Economic

Fermierii buzoieni, recolte bogate în mai multe serii

2023 are toate şansele să devină cel mai călduros an din istorie. Nu doar vara a avut recorduri de temperaturi maxime, ci şi toamna a fost în top. Deşi odată cu arşiţa a venit şi seceta, producătorii agricoli care au solarii au profitat la maximum de căldură şi au obţinut recolte bogate de legume, în mai multe serii. Iar producţia ar putea să se prelungească până aproape de Crăciun.

Ca în mijlocul verii, solariile fermierilor sunt pline cu legume, deși ne aflăm în luna noiembrie. În multe zile, legumicultorii au dat folia deoparte de pe solarii. Atât a fost de cald. Şi continuă să pună seminţe în pământ, pentru că plantele răsar repede.

Costel Vînătoru, directorul Băncii de Gene

Şi în judeţul Buzău, serele sunt pline. Toamna călduroasă a prelungit perioada de producţie. „S-a prelungit ciclul de producție. Nu am avut îngheț până acum și iată cultivatorii consumă mai puțini bani cu încălzirea acestor spații și sigur au producție mult mai bună și calitate”, a declarat Costel Vînătoru, directorul Băncii de Gene de la Buzău, pentru tvr1.

Mulți fermieri sunt de părere că vor ajunge cu legumele până la începutul lunii decembrie, întrucât temperaturile sunt foarte ridicate pentru această perioadă.

În această toamnă, meteorologii au înregistrat mai multe zile cu temperaturi maxime record. S-a înregistrat de exemplu, cea mai caldă zi de 21 octombrie de când se fac măsurători în România. Atunci, buzoienii s-au bucurat de o zi cu 32 de grade Celsius.

Meteorologii anunţă că, până la jumătatea lunii noiembrie, cel puţin, temperaturile vor rămâne mai ridicate decât în mod obişnuit în toată ţara, dar mai ales în sud-est, unde vor depăşi frecvent 20 de grade.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker