Administrație

Fitch Ratings spulberă temerile privind gradul de îndatorare a Buzăului

Municipiul Buzău a fost cotat, de către agenția de rating „Fitch Ratings”, cu calificativul „BBB- cu previziune stabilă”, a anunțat primarul Constantin Toma printr-o postare pe pagina sa oficială de Facebook.

Ratingul BBB reprezintă prima etapă din categoria „cea mai ridicată rată de credibilitate” garantată de specialişti în faţa investitorilor, în urma analizării performanţelor unei unități administrativ-teritoriale ori ale unei țări.

De asemenea, mai spune Toma, aceeași agenție a evaluat sustenabilitatea datoriei Buzăului cu calificativul „AA”, fapt care spulberă orice temere legată de gradul de îndatorare al municipalității.

„Dragi buzoieni, zilele trecute am primit de la cunoscuta agenție internațională de rating FitchRatings, una dintre cele trei mari companii de rating din lume, calificativul <BBB-> cu previziune stabilă. Această companie acordă calificative inclusiv pentru România și încă trei orașe mari din țară.

Acordarea acestui calificativ pentru municipiul Buzău, înseamnă <performanță operațională și rate de îndatorare care rămân în concordanță cu calificativul acordat, în ciuda presiunilor asupra bugetului local, care decurg din inflația încă ridicată și implementarea planului de investiții>. În același timp, conform Fitch Ratings <orașul are surse de venituri stabile, cu perspective de creștere și un record de lichiditate ridicată care acoperă serviciul datoriei>. Fitch Ratings evaluează sustenabilitatea datoriei Buzăului la calificativul AA.

În concluzie, pentru cei care sunt îngrijorați de gradul de îndatorare a Primăriei Muncipiului Buzău, conform celor afirmate mai sus de Fitch Ratings, situația financiară pe termen mediu nu este afectată. Alături de atragerea de fonduri europene și guvernamentale trebuie să facem și credite pentru a finanța investiții necesare Buzăului, care însă nu pot fi finanțate altfel”, a scris primarul Constantin Toma pe pagina sa oficială de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker