Eveniment dedicat „privighetorii din Râmnic” care a fost angajată la „Scala” din Milano

În luna martie, în cadrul proiectului „Zilele personalităților de ieri și de azi”, Primăria municipiului Buzău va comemora o mare cântăreață de operă, operetă și lied născută la Râmnicu Sărat pe 16 mai 1886 și decedată pe 1 martie 1960, la Rio de Janeiro. Este vorba despre  fiica lui Vasile Cristoforeanu, primar al Râmnicului, și al Annei Rossi, care se trage dintr-o familie de vechi cărturari și artiști italieni. Florica a fost îndrumată de mama sa, interpretă a unui vast repertoriu de canțonete, dar și de tatăl său, cunoscător a nenumărate melodii populare românești.

Florica Cristoforeanu a debutat la 9 ani, într-un concert public în orașul natal. A absolvit cursurile liceale la București, unde l-a avut ca profesor de limba română pe loan Slavici, la îndemnul căruia a participat – ca solistă vocală, pianistă sau dirijoare de cor – la cele mai multe dintre manifestările muzicale organizate la acea vreme în București.

Povestea talentului ei începe să se contureze în 1903 – când a plecat în Italia la un unchi al mamei și s-a înscris la Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano, pe care l-a absolvit în anul 1907 cu medalia de aur  – și se derulează pe parcursul celor peste 50 de ani de activitate, în care a cântat pe aproape toate marile scene din Europa și America.

Despre această perioadă, site-ul floricacristoforeanu.ro, menționează, citând revista limbaromana.org, că există o descriere amănunțită deoarece artista a lăsat mărturie în cartea dedicată carierei sale, „Amintiri din cariera mea lirică”. Aici sunt „relatări care nu ocolesc lipsurile financiare, sentimentul depărtării de familie și relatarea eforturilor făcute de Annina Rossi pentru a-i asigura mijloacele necesare în vederea continuării studiilor”.

Volumul scris cu puțină vreme înainte de moartea sa reprezintă o adevărată istorie trăită a operei și operetei din perioada 1900-1950,  cu informații inedite despre destinele unor interpreți, dirijori, impresari, despre legi nescrise din lumea spectacolului, despre condițiile de muncă ale artiștilor la începutul secolului XX și despre Italia fascistă. În capitolele de final ale volumului – „Câteva observații cu privire la arta lirică și la educarea vocii” – demonstrează calități pedagogice, fiind un îndreptar pentru cei care doresc să afle informații folositoare nu numai despre calitățile necesare unui artist liric, educarea și întreținerea vocii, sau interpretarea vocală, dar și informații despre istoria muzicii.

În ceea ce privește debutul și primul său contract, în amintirile  ei, scrie siteul menționat, sunt prezente „sentimente contradictorii. Trecând peste fericirea absolut firească de a fi pe scenă, chiar într-un rol principal, artista dedică un întreg capitol al lucrării sale – <Câteva considerații privitoare la cariera lirică> – pentru a ne detalia jocurile de culise care se făceau în lumea scenei muzicale de la începutul secolului XX. Aflăm astfel înformații inedite despre impresariate și agenții, despre gaj, clacă și trac, precum și considerații ale artistei despre carierele lirice și viețile personale ale unor iluștri predecesori: Caruso și Darclée, neascunzându-și dezamăgirea că de pe urma marii Darclée a rămas puțin, excesiv de puțin”.

După absolvirea Conservatorului, ea a revenit pentru o vreme în țară și a susținut câteva concerte la București și Râmnicu Sărat, în primăvara anului 1907, în septembrie 1910 și pe 24 mai 1925, în scopul de a strânge fonduri pentru ridicarea unui bust în memoria tatălui său.

A plecat în Italia și a fost angajată la Compania de operetă „Capodistria” din Trieste, fiind distribuită în 1908 în rolul titular din „Lucia di Lammermour”. A cântat pe scenele unor renumite teatre din Milano, Neapoli, Bologna, Genova, Parma, Torino și a făcut turnee în Suedia, Norvegia și Danemarca. Din 1911 a fost prim-solistă în trupa de operetă condusă de Constantin Grigoriu, cu care a efectuat turnee prin țară, dar în 1913 a revenit în Italia ca director al trupei de operetă „Citta di Milano”.

Din 1922 s-a dedicat operei, fiind angajată prin concurs la renumitul „Scala” din Milano, unde a lucrat sub bagheta unor iluștri dirijori, printre care marele Arturo Toscanini. Interpretarea rolului Cio-Cio San din „Madame Butterfly” o cotează ca pe una dintre marile cântărețe lirice ale lumii. Din 1924 și până la retragerea din teatru, în anul 1940, după un grav atac de angină pectorală, a fost prezentă și la majoritatea stagiunilor Operei Române din București. Căsătorită cu un italian, își păstrează numele care o consacrase și-i amintea de meleagurile natale, cu nostalgia cărora s-a stins din viață în 1960. Înainte de a muri a scris un volum de „Amintiri”, care s-a tradus și publicat la Editura Muzical în anul 1964.

„Privighetoarea Râmnicului”, cum a fost supranumită, a dat numele Centrului Cultural râmnicean în anul 1996,  alăturându-se personalităților  care au zăbovit și chiar și-au legat numele de acest oraș cu o vechime de câteva veacuri, o localitate plină de istoria timpurilor zbuciumate.

Râmnicenii cinstesc amintirea și prin denumirea unei străzi cu numele artistei, în timp ce  la Muzeul Municipal Râmnicu Sărat există un fond documentar, mare parte constituit prin donația lui Eustaţiu Cristoforeanu (1967), care conține fotografii, cărți poștale, documente, discuri de gramofon și patefon, cărți, articole din presă și obiecte, care fac referire la viața și activitatea artistei. Pentru mai bine de 30 de ani, a fost amenajată aici și o cameră memorială. În Râmnicu Sărat  este și o școală care îi poartă numele lui Vasile Cristoforeanu, iar în 2009 a fost reeditată și autobiografia sopranei.