Politic

Fostul prefect Carmen Ichim, în PRO România

Fostul prefect Carmen Ichim s-a înscris în PRO România. Ea a făcut anunțul în această după-amiază, printr-o postare pe pagina sa oficială de Facebook.

„Realizările profesionale pe care le-am obținut în perioada aprilie 2017 – decembrie 2019, în calitate de prefect al Județului Buzău, solidaritatea și aprecierea arătate de numeroși primari buzoieni și șefi de instituții atât la finalul mandatului, cât și după revenirea mea în funcția de comisar-șef al Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Buzău, sunt tot atâtea motive ale deciziei pe care am luat-o – aceea de a contribui mai departe cu întreaga mea experiență și energie la construcția unei administrații publice eficiente, în slujba celor care și-au pus nădejdea în noi! Privind retrospectiv, de la rezolvarea celor mai complexe probleme de fond funciar sau blocarea unor acte administrative adoptate în mod ilegal de unele autorități locale, până la problemele grave legate de infrastructură, mediu sau situații de urgență, pot să spun că nimic nu a lipsit din paleta de activități specifice unui reprezentant al Guvernului în teritoriu. Pe lângă acestea, am avut și ocazia de a-mi stabili o serie de obiective pe termen mediu și lung a căror realizare depinde, însă, hotărâtor și de implicarea decidenților politici care doresc cu adevărat binele comunității noastre, iar acesta este unul dintre motivele pentru care am decis să mă alătur echipei PRO ROMÂNIA – Buzău, o echipă energică și hotărâtă care și-a exprimat cu fermitate dorința de a mă sprijini în toate proiectele viitoare. Dacă întreaga mea activitate a fost PRO BUZĂU, de astăzi suntem PRO ROMÂNIA!”, a scris Ichim pe Facebook.

În schimb, ea nu a făcut niciun anunț în legătură cu o eventuală candidatură a sa la alegerile din acest an, locale sau parlamentare.

Un comentariu

  1. Uite ca si altii se lasa pacaliti. Multe intrebari am avut eu atunci cand Corina Cretu si ea fusese dusa in eroare de Ponta, eu stiind-o cu mult discernamant. Se pare ca discernamantul nu prea exista nici la una, nici la alta. Ca sa te aliezi cu Ponta, sa-i fii prieten trebuie sa ai la randul tau multe probleme. Ponta minte mult, „torsioneaza” adevarurile, este un plagiator veritabil si ferestete sa mergi cu el la razboi. Nu are minte multa, doar „melita ” ce-i de el. L-a pacalit pe Antonescu, pe Constantin, Tariceanu, pe Orban si pe multi altii. Este o mare paguba pe neamul nostru si nu inteleg eu acum , si cu aceasta doamna, ce-i cu ea.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker