Cultură

FOTO/VIDEO | Ce proiecte de arte vizuale așează Buzăul pe harta culturală națională și internațională

Timp de trei săptămâni, la Galeriile de Artă „Ion Andreescu” se vor afla expuse 18 lucrări realizate de artiștii plastici participanți la Tabăra de documentare și creație Măgura Art – 2021. Artiștii vizuali selecționați anul acesta au reușit, într-un timp scurt, respectiv șase zile, să cuprindă secvențe peisagistice din Ținutul Buzăului, lucrările din expoziție fiind incluse într-un catalog care va reflecta, alături de altele, istoria evenimentelor culturale derulate de filiala buzoiană a UAP.

„Perioada de documen­tare a inclus vizionarea și cunoașterea unor obiective esențiale din patrimoniul acestei zone: Mănăstirea Ciolanu, Biserica din Ciuta, Mănăstirea Berca, Vulcanii Noroioși, Mănăstirea Barbu, Casa Memorială <Vasile Voiculescu> de la Pârscov, Tabăra de sculptură de la Măgura, Mănăstirea Barbu, Schitul Cetățuia. Participanții – Alina Barbu, Mădălina Canțer, Carmen Poenaru, Valeriu Șușnea, Gabriel Tăicuțu și Ami Vasilescu -, au cuprins, în lucrările lor, secvențe semnificative din arealul geografic și spiritual al spațiului de la Curbura Carpaților, trecute prin filtrul sensibilității artistice personale”, spune președintele Uniunii Artiștilor Plastici Buzău, Valeriu Șușnea. Au fost invitați speciali ai acestei tabere și au răspuns invitației doi artiști: Carmen Poenaru, președintele Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Bacău, și o artistă importantă din Ardeal, din Hunedoara, Ami Vasilescu, organizator de tabere și curator a unor expoziții.

Proiectul se bucură de susținere din partea Consi­liului Județean Buzău și este de natură să promoveze județul și în alte zone ale țării. „Am promovat județul Buzău. Proiectul acesta este făcut sub egida Consiliului Județean Buzău. Este un parteneriat pe care noi îl avem de opt ani și este un proiect pe care nu l-am oprit nici în pandemie”, spune președintele UAP Buzău, care menționează faptul că locația pentru desfășurarea taberei a fost Casa cu Tei, o pensiune de la Sărata Monteoru, unde a găsit sprijin și în oameni de calitate care apreciază arta. „Aici am găsit condițiile necesare organizării unui atelier. Toate aceste impresii culese din zona de documentare au fost transpuse pe pânză, pe material definitiv, într-un ate­lier pus la dispoziție de familia Partal, la Casa cu Tei”, mai spune președintele UAP Buzău.

„Buzăul, oraș deschis artei”, al doilea proiect major din acest an

După tabăra de creație de la Monteoru, UAP Buzău organizează, până în data de 15 octombrie, un alt proiect important intitulat „Buzăul, oraș deschis artei”. Lucrările rezultate din acest proiect vor fi incluse într-un catalog și vor fi expuse pe simezele buzoiene spre finalul anului, în perioada sărbătorilor. „Am realizat un catalog  al lucrărilor Taberei <Măgura Art>, pentru că expoziția trebuie fixată în memoria colectivă și într-un document care rămâne. Aceste lucruri trebuie cuantificate într-un catalog care poate fi un bun instrument de lucru din care se pot inspira toți cei care doresc. Eu am creat un punct de documentare la Galeriile de Artă care stă la dispoziția celor care doresc să se informeze în legătură cu istoricul și activitatea filialei Buzău a UAP”, spune Valeriu Șușnea.

De asemenea, președintele UAP Buzău și-ar dori să pună bazele unei noi tradiții locale în domeniul artelor plastice, și anume crearea unui salon cu invitați. Este vorba, spune Șușnea, despre „o expoziție preponderent asigurată cu lucrări din  ateliere, din ultimele preocupări ale colegilor din Buzău, dar avem și invitați; eu am transmis invitații punctuale în cali­tate de președinte al filialei. Vom avea și câțiva invitați. Am pri­mit câteva lucrări din zona Moldovei. O să mai aștept și Bucureștiul și vom realiza o expoziție  cu lucrări care va ține cont de spațiul disponibil. Acest salon mi-aș dori să devină o tradiție,  pentru că este o diagnoză a artei contemporane, în primul rând buzoiene, dar și cu câteva exemple cu ceea ce se face și în altă parte a țării”.

S-a dat startul pregătirilor pentru Bienală

Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Buzău, a început pregătirile pentru Bienala „Ion Andreescu” de anul viitor, un eveniment de talie internațională, în care este implicat municipiul Buzău. Președintele filialei buzoiene a UAP, Valeriu Șușnea, a început deja corespondența cu personalități, artiști plastici, pentru a stabili care vor fi invitații Bienalei de anul viitor. De asemenea, sunt și numeroase drumuri pe care acesta le face la București, la diferite expoziții de artă,  în vederea realizării unei selecții, astfel încât să trimită apoi invitații pentru parti­cipare la Bienală. Pe de altă parte, președintele UAP ține legătura cu conducerea Uniunii Artiștilor Plastici din București care este, bine­înțeles, unul dintre partene­rii de bază ai filialei buzoiene în acest demers cultural și care va acorda un premiu important în cadrul concursului care ce se desfășoară în cadrul Bienalei.

Bienala Internațională de Artă „Ion Andreescu”, organizată de Uniunea Artiștilor Plastici – filiala Buzău, face posibilă interacțiunea buzoienilor cu arta de înaltă calitate. Pe perioada desfășurării acestui eveniment, devenit brand al orașului, arta realizată de profesioniști din întreaga lume devine accesibilă publi­cului larg din municipiul Buzău și nu numai. Astfel că, o dată la doi ani, publicul buzoian are posibilitatea să admire lucrări de valoare, să intre în contact cu lucrări realizate de artiști plastici buzoieni, dar și de peste hotare, pentru că în Bienală este vorba despre o selecție și vorbim despre lucrări rea­lizate de artiști profesioniști, consacrați. Mai mult decât atât, este momentul în care iubitorii de artă, colecționarii, pot pleca acasă cu lucrările preferate, acestea fiind puse în vânzare.

„Este un prilej pentru oamenii care își doresc lucrări de excepție,  rea­lizate de profesioniști, să își înfrumusețeze colecțiile cu noi obiecte de valoare. Este, de asemenea, un bun prilej pentru a-și înfrumuseța casele, cei care încă nu au făcut-o. În expozițiile pe care le vom organiza vor fi lucrări ale profesioniștilor, artiști plastici consacrați”, spune președintele UAP Buzău. La Bienala anterioară au fost expuse lucrări de excepție, cu tehnici diferite: gravură, linogravură,  vitralii, multe dintre acestea ajungând în colecțiile unor pasionați de artă etc.

Bienala mai reprezintă și momentul în care sponsorii – fie că vorbim de instituții, persoane juridice, fie că vorbim de persoane fizice, fie că vorbim de administrație -, devin vizibili prin gestul lor de a susține frumosul, creativitatea și evenimentul cultural care constituie o carte de vizită pentru oraș în întreaga lume, așa cum a demonstrat ediția anterioară prin participarea a 400 de artiști din 25 de țări de pe trei continente, care au dus cu ei acasă impresii despre Buzău, despre oamenii de aici, despre arta de aici, des­pre istoria și locurile acestea. Unul dintre sponsorii buzoieni care au stat alături filialei buzoiene UAP, așa cum s-a întâmplat anul acesta la Tabăra de artă de la Monteoru este Ursus Breweries, care se regăsește în catalogul taberei alături de Casa cu Tei, un alt partener al filialei UAP Buzău din 2014.

,,Suntem bucuroși dacă și  marile companii, oamenii de afaceri din Buzău, se vor alătura acestui eveniment, care nu este  numai al filialei UAP Buzău, ci este unul cu rezonanță internațională. Vom face un catalog al Bienalei care va include pagini dedicate celor care au ajutat, un catalog așa cum se rea­lizează în străinătate, cu un spațiu publicitar și care va  fi transmis artiștilor participanți. Ediția precedentă a avut 400 de participanți din 25 de țări de pe trei continente și au dus cu ei în lume acest catalog  și odată cu el numele Buzăului. Vă dați seama unde poate ajunge acest catalog și numele Buzăului! Sunt bucuros că Buzăul este deja pe harta locurilor unde se întâmplă evenimente importante în artele vizuale”, spune președintele UAP Buzău, Valeriu Șușnea.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker