Economic

Umbrărescu, campionul A7

CNAIR: „E îmbucurător că un constructor român face asta!”

Dorinel Umbrărescu, cel mai cunoscut constructor de drumuri din România, trage tare pentru a finaliza înainte de termen proiectele asumate. Probabil, cel mai așteptat dintre ele este Autostrada Moldovei (A7). Într-un interviu pentru Ziare.com, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a vorbit despre randamentul constructorului poreclit „regele asfaltului”.

În ultimii ani, CNAIR și Ministerul Transporturilor au fost implicate în diverse scandaluri și litigii cu fel de fel de companii de construcții, în special din străinătate, acuzate că execută prost și mult prea lent lucrările. Printre ele, îi amintim pe grecii de la Aktor și pe italienii de la Pizzarotti. În cazul firmelor lui Dorinel Umbrărescu – Spedition UMB, Tehnostrade și SA&PE Construct, toate cu sediul în Bacău -, lucrările merg „șnur”, susține purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu. „Este îmbucurător faptul că un constructor român a găsit resursele necesare pentru a câștiga și finaliza la termen contracte deosebit de importante pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din România. Sperăm ca și în continuare acest antreprenor român să rămână la fel de serios, să finalizeze cu succes toate contractele pe care le are în derulare și de asemenea, să contracteze și alte lucrări mari de infrastructură rutieră. CNAIR, Ministerul Transporturilor și Guvernul României sunt parteneri serioși și depun toate eforturile pentru a asigura un cadru legislativ și un climat economic favorabil pentru investițiile în infrastructură, indiferent de țara de origine a constructorilor”, a declarat oficialul CNAIR, pentru Ziare.com.

Ce s-a spus la întâlnirea cu șefii din alianța PSD-PNL

În urmă cu trei săptămâni, premierul PSD Marcel Ciolacu, președintele PNL al Senatului, Nicolae Ciucă, și ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, au fost pe șantierele de la Adjud, unde s-au întâlnit cu Dorinel Umbrărescu. Oficialii și-au exprimat entuziasmul în urma celor constatate. Marcel Ciolacu a avertizat că banii pentru realizarea A7 provin de la Uniunea Europeană: „Eu doresc o devansare a lucrărilor. A7 este integral din fonduri europene, din PNRR. Asta arată cât de mult înseamnă apartenența României la Uniunea Europeană”, a declarat Ciolacu.

Construirea autostrăzii va scuti românii de timpul pierdut în trafic și va sprijini mediul de afaceri, a precizat, la rândul său, Nicolae Ciucă. „A7 trece prin patru județe: Vrancea, Bacău, Neamț și Iași. Am discutat cu domnul ministru că au pe masa de lucru proiectele care fac să se prelungească și către al cincilea județ, Suceava. Astfel, autostrada va urca până la Siret. Dincolo de faptul că este așteptată de către cetățeni, reprezintă cel mai important proiect de infrastructură al țării, în momentul de față, care va asigura fluidizarea traficului și a tuturor activităților pentru mediul de afaceri, pentru tot ceea ce poate însemna investiții noi, servicii conexe”, a comentat fostul prim-ministru liberal.

Șantierele lui Dorinel Umbrărescu

În prezent, se lucrează pe toate cele 13 loturi ale Autostrăzii A7, iar primele finalizate vor fi Ploiești-Buzău și Buzău-Focșani. Pe A7 lucrează atât firmele lui Dorinel Umbrărescu, dar și alte companii românești și străine. UMB are în lucru:

  • Lotul 2 din Buzău – Focșani, cu o lungime de 31 km, stadiu fizic de 30 la sută și deschiderea programată pentru aprilie 2025;
  • Lotul 3 din Buzău – Focșani, cu o lungime de 36 km, stadiu fizic de 13 la sută, cu finalizare în trimestrul II al anului 2025;
  • Lotul 4 din Buzău – Focșani, cu o lungime de 11 km și stadiul fizic de 32 la sută, termen de finalizare trimestrul III din 2024;
  • Lotul 1 din Focșani – Bacău, cu o lungime de 36 km, stadiu fizic de 17 la sută și termen de finalizare septembrie 2025;
  • Lotul 2 din Focșani – Bacău, cu o lungime de 39 km, stadiu fizic de 12 la sută și termen de finalizare noiembrie 2025;
  • Lotul 3 din Focșani – Bacău, de 22 de km, stadiu fizic 4 la sută, care va fi gata în noiembrie 2025;
  • Lotul 1 din Bacău – Pașcani, 30 de km, stadiu fizic de 5 la sută, cu termen de finalizare la final de 2025, trimestrul IV;
  • Lotul 2 din Bacău – Pașcani, 19 km, stadiu fizic 3,5 la sută, termen de finalizare trimestrul IV din 2025;
  • Lotul 3 din Bacău – Pașcani, 28 km, stadiu fizic 4,5 la sută, termen de finalizare noiembrie 2025.
  • Printre contractele mari în baza cărora lucrează constructorul român se mai numără:
  • Loturile 2 (19 km) și 4 (4,5 km) din Autostrada de Centură a Bucureștiului, cu stadiu fizic de 95 la sută, respectiv 14 la sută;
  • Varianta ocolitoare Galați, de aproximativ 37 km, cu termen de finalizare octombrie 2026;
  • Varianta ocolitoare Timișoara Sud, de aproximativ 26 km, cu stadiu fizic 17 la sută;
  • Sectorul Margina – Holdea, lotul 2, de aproximativ 13 km, cu termen de finalizare anul 2026.

Pe șantierele din România mai lucrează și alte firme din România, dar și din Italia, Grecia, China și Turcia.

31  la sută execuție pe lotul 2 al secțiunii Buzău-Focșani

UMB a ajuns la 31  la sută execuție pe lotul 2 al secțiunii Buzău-Focșani de pe A7- Autostrada Moldovei, potrivit celui mai recent raport de progres al CNAIR. Lotul 2 Vadu Pașii-Râmnicu Sărat are 31 kilometri, iar termenul contractual de finalizare este peste un an, în aprilie 2025. Pe de altă parte, în martie, la verificările pe A7, premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu au promis finalizarea întregii secțiuni Buzău-Focșani (82 km.) înainte de termen, în decembrie 2024, deși constructorul a spus că „speră” finalizarea fără a garanta inaugurarea pentru sfârșitul anului.

  • Pe lotul 2, Vadu Pașii-Râmnicu Sărat, vor fi construite 12 poduri și pasaje, cel mai lung, de aproape 800 de metri, fiind podul peste râul Râmnic și DN 22, a transmis CNAIR în ianuarie 2023, la semnarea contractului. Podul peste Râmnicul Sărat și DN22 este de o complexitate tehnică ridicată, având lungimea de 791 m.
  • Pentru lotul 3, Râmnicu Sărat-Vadu Pașii cu o lungime de 36 km. termenul de execuție este tot de 26 luni.

Moldova încă este singura regiune din România fără autostrăzi, care să o „lege” de restul țării. Totuși, instituțiile responsabile pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere promit că vor soluționa problema într-un timp destul de scurt. Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, a oferit mai multe informații pe marginea acestui subiect, pentru Ziare.com. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) susține că lucrările sunt în grafic, iar autostrada va fi gata în baza acordului asumat de Guvern prin Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Astfel, de la București la Iași (Pașcani) se va putea circula „șnur”, cu 130 km/h, de la finalul anului viitor. În loc de cinci ore și jumătate, drumul va fi parcurs în aproximativ trei ore.

„În primul rând trebuie spus că în acest moment sunt în diverse stadii de execuție toate cele 13 loturi/tronsoane ale A7, Ploiești – Pașcani. Cu siguranță, toate aceste contracte vor respecta termenele stabilite prin programul de finanțare din PNRR. Având în vedere faptul că suntem la începutul anului 2024, pe toate șantierele se lucrează și că termenele prevăzute în PNRR sunt finalul anului 2026, nu avem emoții că nu se va respecta calendarul sau se vor înregistra întârzieri care să afecteze sursa de finanțare. Conform termenelor contractuale de finalizare, la finalul anului 2025 românii trebuie să circule între Ploiești și Pașcani, pe toți cei 319 km ai Autostrăzii Moldovei”, a declarat Alin Șerbănescu pentru Ziare.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker