest eveniment și două păstrătoare de tradiție din zona de munte a județului, Elena Moraru și Elena Istrate, care au făcut o demonstrație de tors caierul din furca de brâu.

Care era mesajul furcilor de brâu pe care tinerii le dăruiau fetelor de măritat

Aflăm din povestea furcilor de brâu, spusă acum și vizual de Muzeul Județean prin expunerea lor, dar și de către specialiști care au împărtășit-o și o împărtășesc cu cei care trec pragul Muzeului, că dragostea pornea, înainte vreme, în mediul sătesc, când un tânăr îi dăruia fetei iubite o furcă.

„Furca de tors era un dar primit de femei de la bărbați, sau  de fete din partea băieților. Se spune că la Târgul de Fete, cum se făcea pe Muntele Găina, toți cei care își căutau o iubită începeau prin a-i dărui o furcă, pe care o lucrau în perioada în care stăteau sus pe munte, la oierit”, spune dr. Doina Ciobanu. Cercetătorul a explicat menirea, dar și semnificația acestui obiect, care se regăsește în prezent doar în lada de zestre, fiind dăruit de bunici fiicelor, nurorilor ori nepoatelor și care a fost, până nu demult, de o importanță covârșitoare în gospodăriile țărănești, făcând parte din procesul tehnologic de rea­lizare a țesăturilor și hainelor acestora: „Torsul intră în procesul de țesut, iar țesutul este una dintre cele mai vechi meșteșuguri din lume. Procesul de țesut începe de fapt cu strângerea materialelor de țesut, care erau fire naturale, lână, păr de capră, fie din cânepă. Mai târziu, în țările noastre, în secolul al XVIII-lea începe să se țeasă boran­gicul. Când în țară pătrund viermii de mătase, oamenii se specializează în prelucrarea firului de mătase și s-a făcut chiar în spațiul buzoian comerț cu borangic. După ce se pregătește caierul, se trece la tors”, a explicat dr. Doina Ciobanu.

Mesajele transmise de furcile de lemn exprimă, dincolo de iubire, și o părticică din înțelepciunea populară față de viața care se desfășura în mediul rural și percepția față de spațiul cosmic în care trăiau românii: „Furcile din spațiul românesc sunt foarte variate. Unele sunt extrem de împodobite; sunt așa-numitele furci cu flori sau furci cu barcă. În spațiul  buzoian nu sunt atât de împodobite, dar toate sunt decorate și fiecare decor în parte trebuie să transmită prin el un mesaj pentru lucrătoare și un mesaj pentru cel care va purta lucrul tors și apoi prelucrat. Torsul se făcea în fire diferite, pe diferite mărimi. Firul era în funcție de finalitate, în funcție de ce se lucra: fir foarte răsucit și subțire, fir mai gros pentru covoare. Fiecare furcă este decorată. Ele trebuiau să aibă un sistem de agățat, iar decorațiunile lor spun ceva”, a  mai explicat dr. Doina Ciobanu.

Un exemplu care se regăsește în expoziție este cel al furcii cu colți de lup, despre care dr. Doina Ciobanu spune: „Colții de lup trebuiau să transmită ideea că acesta este fioros și apărător, dar și că lupul are abilitatea de a vedea noaptea, și aici gândim că, dacă vede noaptea, vede în întunericul minții, luminează, substratul mesajului transmis fiind foarte puternic”. O altă furcă din expoziție la care a făcut referire Doina Ciobanu are incrustați doi șerpi: „Se știe că și în Biblie este un șarpe care se înțelege cu femeia, îl păcălesc pe Adam și sunt alungați din rai; înseamnă că este un rău. Cunoscând ce poate să facă răul, noi ne străduim să ne apărăm de rău și să facem bine. Se spune că dacă nu cunoaștem răul, nu știm ce este acela bine”.

Pe o altă furcă apare încrus­tat și peștele: „Peștele este foarte prezent. Peștele era simbolul primitiv al creștinilor, primii creștini care erau persecutați și se recunoșteau desenând pe nisip un pește,  mesajul fiind să te strecori lin ca peștele, fără să scoți vreun zgomot, pentru că dacă se afla de credința lor, ar fi putut fi persecutați”, spune Ciobanu. Un alt simbol care se regăsește pe una dintre furcile din expoziție este cel al pomului. „Pomul este simbolul vieții. Furca aceasta îi urează țesătorului să aibă viață lungă. O alta are reprezentat un cocoș. Se spune că cocoșul a fost făcut de Sfântul Ioan Botezătorul să vorbească. Și el este anunțătorul dimineții. El cântă de dimineață și anunță ziua, lumina, că răsare soarele. Or, tot binele vine de la lumină, soare. căldură…”, mai explică cercetătorul Doina Ciobanu. Și exemplele sunt numeroase, fiecare furcă având mesajul său din spatele poveștii de iubire.

Articole similare

error: Continut protejat!!