Marile proiecte încep cu specialişti, dar mai ales cu oameni pasionaţi. Un astfel de proiect este festivalul artelor desfășurat timp de o lună, anul acesta spre finalul verii și începutul toamnei (23 august-20 septembrie), menit să-i învioreze pe buzoieni după atmosfera toropită de soarele nemilos, și, în același timp, să atragă turişti și, prin urmare, bani pentru comunitate. Vorbesc aici despre Buzău International Arts Festival, care ocupă un loc privilegiat în inima buzoienilor, mai întâi pentru că teatrul este agreat şi de „elite”, şi de „publicul larg”, pentru că filmul este și cu actori care-și demonstrează forţa şi carisma, dar și cu efecte speciale de secol XXI, este și pentru cei mici, dar și pentru părinți și bunici, și apoi pentru că este presărat cu muzică de foarte bună calitate în concerte memorabile, cu expoziții de fotografie care conduc la dezbateri și dialog consistent cu publicul și, nu în ultimul rând, este cu lansări de carte, vernisaj de pictură, cu invitați din rândul maeștrilor artelor din țară și din afara granițelor, într-un cuvânt, un festival de trecut în agenda de vacanță și de povestit.
Buzău International Arts Festival înglobează astfel o sumedenie de forme de spectacol, este un spectacol al artelor, începând cu teatrul „propriu-zis”, tradiţional, continuând cu filmul, pictura, fotografia, literatura, muzica şi sfârşind cu diversele specii de performanțe, ceea ce atrage o cerere pe măsură, ba chiar peste măsură!, de tineri voluntari de pe la toate liceele buzoiene și nu numai. Anul acesta înscrierile pentru voluntari la acest festival sunt deschise până pe 2 mai.
Specialiștii și oamenii pasionați care au construit acest festival la Buzău sunt cei patru fondatori – Mihaela Constantinescu, Cristi Martin, Irinel Constantinescu Martin și Theodor Tudose, care au atras în jurul lor circa zece oameni din echipa BIAF, care coordonează departamentele de logistică, de voluntari, de invitați, de traduceri etc. Fiecare coordonator de departament mai are un ajutor, un asistent și apoi vin voluntarii, la festivalul de anul trecut numărând aproape 200 de tineri.
Chiar dacă nu a ajuns încă la faima, să spunem, a festivalurilor de la Avignon sau Edinburgh, Buzău International Arts Festival capătă, de la an la an, tot mai mare consistență, vizibilitate, notorietate adunând în jurul său mulți prieteni din țară și din afara ei.
Și pentru că este un festival cu ținută, care se respectă, pregătirile încep chiar de a doua zi după ce se încheie ediția curentă. Despre aceste pregătiri din culisele festivalului, dar și despre cum a apărut acest festival la Buzău, ce impact are el asupra organizatorilor, a voluntarilor și încotro se îndreaptă această manifestare devenită brand pentru comunitatea buzoiană, ne vorbește Mihaela Constantinescu, regizor de film, doctorand în cinematografie și media și asistent universitar la UNATC „I.L. Caragiale” din București, unul dintre cei patru organizatori.
Reporter: Cu ce începe o ediție de festival?
Mihaela Constantinescu: Începe cu un an de corespondență, pentru o lună de festival. Noi nu ne oprim din lucru la BIAF când se încheie festivalul. El se organizează de la an la an. De multe ori, discutăm de evenimente chiar și în timpul BIAF-ului pentru anul următor. În spate este un hățiș de legislație, de discuții; discutăm cu toată lumea de la Primărie, de la Jandarmerie, de la Poliție, Pompieri, Salvare, RER, Trans Bus, Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”; De asemenea, Teatrul „George Ciprian” și Muzeul Județean, dar și Centrul Marghiloman ne susțin cu locuri, dar și cu oamenii de acolo care ne ajută, pe care ne bazăm și pe care îi întrebăm. Sunt oamenii noștri cu care lucrăm pe zona de scenotehnică și pe zona de proiecții. Toți cei care se află pe afiș ne ajută și contribuie la acest festival. Le mulțumim pentru ajutor. De asemenea, mulțumim partenerului de mobilitate , Škoda România; oamenii noștri fac câte trei patru drumuri București- aeroport și înapoi în Buzău, pe zi, și dacă nu am avea susținerea lor nu am avea cum să reușim. Anul trecut au fost undeva la 10.000 de kilometri parcurși. Fără să exagerez pot spune că sunt sute de oameni implicați în acest festival. Noi venim cu o idee și apoi vedem ce implică, ce autorizații trebuie să obținem și cine ne poate sprijini pentru punerea în practică, ce locații avem disponibile.
Rep.: Ce este cel mai ușor, dar cel mai greu de realizat în acest festival?
M.C.: Poate cumva aceste două festivaluri, cel de film și cel de teatru, respectiv „BUZZ IFF” și „Comic 7 B”, care au ajuns la ediția a IX-a, sunt partea mai ușoară, deoarece includ, părțile de competiție, de selecție, de jurizare, care ne-au intrat în sânge. Este foarte dificil de gestionat într-adevăr un festival de o lună și asta ne-a făcut și pe noi să creștem echipa și să creștem echipa de voluntari. Anul trecut aveam 200 de voluntari și am rămas efectiv în 
festival cu 170. Ne așteptam după prima întâlnire să se ridice măcar câțiva să zică: „Este prea greu, noi plecăm acasă!”. Nu s-a ridicat niciunul. Nu a zis nimeni „vreau acasă, e foarte greu!”. Sunt foarte mulți noi. Avem povestea cu voluntarii de opt ani de zile; au venit la festival și apoi au rămas ca membri ai echipei. Sunt unele familii care se află la a doua generație de voluntari, pentru că vin din spate frații mai mici, ceea ce este un semn că le place și se transmite <microbul> pentru artă; le place de noi și se simt bine în echipa BIAF. Este foarte bine, pentru că fără ei nu am putea să facem față. E foarte bine că sunt mulți, deoarece într-o lună de zile trebuie rulați, ei neavând obișnuința noastră de a avea activitate zi de zi și nici nu poți să te aștepți să poată face asta. E foarte bine că vin de la vârste din ce în ce mai mici. Anul trecut, cel mai mic voluntar a a avut 12 ani; era în clasa a VI-a. Vin voluntari și de la școlile generale. Am purtat discuții și cu directorii de școală din oraș care au spus că le-ar prinde bine și elevilor lor să facă voluntariat și ne-au îndemnat să-i luăm și pe ei. Am avut chiar surpriza ca la ediția trecută să existe părinți care să-și înscrie copiii. Noi suntem deschiși la voluntari. Nu este doar pentru copii. Există deschidere pentru oricine. Am avut și mămici înscrise ca voluntari.
Rep.: Ați creat o adevărată școală de voluntariat la Buzău!
M.C.: Putem spune că este o școală de voluntariat de o lună de zile. Se înscriu voluntari copii de la toate liceele, unii sportivi, alții de la limbi străine, arte, matematică-fizică; sunt și studenți care se întorc acasă să facă voluntariat. Le prinde bine experiența, pentru că învață să se organizeze, dar și pentru că au ocazia să stea de vorbă cu oameni de un anume calibru și li se pare foarte important să facă asta în fiecare an. 
Primesc un contract de voluntariat și adeverință de voluntariat. Pentru ei este foarte importantă experiența în sine cu oamenii, cu artiștii, cu cei care se ocupă de cultură de o viață. Există însă foarte mulți și dintre cei care sunt interesați să urmeze o facultate în domeniul artelor: film teatru, arte plastice literatură. Ei ne oferă o lună de zile din vacanță pentru că știu că această experiență îi va ajuta în viață, și dacă fac lucrul acesta vor deveni la rândul lor repere pentru următoare generație de voluntari.
Rep.: Nu doar copiii au de învățat într-un festival. Și organizatorii învață, mai ales că în festival ați avut regizori și actori, personalități importante din cinematografia și teatrul mondial?!
M.C.: Avem multe de învățat de la invitații noștri, și noi avem „momente de wow”. Un astfel de moment a fost pentru mine întâlnirea cu Michele Placido. Când l-am cunoscut și am stat de vorbă cu el, și mi-am dat seama cât de multe am de învățat (n.r., ca între regizori) ce artist complet este și ce star este și cât de multe lucruri a reușit să realizeze în viață. Este un om absolut respectabil dar, în același timp, este un om simpatic, amuzant. A dat autografe, a făcut fotografii, a vorbit cu toată lumea. L-au întrebat oamenii tot felul de lucruri și nu a avut nicio problemă în a răspunde și asta ne învață și pe noi foarte mult.
Rep.: Ați avut de învățat de la Placido și în calitate de regizor, nu numai de organizator de festival? V-a împărtășit unele secrete ale profesiei?
M.C.: Sunt deschiși să împărtășească din experiența lor. Și Franco Nero a fost foarte deschis în direcția asta. Cu Franco Nero am vorbit și despre unele proiecte concrete. Proiecte ale mele. Lui Michele i-am cerut niște sfaturi. Cel mai frumos lucru pe care mi l-a spus Michele a fost: „Știi ce trebuie să faci ca să faci film? Să faci film!”. Este cel mai 
bun sfat pe care puteam să-l primesc de la el. Am discutat și mi-a povestit și de niște lucruri care i s-au întâmplat lui de-a lungul carierei. Este foarte bine să vezi că și cei care ajung la un anumit nivel au avut foarte multe obstacole de trecut și le-au trecut; ei vin și spun că vor exista foarte multe lucruri care nu sunt plăcute sau mai puțin plăcute, dar trebuie să treci peste ele, să mergi mai departe și să-ți vezi de treabă.
Să-ți faci proiectele. Lucru valabil în orice domeniu al artei. Un sfat foarte important. Faptul că am de învățat de la astfel de oameni, pentru mine este un lucru extraordinar. Și mă ajută să duc mai departe acest proiect. Și este valabil pentru noi toți cei din echipă. Și pentru organizatori, cei patru, și pentru ceilalți din echipa noastră.
Rep.: Anumite direcții le-ai preluat de la regizorii cu care ai interacționat, dar de la cei din juriul internațional pe care îl aveți în fiecare an în concursul de filme, de la cei ce analizează, ați avut de învățat?
M.C.: Am învățat în școală multe lucruri. Apoi am revenit în școală în calitate de cadru didactic și doctorand. Am învățat lucrurile din altă perspectivă și s-au schimbat un pic ideile, dar am multe de învățat și de la oamenii care vin în festival. Am avut însă foarte mult de învățat și din festivalurile la care am lucrat înainte de a pune bazele festivalului de film BUZZ IFF.
Rep.: Puteți să exemplificați?
M.C.: Am lucrat cu foarte multe festivaluri din țară, în diverse posturi. Am avut bucuria de a învăța de la oameni mult mai experimentați decât mine și am aflat cum se face un festival de la zero; așa mi-a venit ideea unui festival la 
Buzău. Totul a început un pic după studenție. Am lucrat mult în publicitate și media și am început să colaborez cu diverse festivaluri din țară. De exemplu, am colaborat cu festivalul organizat de Mircea Dinescu la Cetate (n.r., „Divanul degustătorilor de film şi arte culinare”), Festivalul „Dracula” de la Brașov. Am avut ocazia să merg foarte mult la TIFF și să învăț enorm acolo, acesta fiind unul dintre festivalurile mele preferate. Dintre toate festivalurile la care am fost vreodată, TIFF este o experiență extraordinară pe care orice om care vrea să lucreze în domeniul filmului și nu numai ar trebui să o aibă o dată în viață. Cunoști foarte mulți oameni, care au ce să te învețe. Sunt și alte festivaluri din afară care îmi plac foarte mult. Din zona de documentar, cum este selectul festival francez din La Rochelle, „Sunny Side of the Doc”, în Franța, pe malul mării. Sau Cannes. Am fost la Cannes pentru documentare, dar este un fenomen mult prea copleșitor. Eram „ca un fan” și ziceam „wow”!
Am câteva festivaluri preferate din afară precum Festivalul „Sundance”, realizat de Robert Redford. Este special pentru că ajung aici niște filme altfel și poți să te bazezi că o să ai surprize plăcute. Mai sunt festivaluri precum cel de la Sarajevo sau în Estonia, „Tallinn Black Nights Film Festival”, ori cel din Republica Moldova, „Cronograf”, un festival cu filme documentare interesant, cu multe ediții, de la care ai ce învăța și pleci cu mintea plină de idei. Și în Polonia sunt festivaluri interesante, dar și în Cehia cum este „Karlovy Vary International Film Festival” etc.
Rep.: De unde a pornit, de fapt, BIAF?
M.C.: Când am fost la liceu mi-aș fi dorit să am un eveniment de genul BIAF-ului în Buzău. Cumva de acolo am plecat. Am zis că și Buzăul poate să aibă un astfel de eveniment. Am început festivalul de film. Apoi Irinel Constantinescu și Cristi Martin au pus bazele festivalului de teatru și apoi a apărut BIAF.
Rep.: Prin ce se evidențiază festivalul de la Buzău? Care este amprenta lui?
M.C.: Festivalul de la Buzău este special prin faptul că în formatul acesta nu se concentrează pe o singură părticică. Am dorit să mergem într-o zonă care să fie deschisă unui public cât mai larg, pentru că se simțea nevoia în oraș de acest lucru. Am mers la mai multe festivaluri de film, pentru că asta mă pasionează și acesta este domeniul meu, să spun ce îmi place la fiecare și unde aș vrea să ajung. Mi-a sărit în ochi Edinborough Art & Music Festival, care nu este doar despre film. De acolo a venit inspirația pentru BIAF. Este un festival dedicat tuturor artelor, care transformă orașul acesta. Sper ca peste 20 de ani, când are loc BIAF, să fie o lună zile tot orașul un festival.
Prima dată când am ajuns eu la TIFF, prin 2013-2014, primul lucru care m-a marcat a fost că era plin de oameni din toată țara. Oamenii își făceau vacanța la TIFF. Știau ce vor să vadă, aveau programele făcute, aveau agenduțe în care căutau.
Ne dorim ca orașul o să crească odată cu festivalul și festivalul odată cu orașul, să se susțină unul pe altul. Eu cred că orașul crește cu toate evenimentele care se întâmplă, fiecare e important. Ne gândim foarte mult la publicul din Buzău, să răspundem la nevoile culturale ale publicului nostru. Fără public nu există festival. Încercăm să păstrăm un echilibru între „arta populară” și „arta de autor” și să aducem cât mai aproape publicul, să-l atragem cât mai mult către zona de artă pură, dar facem acest lucru în timp; așa am creat cinematograful de dedicat filmelor de festival și filmelor de autor.
Rep.: Există și un film din spatele festivalului, din zona de culise?
M.C.: Chiar facem asta în fiecare an. În ultima vreme le-am făcut săptămânale pentru că ar ieși ceva foarte lung. La un moment dat poate că o să punem lucrurile astea cap la cap și o să facem o istorie a BIAF-ului. Avem și foarte multe gafe filmate și ne mai uităm și ne amuzăm. Atunci pe moment ne supărăm, dar după ce totul este bine până la final ne uităm la ele și ne amuzăm. Întotdeauna stăm de vorbă și cu invitații și cu voluntarii și colaboratorii, partenerii. Îi întrebăm ce nu a fost bine, pentru că ne dorim să învățăm și să creștem de la an la an. Noi ca echipă stăm de vorbă la final și trecem pe hârtie ce a mers, ce nu a mers și ce putem să facem mai bine.
