Economic

Finanțare de 200 milioane euro pentru un drum județean

Galațiul și Buzăul sunt primele județe din Regi­unea de Sud-Est care au anunțat că vor primi bani pentru drumuri din fonduri europene. La Ga­lați, o axă rutieră extrem de importantă pentru județ va fi reabilitată cu 40 de milioane de euro, în timp ce la Buzău 200 de milioane de euro vor fi accesați pentru reabilitarea unui drum care ridică probleme grave din cauza alunecă­rilor de teren.

,,Veste bună de la A­genția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est. A fost semnat contractul de finanțare pentru elaborarea documentației tehnico-economice pentru modernizarea a peste 61 de km de drum județean, pe ruta DN24D – Bălăbănești – Bălășești – Ciureștii Noi – Cotoroaia – Cerțești – Blânzi – Corod – Valea Mărului – Slobozia Conachi – Schela (ferma de la Greaca) – intersecția cu DN25 (pod sat Traian). Este vorba despre o investiție de peste 40 de milioane de euro, bani europeni pentru care avem deja garanția că îi vom obține în cadrul noului exercițiu financiar’’ a anunțat Costel Fotea, pre­ședintele Consiliului Jude­țean Galați, pe pagina oficială de Facebook.

La Buzău, Petre Ema­noil Neagu, președintele Consiliului Județean, a anunțat la rândul său că banii europeni vor merge către un tronson de drum care nu a mai fost reabilitat de ani buni.

,,Am terminat un tronson de drum pe 203 K, Vintilă Vodă-Plaiul Nucului. Vom plăti din surse proprii acea proiectare, iar după aceea vom depune la ADR și vom lua banii pe pro­iectare, fiind eligibil din fonduri europene. Vom fi primul județ din țara asta care vom lua primii bani europeni din exercițiul financiar 2021-2027. Am făcut demersurile necesare atât la Ministerul Fondurilor Europene, cât și către Guvernul României și, impli­cit către Comisia Europeană. Sunt zece mari proiecte pe agenție care vor fi finanțate prin fonduri europene, prin­tre care și tronsonul de drum 203 K’’, a spus Petre Emanoil Neagu.

Neagu a mai explicat că suma pe care a accesat-o Consiliul Județean este foarte mare și că acest drum nu ar fi putut fi reabilitat din bugetul instituției pe care o conduce. El spune că dacă nu ar fi reușit să obțină această sumă din fonduri europene, ar fi încercat și alte metode pentru a putea reabilita drumul în cauză: ,,Suma este destul de mare, aproximativ 200 de milioane de euro în total. Și avem probleme cu sarea, care erodează drumul. Marea alunecare de la Podul Muncii, știți că pe o lungime destul de mare a drumului curge Râul Slă­nic, deci este obligatorie amenajarea albiei, ziduri de sprijin și altele. Din proiectare a reieșit o sumă de aproximativ 200 de mili­oane de euro. Undeva la începutul lunii octombrie noi vom lansa licitația pentru construcție, pentru că s-a terminat proiectarea. Pro­babil că din licitație suma va fi mai mică. Vorbim despre aproximativ 34 de kilometri. Suma este destul de mare și nu o puteam avea aproape niciodată din fonduri proprii. Prioritatea noastră este de a atrage fondurile europene, indiferent cât de mari sunt fondurile noastre proprii, nu ne ajung niciodată pentru câte nevoi avem’’, a spus președintele Consiliului Județean.

Un comentariu

  1. 200 milioane de euro pt 34 de km ?Mai fratilor e autostrada????Tubeluri ceva???Prosti sunt europenii daca dau atatia bani hotilor !

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker