Administrație

Chiulești de la școală? Îți lași părinții fără „social”

Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Buzău a suspendat, în perioada 2022 – 2023, peste 800 de alocaţii de susţinere a familiei, decizie motivată de numărul mai mare de 20 de absenţe înregistrate de elevi. Potrivit reprezentanților instituției, acordarea alocaţiei de susţinere a familiei (ASF) cu venituri reduse este condiţionată de frecventarea cursurilor învăţământului preuniversitar şi de numărul absenţelor nemotivate înregistrate. În 531 de cazuri, la nivel judeţean, a fost impusă diminuarea alocaţiei cu 20, respectiv 50 la sută, iar în 811 cazuri a fost luată decizia suspendării.

„Inspectoratul Şcolar are obligaţia să transmită agenţiei teritoriale, în luna martie a fiecărui an şi respectiv în luna august a fiecărui an, situaţia privind frecventarea cursurilor de către aceşti copii. Pentru perioada septembrie 2022-februarie 2023, la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău erau înregistraţi 8.642 de elevi, pentru 3.705 dintre aceştia fiind comunicate absenţe. Având în vedere prevederile actului normativ, în cazul în care se constată absenţe nemotivate, cuantumul alocaţiei se diminuează proporţional cu numărul absenţelor, cu câte 20 la sută pentru fiecare copil care înregistrează un număr cuprins între 10 şi 19 absenţe; cu câte 50 la sută pentru fiecare copil care înregistrează un număr de 20 de absenţe. În cazul în care elevul înregistrează un număr mai mare de 20 de absenţe nemotivate, se suspendă dreptul la alocaţia de susţinere a familiei. Perioada septembrie 2022-februarie 2023: 291-ASF diminuat (20-50 la sută), 478-ASF suspendat; martie 2023 – august 2023, 240- ASF diminuat (20-50 la sută), 333-ASF suspendat”, au transmis, pentru „Agerpres”, reprezentanţii AJPIS

În anul precedent, aproximativ 4.500 de familii au încasat alocaţii în valoare de peste 10.000.000 de lei: „În anul 2023, la nivelul judeţului Buzău au fost înregistrate, în medie, 4.568 de familii beneficiare ale alocaţiei de susţinere a familiei, pentru care AJPIS Buzău a plătit suma de 10.235.032 de lei. Având în vedere prevederile legale, precizăm că valoarea alocaţiei pentru susţinerea familiei se stabileşte conform grilei prevăzută de legislaţie, în funcţie de tipul de familie (1 părinte sau 2 părinţi), venitul net lunar pe membru de familie şi numărul de copii aflaţi în întreţinere. (…) Cuantumul acestui beneficiu social a variat între 90 şi 512 lei (aceasta fiind valoarea maximă plătită unui beneficiar)”, informează sursa citată.

Începând cu data de 1 ianuarie 2024 a intrat în vigoare Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, prestaţie socială care înlocuieşte venitul minim garantat şi alocaţia de susţinere a familiei. Pentru respectarea prevederilor legale privind acordarea, modificarea sau suspendarea dreptului la venitul minim de incluziune, componenta de ajutor pentru familia cu copii, AJPIS Buzău a transmis către Inspectoratul Şcolar adresă prin care solicită situaţia frecvenţei la cursuri a copiilor din familiile beneficiare de venit minim de incluziune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker