Opinii

„Eu cu cine votez?”

Celebra replică din comedia „O scrisoare pierdută” a lui I.L. Caragiale rămâne de actualitate, după mai bine de un secol de când a fost scrisă, semn că nelămurirea românilor a rămas cam la aceleași cote și în prezent. La fiecare serie nouă de alegeri de orice fel, românii se întreabă același lucru: Eu cu cine votez? Ca alegerea să fie și mai dificilă, o multitudine de candidați, mai mult sau mai puțin cunoscuți, „răsar” în spațiul public și se erijează în salvatori ai poporului. Promisiunile sunt din cele mai diverse și exploatează nemulțumirile cetățenilor față de situațiile curente, o practică veche, dar încă roditoare. În general, românii întâi votează, apoi cumpănesc decizia, lucru care s-a răsfrânt asupra tuturor, chiar și asupra acelora care întâi au cumpănit și mai apoi au votat. Dar, de! Majoritatea decide.

În esență, problema pornește de la lipsa de informare a cetățenilor, atât în ceea ce privește componența partidelor politice și doctrinele care le fundamentează, cât și în privința candidaților, adesea recomandați doar de promisiuni deșarte, nu de rezultate notabile. Românilor le place să discute politică, dar superficial, pe baza unor informații auzite la diverse posturi TV sau citite în postările de pe Facebook. Nu sunt interesați să cunoască istoria unui partid, numeroasele schimbări survenite de-a lungul anilor, evoluția de după perioada comunistă și să tragă singuri concluziile: cât de fidele au rămas ideologiilor sau cum anume plănuiesc să-și ducă la îndeplinire promisiunile. Ne place, mai degrabă, să etichetăm un partid în funcție de unul-doi membri mai competenți sau, din contră, mai incompetenți, dar acest lucru este eronat, pentru că partidele politice sunt formațiuni complexe, cu multe ramificații. Un membru de partid bine intenționat sau, din contră, unul rău intenționat, nu va decide singur cum se va aplica o măsură, ci va avea nevoie de suportul întregului organism politic.

Adesea, auzim despre comparații făcute cu alte țări, în toate privințele, dar mai ales legate de politică: admirăm sistemele de guvernare ale nemților sau ale americanilor, unde, pare-se, toți politicienii sunt onești. Greșit! Și astfel de țări se luptă cu corupția, doar că o gestionează mai bine decât noi. De altfel, există și zicala neaoșă cum că „orice pădure are uscăturile ei”, sintagmă cu un substrat încărcat de semnificație și care concluzionează elegant situația politicii mondiale, nu doar a celei românești. Coruptibilitatea este o trăsătură ge­ne­rală a oamenilor, nu a politicienilor în mod particular. Din acest motiv se și spune că toți oamenii au un preț, cu toate că, este adevărat, tentațiile pentru politicieni sunt mai mari.

Alegerile, fie ele locale, parlamentare sau prezidențiale, divizează atât partidele politice, cât și populația. O multitudine de păreri sunt emise, mai nou, în spațiul public prin intermediul rețelelor de socializare. Românii își fac grupuri pe Facebook, unde discută intens alegerile, cu argumente pro și contra, dar și cu jigniri, toate ușor de transmis din spatele unui ecran al telefonului sau a unui monitor. Timpul pentru astfel de ma­nifestări ar putea fi folosit pentru informare din surse credibile, dar această opțiune nu este la fel de ofertantă precum comentariile scurte și acide, urmate de câte un emoticon sugestiv care să întărească afirmațiile.

În aceste condiții, ale­gerile vor continua să fie luate la fel de haotic, iar consecințele vor fi dintre cele mai surprinzătoare. Stu­poarea de după alegeri este nejustificată, în condițiile în care pecetluirea votului s-a făcut cu un minim de cunoș­tințe. La fel și constatarea că nu ne sincronizăm cu restul mișcărilor politice europene sau mondiale. În situația în care ne mulțumim cu frânturi de informații despre viitorii lideri politici, vom avea parte de aceleași lucruri ca și până acum.

Un comentariu

  1. Articolul trece în revistă alegătorii (spectatorii din tribune), partidele (jucătorii din teren) dar nu spune nimic de reguli (arbitrii). Degeaba umplii un stadion cu spectatori și pui două echipe să joace, fără arbitrii sunt toate șansele ca meciul să fie un fiasco. Partidelor le lipsesc regulile după care ar trebui să joace corect. De ce un ales local își pierde mandatul dacă părăsește formațiunea pe listele căreia a fost ales și un parlamentar nu? Zice Curtea Constituțională că nu este constituțional. OK. Să se modifice Constituția în acest sens, numai că partidele nu vor acest lucru. Și ne învârtim în jurul cozii.

Articole similare