Actualitate

FOTO | Ce face un tânăr buzoian ca să salveze de la deșertificare comunele din județ

Un  tânăr buzoian ce activează  de mai mulți ani ca ­vo­luntar și în ultimii doi ani ca inginer silvic în cadrul ONG-ului EcoAssist, care patronează proiectul „Plantăm fapte bune în România”, și-a propus să încurajeze comunitățile din mediul rural să facă împăduriri și chiar să le sprijine în acest sens prin proiecte, logistică și voluntari.

În unele comunități buzoiene precum Beceni, Scorțoasa, Boboc, Cozieni Merei/Lipia, inițiativa sa s-a materializat deja. „Am tot plantat și prin Buzău fapte bune. Avem plantații la Beceni, Cozieni, aliniamentul de copaci pe drumul Merei-Lipia, pe la Boboc la unitatea militară ceva, două locații din Scorțoasa și povestea continuă”, spune Emil Ifrim, fiul cunoscutului și regretatului scriitor buzoian Marin Ifrim, căci el este tânărul care și-a propus să împădurească terenurile degradate din județul Buzău, cu convingerea că orice pădure este sursă de echilibru pentru climă, floră, faună, sol și, mai ales, pentru comunitățile de oameni.

Dincolo de sentimentul că face un lucru bun pentru oamenii de acasă, pentru buzoieni, Emil Ifrim încearcă să facă ceva pentru a diminua efectele feno­menelor extreme care își fac din ce în ce mai mult simțită prezența din timpul verii: secetă și uscăciune, vântul puternic în calea căruia nu mai stau copaci și aerul greu respirabil din orașe și, nu în ultimul rând, pentru realizarea performanțelor agricole durabile,  prin plantarea de perdele forestiere de agro-protecție. Perdelele forestiere au un rol important în protejarea culturilor agricole împotriva secetei, eroziunii și alu­necărilor de teren.

Pe lista faptelor bune se poate adăuga nu numai împădurirea în sine, ci și componenta educațională a unor astfel de proiecte. Nu de puține ori au existat activități de plantare la care au parti­cipat elevi, fiind implicate unități de învățământ. „Am plantat peste 300 de hectare  de pădure, în mare parte cu firme specializate, dincolo de activitatea cu voluntari, pentru că nu au același randament și nu au calificare. Dar, cu toate acestea, din 2011 am mobilizat 45.000 de oameni, care s-au perindat pe la plantările noastre. Avem ­vo­luntari independenți, dar sunt și voluntari din companii, cele care ne și finanțează pro­iectele. Sunt angajații companiilor care vin la team buil­ding-uri, le asigurăm parcele și plantează cot la cot cu noi”, explică Emil Ifrim.

Împăduriri gratuite

O acțiune de plantare va avea loc în această toamnă la Gălbinași. „În momentul de față discut cu primarul din Gălbinași și aproape cert că în toamnă va fi ceva și acolo”, mai spune Emil.

Procedura prin care se pot face împăduriri în comunele buzoiene este simplă, explică Emil Ifrim: „Dacă au teren neproductiv, erodat sau pe care pur și simplu nu îl folosesc, cu condiția să fie proprietatea primăriilor, nu proprietate privată, îl împădurim gratuit și avem grijă de plantație până la starea de masiv, adică până atunci când devine o mică pădure și e aptă să se dezvolte singură. Pe primării nu le costă absolut nimic, facem totul ca la carte, cu proiect tehnic, analize de sol etc., și terenul rămâne, firește al lor, urmând să aibă numai beneficii. Singura cerință e să nu fie zone în care oamenii pot intra cu caprele pe plantație, pășunatul fiind cea mai mare problemă în cazul de față (deși am venit și aici cu soluții, nu de puține ori am împrejmuit cu gard plantațiile). De preferat,  suprafețele să fie de peste un hectar”, declară Emil Ifrim.

Împăduriri ca la carte

„Pentru împădurire se face un proiect tehnic cu firme avizate de Ministerul Mediului, exact ca la Romsilva. Se fac studii de sol și, în funcție de ce specii se decide că se pretează în zona respectivă, mergem pe speciile respective. De multe ori plantăm speciile mai  rustice, de tipul salcâm, pentru că plantăm pe terenuri foarte degradate, unde altceva nu prea crește. Salcâmul se dezvoltă destul de repede. Dar nu numai. Plantăm frasin, stejar, absolut orice specie forestieră care se pretează în locul respectiv”, explică Emil Ifrim.

„Există un concept în silvicultură <închiderea stării de masiv>. Asta înseamnă că atunci când copăceii își ating oarecum mai mult sau mai puțin coroanele între ei, au format o mică pădure, sunt apți să se dezvolte singuri. Îngrijirile din primii ani tot noi le facem. Acolo unde se poate ne-au susținut și primăriile cu utilaje sau cu oameni la legea 416. Noi avem grijă de plantații până se atinge această stare de masiv.  Venim cu firme specializate sau cu voluntari și  săpăm, tăiem iarba, avem grijă de copăcei, facem completări pentru că nu întotdeauna se prind 100% terenul fiind dificil, după care aceasta rămâne în grija primăriei care se bucură și de beneficii, în sensul că pădurea trebuie exploatată; astfel că de lemn se pot bucura grădinițele, primăria sau cine folosește lemn pentru încălzire”, mai spune Emil Ifrim.

Cine sunt susținătorii acestei acțiuni

 Acțiunea privind împădurirea în proiectul „Plantăm fapte bune în România”capătă amploare cu atât mai mult cu cât se implică tot mai mulți sponsori. „Pe lângă donații individuale, sunt companii mici, medii, mari și foarte mari care ne susțin, doar că nu afișează asta ostentativ, gestul fiind unul de bună credință și finanțarea fiind pentru o cauză în care credem cu toții. Astfel, pe lista cu parteneri avem companii precum Fan Courier, care ne este alături de-o groază de ani, JYSK România, care anual susțin financiar de unii singuri împădurirea unor suprafețe însemnate (proiectul „Pădurea JYSK”), Unilever România care ne sunt parteneri de mai puțin de un an dar a căror contribuție se numără deja în sute de mii de puieți, SIXT Group România care ne asigură de ani buni mașinile cu care batem țara în lung și lat pentru identificarea zonelor cu probleme. Suntem, de asemenea, parteneri cu OMV Petrom în proiectul lor aflat în derulare, „România plantează pentru mâine!”. Gebrüder Weiss ne-au sărit în ajutor la prima strigare acum vreo două săptămâni cu un container naval, iar AAYLEX, Mega Image, Novomatic, Adobe și alte zeci de companii au plantat alături de noi în ultimii zece ani, și lista e deschisă și în continuă expansiune…”, face Emil Ifrim o scurtă trecere în revistă a celor care au înâeles importanța împăduririilor.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker