Cultură

FOTO | „Carte de dor”, poezia lui Nicolae Cabel dedicată soției plecată spre stele

În prezența unei săli pline cu scriitori, care au participat la cea de-a XII-a ediție a festivalului-concurs „Primăvara Poeților”, organizat de Biblioteca Județeană „V. Voiculescu”, regizorul Nicolae Cabel și-a lansat volumul de versuri „Carte de dor”, dedicat soției sale, plecată spre stele. Evenimentul a fost găzduit de una dintre sălile Happy Cinema din incinta Galleria Mall pentru a se putea respecta restricțiile sanitare impuse de pandemie.

Ce spun scriitorii buzoieni despre Nicolae Cabel

Un portret al buzoianului Nicolae Cabel a fost făcut de scriitorul Ionel Stănuță, care i-a creionat în fața colegilor de condei trăsăturile  profesionale, făcând însă referire și la locul nașterii sale, cu adânci rădăcini înfipte în locurile acestea de care nu s-a despărțit niciodată.

„M-aș fi bucurat ca această carte să nu existe. Dar ea există și face parte din creația poetului și omului de cultură Nicolae Cabel și, așa cum viața își are legile ei, trebuie să ne conformăm și acestui moment nefericit. Avem, astăzi, în față un buzoian, un mare om de cultură, care și-a dedicat viața nu numai ­ci­nematografiei, iar bibliografia sa este extrem de vastă, ca și biografia sa. Aș fi putut să plec de la căsuța din strada Luminii, nr. 9, așezată oarecum cu Marghiloman, de la anii copilăriei lui Nicolae Cabel, sau poate de la primii pași pe strada Victoriei, pe care i-a făcut la grădiniță și la școală. Dar am să mă opresc, mai ales, la partea de imagine. Dumitru Ion Dincă a amintit aici de Mircea Ichim, de inginerul Ceaușu, de cenaclul care funcționa la Hotelul Coroa­na și mai sunt și alții în afară de Dem Iliescu. Și am să refer mai mult la ­ima­gine, pentru că, în toată creația sa, regizorul de film Nicolae Cabel face o legătură aproape indes­tructibilă, care nu se poate judeca separat între cuvânt și imagine. L-am cunoscut pe Nicolae Cabel mai mult în anii ’80, în care, la Casa de Cultură a Sindicatelor, începuse să se deruleze Festivalul filmului tehnico-știițific (…) Mai târziu, Nicolae Cabel a fost unul dintre <motoarele> Salonului Național de Artă Fotografică, ce s-a derulat la Buzău pe durata a circa zece ani. Mai nou, este alături de noi la o manifestare organizată de Centrul Cultural <Alexandru Marghiloman>, manifestări care au primit un sprijin important din partea lui Nicolae Cabel, de la găsirea de sponsori și susținerea manifestărilor respective, până la decernarea unui premiu înregistrat la OSIM, premiul decernat în memoria mentorului său, regizorul Victor Iliu”, a spus publicistul Ionel Stănuță.

Scriitorul Dumitru Ion Dincă a mărturisit, de asemenea, în fața confraților, impresia puternică pe care i-au lăsat-o versurile și rostul acestui volum, „Carte de dor”, dar  a făcut referire și la câteva secvențe din istoria literară trăită de el înainte de 1989, în care amintirile se leagă de numele lui Nicolae Cabel. Sunt amintiri din vremea în care, datorită acestuia intra în posesia revistelor literare, care erau trimise de la București, înainte ca ele să ajungă la chioșcurile de ziare. „E o carte dureroasă pentru mine. În momentul în care am primit-o, vă spun cu mare sinceritate, m-a răvășit. Este vorba despre o carte dedicată soției dumnealui și rar am întâlnit un asemenea gest de o asemenea amplitudine, profun­zime și tragism în același timp, pentru că pe Nicolae Cabel l-am cunoscut ca pe un poet solar, de o sinceritate dezarmantă și de o rigoare pe măsură. Nu aveam decât 15-16 ani când, împreună cu regretatul Mircea Ichim, Mihai Boghi­țoiu, Dem Iliescu, o serie de corifei ai culturii buzoiene care au activat și în perioada interbelică, Nicolae Cabel se prezenta ca un intelectual rasat, dublat de bun simț și de o cultură fără de egal”, a spus scriitorul Dumitru Ion Dincă.

Fostul director al Cole­giului Național „B.P. Hasdeu”, profesorul Ionel Banu – „care a luminat mulți ani viața unui colegiu”, cum l-a prezentat Nicolae Cabel -,  i-a realizat poetului o interesantă cronică de carte ce poartă o încăr­cătură emo­țională deosebită, subliniind suferința și dorul din versuri ce s-au născut după trecerea spre stele a celei ce i-a stat o viață alături. „Spre lumină te duce această carte. Plăcere de durere, dăltuire în poezie cu formă fixă, a unui dor aparte, acel cuvânt care poartă în el ceva de prototip, cum spunea Noica. Așa aș sintetiza această carte grea, carte de dor. Constantin Noica a scris, pregătind despărțirea de dor: <Ș-a contopit în el (în dor, n.r.) durerea, de unde vine și cuvântul, cu ­plăc­e­rea crescută din durere, nu pricepi cum>. Cabel, poetul, se definește, se închide într-o carte și ne cheamă să-l vedem și așa, altfel de cum îl vedeam în multele poezii de până acum. Mai presus de orice, poetul se caută, se găsește, se des­coperă și se dăruiește celei de dincolo, preadepartelui”, a spus profesorul Ionel Banu.

Nicolae Cabel, despre Nicolae Cabel

Nicolae Cabel a mărtu­risit că l-au mișcat cuvintele colegilor scriitori care l-au omagiat rostind gândurile lor în legătură cu volumul de versuri lansat, despre activitatea sa profesională și, nu în ultimul rând, des­pre venirea sa acasă în contextul unor evenimente culturale la care și-a adus contribuția și a simțit nevoia unei mărturisiri legate de punctul de pornire al său în viața profesională, și anume calitatea sa de absolvent al Colegiului ,,B.P. Hasdeu” și concursul literar care l-a făcut să-l descopere pe marele scriitor Ernest Hemingway, „un scriitor pe care îl iubesc și acum”, după cum mărturisește în fața confraților de condei. A fost premiat pentru locul al II-lea obținut cu volumul „Bătrânul și marea” scrisă de Ernest Hemingway, „lectură care m-a bulversat și care m-a făcut să nu uit toată viața numele autorului”, după cum spune Nicolae Cabel.

Din biografia lui Nicolae Cabel

Nicolae Cabel s-a născut pe 21 noiembrie 1943, la Buzău. A absolvit secția de Regie Film la Institutul de Artă Tea­trală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (IATC) din București în 1970, la clasa regretatului regizor Victor Iliu. A fost angajat la Studioul ,,Al. Sahia” unde a realizat peste 100 de filme documentare, dintre care amintim: „Pământul, ca un dar frumos”, „Caii de dimineață”, „Curaj pentru fiecare zi” (subiecte și locuri de filmare din și în arealul buzoian), „George Bacovia”, „Poemul de mâine”, „Țărmul Prieteniei”, „Iarba pentru caii liberi” (plasticieni și compozitori din și în Republica Moldova), „Orele lutului”, „Ion Vlasiu, un drum spre oameni”, „Muzeul Satului, o inimă în patru anotimpuri” etc.

Este membru al Uniunii Cineaștilor din Româ­nia (UCIN) și a făcut parte din multe comisii și jurii la festivaluri de film. A ­pu­blicat volumele „Somnul pe râu” (proză, 1978), „Victor Iliu” (monografie, 1996), „O cometă în cușcă” (poeme, 1996), proză și versuri în cinci antologii.

Articole similare