Administrație

FOTO | Două școli din Buzău, dotate cu laboratoare de ultimă generație

Două școli din județul Buzău, mai exact din comunele Scorțoasa și Haleș, au beneficiat de investiții importante în cadrul proiectului „Laborator pentru viitor”, finanțat de OMV Petrom, în urma căruia în unitățile de învățământ au fost înființate laboratoare de științe, dotate cu microscoape, lupe digitale portabile și alte dispozitive de măsurare a parametrilor apei sau ai solului.

Astfel, lecțiile de la tablă se vor muta și pe teren, iar cei peste 300 de copii din cele două școli își vor însuși mai ușor noțiunile teoretice, dat fiind că au posibilitatea să le studieze cu ochii lor. Ușurare și pentru cadrele didactice, cărora le-a fost înlesnită munca, iar bucuria copiilor a fost împărtășită și de către profesori.

„Uimirea şi curiozitatea sunt atât de palpabile, că ar putea fi colectate într-o eprubetă. Scena de mai sus s-a repetat aproape identic, şi la Scorţoasa și la Haleș, acolo unde proiectul «Laborator pentru viitor» a devenit realitate graţie sprijinului financiar oferit de la OMV Petrom. Datorită acestei iniţiative, peste 300 de copii beneficiază de două laboratoare utilate cu microscoape, lupe digitale portabile (pe care şcolarii le pot lua cu ei pe teren), probe biologice și geologice, senzori digitali de măsură ai parametrilor apei și solului, dar şi mobilier nou-nouţ.

Profesorii au fost încântaţi în aceeaşi măsură, mai ales că entuziasmul copiilor a fost contagios: laboratoarele, cred profesorii, sunt de mare ajutor elevilor înzestraţi, dar mai puţin avantajaţi de la sate şi sunt un ajutor preţios în lupta cu abandonul şcolar, cu scăderea continuă a numărului de elevi şi cu problemele financiare mereu prezente în zonele defavorizate. Astfel de laboratoare sunt investiții pe care școlile nu și le-ar putea permite, dar mai ales, care implică și motivează copiii”, scrie tinutulbuzaului.org.

Elevii din cele două școli buzoiene vor avea ocazia să studieze în detaliu plante, roci, diverse materiale sau fulgi de zăpadă, iar instrumentele de augmentare sigur îi vor cuceri pe copii, care vor vedea lumea la alt nivel, micro. Poate că pe unii dintre ei, fascinația pentru lumea microscopică îi va îndrepta, pe viitor, să aleagă să studieze în domenii precum biologia sau geografia.

„Lecţiile în laborator constituie un pas esenţial către învăţământul modern, cu şanse egale. Stimulaţi de instrumentele noi din aceste laboratoare de știinţe naturale, copiii studiază în detaliu plante, roci, materiale textile, anatomice sau chiar gheaţă și fulgi de zăpadă. «Laboratorul pentru viitor» a creat condițiile optime de studiu ale științelor naturale, activitățile devenind atractive şi eficiente. Lecțiile pot fi abordate din punct de vedere interdisciplinar, stimulând curiozitatea şi interesul elevilor. E un mod de a iniția elevii în a utiliza informația, dar şi de a deschide școlile către mediul înconjurător”, a declarat Cristinel Scutaru, profesor pentru învățământul primar, implicat direct în amenajarea acestor laboratoare.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker