Cultură

FOTO | Actorul Cristi Martin învinge pandemia prin pictură

Fără hrană spirituală lumea sucombă. Lockdownul din timpul pandemiei ne-a arătat asta desluşit. Strigătele de ajutor din sfera artei şi culturii, devenite tot mai intense în întreaga lume, au fost transformate de unii artişti în artă. Unul dintre cei care a preschimbat tăcerea, tristeţea şi singurătatea lumii culturale în artă este actorul Cristi Martin, care prin culoare şi simbol a găsit căi de a atenţiona asupra primej­diei iminente de pierdere a unor patrii spirituale. „În această perioadă, când teatrele au fost închise, eu fiind actor independent – adică nu ţin de un teatru şi mă organizez singur -, am avut foarte mult timp să pictez. Fiind <Zodia gemenilor>, un geamăn se ocupă de pictură şi celălalt de actorie”, spune cu umor Martin. Aceasta este una dintre explicaţiile pe care actorul le oferă pentru expoziţia de pictură „cu lucrări din pandemie” pe care a deschi­s-o la etaj, la Galeriile de Artă, în perioada „Buzau International Arts Festival”.

Lucrările au un mesaj optimist, chiar dacă ar putea încăpea termen de comparaţie între temele alese şi tragediile antice. „Eu am vrut să arăt în această expoziţie o parte luminoasă. Tablourile mele sunt colorate, luminoase, sunt vii, sunt frumoase. Am un tablou care se numeşte <Mâna lui Dumnezeu>, care reprezintă un om care ajuns înger şi care ţine în mână un balon. Doar că acolo, în pictură este  exprimată tragedia omului care moare singur fiind bolnav de Covid, pentru că, de fapt, <Mâna lui Dumnezeu> este un dispozitiv inventat de un doctor – o mănuşă chirurgicală um­plu­tă cu apă caldă şi pusă pe mâna celor care mor de Covid -, ca să aibă senzaţia că nu mor singuri”, explică Cristi Martin semnificaţia lucrării.

Un alt exemplu este un tablou cu un câmp de irişi. „El exprimă singurătatea şi faptul că omenirea n-a mai ieşit din casă. Singurătatea am reprezentat-o printr-un câmp cu irişi. În pictura ­res­pectivă găseşti verde, dar niciun picior de om”, mai spune Cristi Martin, care are o viziune artistică şi asupra lock-downului. Acesta este reprezentat, spune actorul, „de un perete şi o fată la fereastră cu o pisică lângă ea”.

Are şi o poveste cunoscută de mai toţi copiii. Este povestea „Micul Prinţ”, dar în viziunea proprie, legată de pandemie. „Cu povestea Micului prinţ, e dragoste sau nu, nu există cale de ­mijloc. <Micul prinţ>, mai altfel decât ne-am obişnuit cu toţii să-l vedem: un tânăr aproape adolescent, în căutarea armoniei cu Universul. Ca noi toţi. Eram la începutul pandemiei când am pictat tabloul ăsta şi cu toţii speram să se termine repede. După un an, abia se vede luminiţa de la capătul tunelului şi avem mare nevoie de grădini”, povesteşte Cristi Martin despre „Micul prinţ”, o pictură în acril pe pânză, pe care a realizat-o, aşa cum mărturiseşte, la începutul pandemiei.

Un artist complet

Celebra reclamă cu „Halatul! Cât e halatul?”, care a apărut pe micile ecrane multă vreme, a scos în evidenţă o latură creativă a actorului, dar Cristi Martin este mult mai mult cunoscut pentru spectacolele de teatru de pe scenele din Bucureşti şi din Buzău, fiind omul care predă cursuri de actorie şi improvizaţie şi care face parte din trupe de improvizatori cu succes la public. Alături se soţia sa, Irinel Constantinescu Martin, Cristi Martin realizează de ceva ani „Festivalul Internaţional de Teatru ­Co­mic 7B”. Anul acesta festivalul a fost parte componentă a „Buzau International Arts Festival”, care s-a bucurat de acelaşi succes, aşa cum ne-a obişnuit la fiecare ediţie, fiind apreciat de buzoieni şi nu numai. „Mi-a plăcut ce a ieşit şi cum s-au implicat oamenii. O să-l repetăm, cu ajutorul lui Dumnezeu. A fost greu, dar dorinţa noastră a fost ca omenii să uite măcar pentru o lună de această pandemie”, a spus Cristi Martin.

„Simt că pictura mă împlineşte”

Cristi Martin şi-a construit cariera ca actor independent şi a făcut-o cu succes, dar talentul său nu s-a oprit aici. Actorul Cristi Martin a dovedit talent şi creativitate în pictură, fiind  preocupat de această artă cu ceva ani înainte de pandemie. „În afară de pictură pe pânză eu pictez icoane pe sticlă, pictez pe căni, pe porţelan, pictez faianţă, pictez tricouri, pahare etc. Toate sunt unicat. Nu mă repet niciodată”, spune Cristi Martin, care ne anunţă că va continua cu cele două arte. Nu se ştie însă unde o va face pentru că, ne mărturiseşte el, are un vis legat de pictură: „Visul meu, în momentul de faţă, este să trăiesc undeva, în Italia, în Toscana, sau pe  Coasta Amalfitana, să pictez şi să trăiesc din pictură. Iubesc şi meseria de actor, dar simt că pictura mă împlineşte”.

Cei mai mulţi îi cunosc preocuparea pentru pictură de pe pagina sa  de Facebook şi cel mai bine îl recomandă cei care îi cumpără lucrările. „Pictez ce simt, dar şi ce-mi solicită cei care îmi comandă obiecte: mici întâmplări din viaţa lor, persoane dragi, animale de companie, locuri etc. Pe mine poate să mă inspire un loc, o carte, o poveste, un film, un om sau o întâmplare”, detaliază Cristi Martin. Nu lucrează însă numai pentru a le pune în vânzare, ci, în primul rând, pentru că aşa simte, şi din dorinţa de a transpune pe sticlă sau pânză o stare, o idee, o imagine.

Primul rol a fost de popă

„Teatrul l-am început din liceu. Eram redactorul şef al revistei liceului. În liceul meu funcţiona o trupă de teatru. Stăteam pe lângă ei în sala de festivităţi. Şi, într-o seară a venit directoarea liceului şi a spus că cei care nu fac parte din trupa de teatru a liceului nu mai au ce să caute în sala de festivităţi. M-am dus la regizor, la domnul Stelian Barbu, şi l-am rugat să-mi dea un rol. Şi mi-a dat un rol de popă. Primul rol pe care l-am avut a fost de popă. Apoi mi-a mai dat încă unul şi încă unul şi m-a prins. Am finalizat liceul şi m-am dus într-o altă trupă de teatru, apoi am mers la Şcoala Populară de Artă, după care am făcut, bineînţeles, facultatea şi am devenit actor. Teatrul te prinde… ca <un microb>”, şi-a amintit actorul primii paşi ai carierei sale pe scenă.

Au fost foarte multe roluri pe care şi-a dorit să le facă şi care i-au rămas în minte: „A fost, spre exemplu, Gogu Scarlat din <Proştii sub clar de lună>, un rol pe care l-am iubit. A fost Ivan Turbincă din <Ivan Turbincă>; iubesc foarte tare <directorul> din spectacolul <Teatrul de repertoriu>, al lui Eldad Cohen. Sunt multe roluri; şi la televiziune, tot ce am făcut”, a spus Cristi Martin.  El spune că a interpretat rolurile aşa cum a simţit şi trăit, fără să facă rabat de la calitate de dragul de a fi pe placul cuiva, pentru că una dintre lecţiile de viaţă învăţate atunci când urcă pe scenă este faptul că actorul nu ştie întotdeauna tot ce vrea publicul: „Pu­blicul mă uimeşte în fiecare zi. Noi nu ştim ce vrea pu­blicul. Publicul este unul minunat, dar, uneori, dacă tu crezi că ai succes cu un spectacol la public, s-ar putea să te înşeli”. Cu toate acestea, rolurile jucate de el au fost întotdeauna apreciate de marele public, unul dintre cele mai recente fiind „Teatru de repertoriu”, în piesa care s-a jucat la Buzău şi care a obţinut „Marele premiu”. „Este un spectacol care a fost regizat de doi tineri actori şi regizori din Israel, ei fiind cei care joacă spectacolul în original. Mi-a plăcut atât de tare încât am vorbit cu ei şi le-am zis că vrem să facem acest spectacol. Ei s-au bucurat. Eu şi Anghel Damian avem vârsta reală a personajelor”, povesteşte actorul Cristi Martin.

Articole similare